Crez
N-am să plec în cârjele durerii
chiar dacă e-n mine rug aprins
şi-mi împroaşcă viaţa cu mizerii,
ne-ncetat dorindu-mă învins.
Nu voi profera nicicând injurii,
blestemând al vieţii crunt deşert,
ci gonind din gând demonii urii
am să mângâi răul şi-am să iert.
N-am să plâng şi am să cred cu-ardoare
că speranţa este un balsam
şi chiar ros de suferinţi amare
îndoieli în suflet n-o să am.
Nu voi renunţa să cânt cuvinte,
ţesând aripi noi pe trupul lor,
ca să zboare spre-ale mele ţinte
ce zâmbind clipesc din viitor.
————————————–
Anatol COVALI
București
31 martie 2019