Poetul Anatol COVALLI, ne surprinde din nou printr-un nou gen de poezie fixă: matepoeză-matepoeze
Iată și explicația autorului!
*MATEPOEZĂ – MATEPOEZE
,,Acest nou gen de poezie fixă, începe cu un distih în monorimă, după care urmează o strofă cu rime feminine şi masculine încrucişate. Versurile cu rime feminine au unul 5, iar celălalt 11 silabe. Cele cu rime masculine au un vers cu 4 silabe şi celălalt cu 10 silabe. În pofida inegalităţii numărului de silabe, cititorul va fi impresionat de muzicalitatea poeziei. Şi datorită acestei inegalităţi şi diversităţi a numărului de silabe, care sunt pare la numerele impare şi impare la numerele pare, am numit genul de poezie MATEPOEZĂ. Mate de la matematică şi poeză de la poezie. Iată cât de frumos se armonizează poezia cu matematica şi cum se completează reciproc !” Anatol Covalli
Revista Logos&Agape îi dorește prietenului și omului de cultură Anatol Covali, noi succese și noi creații, spre satisfacția cititorilor și pentru îmbogățirea poeziei românești cu noi genuri. Acum ceva vreme, într-o cronică, îl denumeam un ,,bijutier de cuvinte”. Mariana Gurza
***
NOULUI AN
A mai sosit un an. Pe al său prag
privesc în urmă zâmbitor, cu drag,
căci cel ce pleacă
mi-a fost prieten şi ce-am vrut mi-a dat
fiind în viaţa mea ca o prisacă
cu rod bogat.
*
Sper că cel nou va fi şi mai frumos,
mai împlinit şi mai armonios,
mai plin de vlagă
şi va aduce-n dar tot ce vreau eu
în mica, dar vrăjita lui desagă,
plină mereu.
*
O, an superb, tu care n-ai să fii
ultima treaptă, ci vei pregăti
alte urcuşuri,
dându-mi în dar mirabile viori
cu ale căror magice arcuşuri
să cânt splendori
*
Am să încerc să nu-ţi dezamăgesc
încrederea cu care vii firesc
promiţând daruri
pe care le-am dorit până mai ieri
şi care să îmi pară pe amaruri
dulci mângâieri.
31 decembrie 2019
Sentinţă
Să ştii, iubita mea, că tu ai fost
cea care-a dat destinului meu rost
şi ţel spre care
iubirea ta tot timpul m-a condus
ferindu-mă ca-n clipe de-ncercare
să fiu răpus.
*
Dacă-am învins şi ţie-îţi datorez,
căci tu ai fost întruna-n mine miez
din lava cărui
vulcani de biruinţă au ţâşnit
şi cei care-au dorit ca să mă nărui
m-au ocolit.
*
De-aceea te iubesc atât de mult
c-o patimă ce-adesea e tumult
şi-mi dă putere
să ocolesc prăpăstiile-adânci
când urc spre vârful care lângă cer e,
păşind pe stânci.
*
Destinul a dorit să-ajung ratat,
dar Cel de Sus m-a binecuvântat
cu o sentinţă:
Să nu cedezi, să nu te laşi înfrânt,
să crezi mereu că totu-i cu putinţă
pe-acest pământ.
2 ianuarie 2020
SUNT CONVINS
Nu mă-ndoiesc. Din contră. Sunt convins
că şi dacă sunt nins, n-am fost învins,
că nimeni încă
n-a reuşit să-mi dea măcar un brânci
pentru că-am fost puternic ca o stâncă
cu văi adânci.
*
Credinţa care-n mine e nucleu
este de fapt un strop de Dumnezeu,
o picătură
de infinit din care-am fost creat
ca-n trup să nu existe vreo nervură
ce n-a vibrat.
*
Am fost mereu ceea ce sunt acum
şi am avut de fapt acelaşi drum
cu mici popasuri
în care-am încercat să fiu altfel,
stând îndelung cu mine la taifasuri,
vorbind de ţel.
