Ce mai este?
Sunt uşile închise,
în cuie par bătute
şi lumea tigrii-asmute
pe ultimele vise
ce umblă indecise
părând firave ciute,
prin stepe largi pierdute,
uşor de-a fi ucise.
Degeaba baţi în poartă,
căci este încuiată
de când sunt o erată
a tot ce-am fost în artă,
fiindcă vioara-i spartă
şi e dezacordată
în timp ce-n jur e zloată
şi ger care nu iartă.
De-o dimineaţă clară
mi-aduc cu drag aminte.
Aveam sânge fierbinte,
nu mă gândeam la seară.
Treceam prin orice gară
în iureş, către ţinte
fixate dinainte.
Vultur eram, nu cioară.
Visam şi fără veste
din gânduri făceam fapte,
aveam doar lanuri coapte
şi chiuiam pe creste…
Din toate ce mai este?
Treptat se face noapte,
speranţele sunt şoapte,
iar viaţa e-o poveste….
————————————–
Anatol COVALI
București
20 noiembrie, 2018