Era lumină ?!…
Era lumină ?!… Nu-mi aduc aminte.
Frânghiile uitării mă snopesc
lăsând doar frământările în minte,
care pe zi ce trece se-nmulţesc.
Parcă erau şi umbre stând de pază
să vadă de-o să fie un liman.
Şi era frig în trista mea amiază
când încercam să fiu cât mai uman.
Urcam sau coboram? Nu sunt în stare
să reconstitui timpu-n acel loc,
fiindcă e ceaţă-n fiecare zare
şi prea mult fum din al speranţei foc.
Însă-am zburat precis, căci simt în locul
unde-am avut arìpi, răni ce mă dor,
din clipa când, brutal, m-a frânt sorocul
şi-am devenit un simplu muritor.
Era lumină, fiindcă simt în sânge
dorinţi ce vor să prindă nou contur,
chiar dacă viaţa ninge-n timp ce plânge
şi-mi este greu să redevin azur!..
————————————–
Anatol COVALI
București
23 aprilie 2019