Ce dacă
Ce dacă viaţa mai e o ţâră
şi din răscruce nu-ncep poteci.
Atâta vreme cât laşi o dâră
nu îţi mai pasă că ai să pleci.
Ce dacă anii ce-au părut clipe
poartă în traiste rod prea puţin.
Cât încă-n gânduri fâlfâie-arìpe
zboruri înalte ai în preaplin.
Ce dacă paşii-ţi calcă pe-alături
şi în privire neguri se-aştern,
când al tău zâmbet topeşte-omături
ca primăvară să simţi sub stern.
Ce dacă-n lume printre cei singuri
de la o vreme colinzi stingher.
Cât nu ţi-e teamă să lupţi în ringuri
poţi din speanţe să îţi faci cer.
22 iulie 2019
Cum ?
Cum să ningă norii când privirea mea
îi alintă plină de-ncântare,
când vede cum fulgii jucăuşi de nea
n-au curajul să mă împresoare?
Cum să vină gerul clănţănind din dinţi,
plin de îndârjire şi de ură,
când ştie că-n minte am gânduri fierbinţi,
iar în suflet primăvară pură?
Cum să-mi biciuiască crivăţul hain
trupul bântuit de neguri stranii,
când pline de visuri către mine vin
clipe noi care-mi preschimbă anii?
Cum să-mi fie teamă că printre nămeţi
aş putea să rătăcesc o vreme,
când simt că în mine tandre dimineţi
nu-ncetează-n ele să mă cheme?
21 iulie 2019
Un alt sens
Colind în mine, prin acea lumină
din universul meu interior
în care nu găsesc nicio ruină
şi nu zăresc pe boltă-i niciun nor.
E-o pace lină, plină de speranţe
ce-mi linişteşte fiecare gând
având în el mirifice nuanţe
când spre-mplinire-aleargă surâzând.
Simt că-am primit o binecuvântare
ce-mi dă puteri cum nu am mai avut,
că pot să zbor în orice fel de zare
şi-nving chiar fără sabie şi scut.
Ceva s-a întâmplat de-un timp cu mine
şi-mi pare că trăiesc un alt destin,
care de împliniri întruna plin e,
având un cer imaculat, senin.
Şi nu mă mir. Surâd şi zburd întruna,
iar clipele mi le trăiesc intens,
în adiere preschimbând furtuna
şi dându-i vieţii mele un alt sens.
20 iulie 2019
Cele dintâi iubiri
Cele dintâi iubiri, copilăria mea,
am să îi port mereu o dragoste curată,
chiar dacă-a dispărut demult devenind stea
pe care-aş vrea s-o văd, dar nu se mai arată.
Ce fericit eram privind în ochii ei
ce-mi mângâiau zâmbind fiinţa cu tandreţe!
Mă învăţa să ard şi să culeg scântei
şi cum să văd mereu în jur doar frumuseţe.
Atunci, numai atunci, am fost cu-adevărat
bogat, având mereu comori de fericire
pe care le-am pierdut apoi când am plecat,
fără să-mi pară rău, din prima mea iubire.
Şi cât îmi e de dor de zâmbetul ei blând
ce-ar lumina superb în viaţa ce-l regretă!
Îmi pare uneori că o zăresc trecând,
dar totdeauna e ce-a fost cândva, cometă.
19 iulie 2019
————————————–
Anatol COVALI
București
Iulie 2019