Exist cât vrea destinul
Exist fiindcă speranţele îmi vor
şi trup şi suflet ca să zburde-n ele
şi-apoi să râdă blând de spaima lor
când lacrimi reci mă udă pân` la piele.
Exist ca să învăţ să rabd, să-ndur,
dar să nu-mi fac culcuş în resemnare,
ci să mă bucur dacă un azur
din când în când în viaţa mea apare.
Exist pentru că-am fost aici trimis
ca o menire să o duc la capăt
şi armăsarii fiecărui vis
să-i călăresc în încontinuu treapăt.
Exist cât vrea destinul să exist
şi totuşi uneori îi fac în ciudă,
când nu mă las răpus şi când rezist
la orice probă, cât ar fi de crudă.
————————————–
Anatol COVALI
București
22 decembrie, 2018