Deschizând fereastră
Deschid o fereastră,
ultima se pare,
şi privind în zare,
care-i încă-albastră
fac prin flori din glastră
cuib, sperând că-apare,
cântând a-mpăcare,
pasărea măiastră.
Tot ce-a stat în mine
ca într-o celulă
zbor de libelulă
şi azur devine.
Aer proaspăt vine
cu forţă destulă
ca să facă nulă
bezna din rutine.
Simt în al meu sânge
splendide vibraţii
de când în noi spaţii
sufletu-mi nu plânge,
ci tot timpul strânge
rodnice pulsaţii
din mari constelaţii
ce par de pursânge.
Simple înţelesuri,
dar adânci, mă ară.
Par o primăvară
pe-nsorite şesuri.
Nu sădesc eresuri,
nu-mi mai fac sahară,
las rod să răsară
şi aştept culesuri.
————————————–
Anatol COVALI
București
5 noiembrie, 2018