*
Nu am de gând vreodată să mă schimb.
Şi eu şi viaţa, sub acelaşi nimb,
mai stăm o vreme
care va fi-ncărcată de prinos,
de gânduri adunate în poeme
la care cos.
3 ianuarie 2020
SUNT ALTUL
Ce minunat este să crezi ardent
că-acest frumos, tulburător prezent
care începe
să se preschimbe-n splendid viitor
nu are văgăuni, nu are stepe
şi niciun nor
*
pe cerul său ce e de fapt azur
care a fost mereu imens şi pur,
de un albastru
ce niciun muritor nu l-a văzut
pentru că doar privirea lui Zoroastru
l-a mai avut.
*
Renunţ la ieri. Pe mâine nu-l aştept
pentru că azi merg doar pe drumul drept
fără să-am ţinte
lăsând ca timpul să îmi dea ce vrea.
Ştiu că numai privind spre înainte
nu voi cădea.
*
Sunt altul. Şi nu ştiu nici când , nici cum
am devenit cel care sunt acum.
Atâta forţă
n-am mai avut de mult. Atâta zel,
care din lumânare face torţă
într-un nou ţel.
4 ianuarie 2020
P A C E
Trăiesc intens într-un prezent superb
în care al meu suflet e un cerb
şi-o căprioară
e inima ce-mi freamătă în piept,
în timp ce spre-o superbă primăvară
cântând mă-ndrept.
*
Şi e atâta pace-n al meu trup
care de-un timp se-aseamănă cu-un stup
cu sentimente
care roiesc, în faguri adunând
ideile al căror fundament e
în orice gând.
*
E-o pace, o-mpăcare cum am vrut
să fie-n mine de la început
şi-mi pare bine
că a venit, chiar dacă la nadir,
ca să transforme orice mărăcine
în trandafir.
Ce-a fost până acum a fost un dar
pe când ce vine e-un izvor de har
cu unde clare,
care în mine răvăşesc răcori,
este un fel de binecuvântare
de fragezi zori.
5 ianuarie 2020
E-un semn
Nici eu nu-mi recunosc noul meu eu
în care fericirea e-un nucleu
mic, dar fierbinte,
iar dragostea e cel mai sfânt reper
ce-n loc de stele seamănă cuvinte
pe-al vieţii cer.
*
Am fost ce-am fost şi nu regret defel
că-n loc de vultur par un porumbel
ce nu mai cântă.
Pot să-i aduc însă lui Noe-n plisc
ramura verde care a fost frântă
de pe un pisc.
*
O inimă senină, suflet cald
în care sentimentele îmi scald
visând azururi,
gânduri senine pline de idei
cu-a căror inefabile contururi
viaţa o-nchei.
*
Acest sfârşit mult binecuvântat
e mai frumos decât ce am visat
să fie-aieve.
E-un semn că sunt iubit de Cel de Sus
care din plin, miraculoase seve
în mine-a pus.
7 ianuarie 2020
Marea şi eu
Pe mări de lacrimi stoarse din necaz
nu mai colind de mult cu-al meu barcaz
ce-ntr-o lagună
zace de mult bătrân şi scorojit
visând, din când în când, câte-o furtună
un vânt cumplit.
*
Corăbierii au plecat de mult,
căci nu le ofeream niciun tumult,
o aventură
în care să arate tot ce pot,
o laşitate sau câte o bravură
de matelot.
*
Aştept pe mal. Şi nu ştiu ce aştept,
în timp ce mi se zbuciumă în piept
inima care
a fost neînfricată-n larg mereu
bătând egal doar când vedea în zare
un curcubeu.
*
Şi-mi este dor să mă avânt în larg
având steagul speranţei pe catarg,
plutind pe valuri
pe care să le-nfrunt cu pieptul meu,
să fim înstrăinaţi de orice maluri
marea şi eu.
