Oglinda
Mi-amintesc că mi-ai dat o oglindă
şi mi-ai spus surâzând drăgăstos:
Să o prinzi de a inimii grindă
şi privind-o să spui: Sunt frumos!
M-am uitat la-nceput, dar deodată
am uitat că există-ntr-un cui.
Doream doar ca menirea-mi să poată
să se urce pe-al ţelului grui.
Şi-au trecut anii-n iureş pe lângă
al meu vis care printre căderi
a-nvăţat să suspine, să plângă
după tot ce frumos a fost ieri.
Şi-ntr-o noapte oglinda mi-apare
într-un gând obosit de târziu
şi privind-o, cu tristă stupoare
am şoptit: Cine eşti? Nu te ştiu!
26 iulie 2019
O VIAŢĂ NOUĂ
Du-te tristeţe. Nu se mai poate
să-mi stai în gânduri şi să suspini,
când al tău suflet, cu răutate,
însămânţează-n inimă-mi spini !
Pleacă durere. Cât să reziste
trupul în care te zbengui des,
când decolează de pe-a lui piste
lacrimi din care fulgere ies?
Daţi-vă-n lături spaime bizare,
căci locu-mi nu e printre căderi.
Inima-mi este mistuitoare,
Sufletul plin e de adieri.
O viaţă nouă vreau în cotururi.
Sper ca-n esenţe s-aud pulsând
imaculate, splendide-azururi
unde să bântui din când în când .
25 iulie 2019
Nu mă mai sperii
Glasuri suave întruna cheamă
de mult pitite într-un trecut
pe care mintea-mi nu-l bagă-n seamă
şi-l vrea-n uitare pe veci cernut.
Dar viaţa râde: Nu-i cu putinţă.
Am fost sculptată în amintiri
care-s stăpâne pe-a ta fiinţă
şi pentru ele-îţi cer să respiri.
Şi n-am ce face. Tăcut cutreier
poteci pe care să urc insist,
unde-al ursitei mele drag greier
îmi cântă-un cântec vesel sau trist.
Dar nu mi-e teamă. Nu mă mai sperii
dacă-nserarea îmi dă ocol,
când ştiu că îngerul reînvierii
de-abia aşteaptă să-mi dea alt rol.
24 iulie 2019
————————————–
Anatol COVALI
București
Iulie 2019