Prezenţă
Câtă-ncântare fulgeră-n mine
când din iubire îmi fac nucleu
din care iese şi-n care vine
fără odihnă chiar Dumnezeu.
Îi simt prezenţa în respiraţii,
I-aud în sânge glasul divin,
prin orice fibră trece-n vibraţii
luminând noaptea-mi cu-al Său senin.
Suflă în norii ce-mi umbresc bolta,
mângâie tandru noii mei zori
şi îmi zâmbeşte când în recolta
ce-mi creşte-n suflet mângâie flori.
Nu lasă răul să mă înhaţe
ca de durere să fiu înfrânt.
Când trist mă vede, mă ia braţe
şi mă îndeamnă să râd, să cânt.
————————————–
Anatol COVALI
București
23 octombrie, 2018