8 ianuarie 2020
Noua menire
Dacă eu vreau ştiu că se poate.Tot
ce-mi pun în gând se-ndeplineşte. Pot
oricând obţine
de la destin ce spun şi ce doresc,
fiindcă văzând că lupt, cu mine ţine
şi izbândesc.
*
E deajuns să fiu mereu convins
că de nimic nu pot să fiu învins,
să fiu în stare ,
să nu cedez când dau de un impas
şi când vor unii inşi să mă doboare
să nu îi las.
*
De la o vreme simt că pot mai mult,
că-n locul resemnării un tumult
e-n tot şi-n toate.
Tristeţile-s superbe bucurii
când văd că ce îmi pun în gând se poate
îndeplini.
*
În mine cred. Nu pot să mă-ndoiesc
când văd că-n mine totul e firesc,
că-s plin de-o forţă
care-a schimbat al vieţii mele sens.
Noua menire e ca-n chip de torţă
să ard intens.
9 ianuarie 2020
De-aceea sper
Sunt ferm convins că-i doar un început
această despărţire de trecut
a căii mele
care încearcă să găsească-acum,
când e atrasă de atâtea stele
altfel de drum.
*
Din ce a fost aş vrea să nu repet
nimic din ceeace a fost concret.
Restul de viaţă
îl vreau trăit cu totul în alt mod.
Nu vreau să văd pe scurtul fir de aţă
măcar un nod.
*
Vreau altceva. Mai bun şi mai frumos,
mai plin de împliniri şi luminos,
fără-ocolişuri,
să nu mai fie-n viaţa mea târâri,
să nu se mai preschimbe-orice suişuri
în coborâri.
*
De-aceea sper, de-aceea cred intens
clipă de clipă-ntr-un cu totu-alt sens,
într-o menire
care să poată fii sacrul botez
ce-mi va sfinţi cu roua din iubire
noul meu miez.
10 ianuarie 2020
O nouă lume
O nouă viaţă a păşit cu drag
peste al lumii mele şubred prag,
m-a luat în braţe,
a pus pe fruntea mea un cald sărut
şi moartea n-a putut să mă înhaţe
cum ar fi vrut.
*
Mi-a mângâiat apoi trupul, dorind
să-mi vadă ochii încruntaţi zâmbind
şi să-mi audă
vocea în care înfloreau livezi
a căror iarbă verde era udă,
nu de zăpezi,
*
ci de o rouă strălucind intens
care-i dădea ursitei un nou sens
şi o candoare
ce mă făcea într-însa să visez
că-al meu sfârşit o altă lume are
în al lui miez.
*
Nu îmi păsa că ce a mai rămas
poate să fie-o zi sau poate-un ceas
atâta vreme
cât clipele vibrau concomitent,
iar viitorul nu-nceta să cheme
noul prezent.
11 ianuarie 2020
Am coborât din şa
Am coborât din şa şi lângă cal
privirea mea alege acel mal
ce o să fie
golgota, ce m-aşteaptă s-o străbat
pentru a fi ,când, unde, nu se ştie,
crucificat.
*
Stau derutat când calul de omăt
nechează şi porneşte îndărăt
fără să-ntoarcă
măcar o dată capul înapoi.
Sunt singur, însă tot mă-nşel că parcă
am fi tot doi.
*
Într-un târziu pornesc spre-un dâmb stâncos,
care îmi pare mai prietenos
şi-ntruna cheamă
şi-ncep să urc şi să cobor colini
fără să simt vreo spaimă sau vreo teamă
când calc pe spini.
*
Mai am puţin şi am să fiu pe stei
de unde voi privi spre anii mei
ascunşi în ceaţă
şi am să strig fără s-aştept răspuns:
Priviţi ce sus m-am căţărat în viaţă,
unde-am ajuns!…
12 ianuarie 2020
———————————–
Anatol COVALI
București
Ianuarie 2020