Din prea multã iubire mi-am pus
al meu suflet din lacrimi sã cânte
rãstignirea la care-s supus
când bat cuie-n arìpile-mi frânte.
Ca şi voi, dragi prieteni, suport
sã trãiesc umilit în mizerii
şi pe umeri întruna sã port
cu ruşine povara puterii.
Sunt un sclav umilit, ca şi mulţi
dintre voi, obligat sã ia-n seamã
pe aceşti paranoici oculţi
care-n jur risipesc numai teamã.
N-am curaj spre înalt sã privesc
şi din cruntã durere sã mârâi.
Mi se pare aproape firesc
cã prin mâlul durerii mã târâi.
Şi chiar dacã în mine de mult
e un iureş cumplit de regrete,
nu-ndrãznesc sã mã-nchipui tumult
sau izvor în a chinului sete.
Ca şi voi încontinuu aştept
sã îi vãd pe-ai dreptãţii sfinţi îngeri
arãtându-ne drumul cel drept
şi oprind ale noastre înfrângeri.
Resemnat stau în trist şi visez
la o blândã şi caldã luminã,
când din al împlinirilor miez
va muşca bucuria-mi deplinã.
Şi mã fac cã nu ştiu cât de dens
este zbuciumul ce mã frãmântã,
când în lipsa aceasta de sens
al meu suflet din lacrime cântã.
1993
————————————–
Anatol COVALI
București