Bucurie!
Ce bucurie!
Văd viaţa-mi toată
împresurată
de poezie.
Rimele-adie
şi mă desfată,
ritmul mă-mbată
cu armonie.
Mă-nalţ spre soare-n
zboruri rebele
cu aripi grele,
biruitoare.
Fără-ncetare
cioplesc în stele
visele mele
fremătătoare.
Orfeu din mine
un altul este.
Urcă pe creste,
Icar devine.
Poartă-n retine
zboruri celeste,
nu mici proteste
şi uri meschine.
Iubesc doar ce e
frumos în lume
chiar dacă-am brume
pe curcubeie.
Încă-n bordeie
stă al meu nume,
dar voi şti cum e
şi-n căi lactee.
————————————–
Anatol COVALI
București
30 decembrie, 2018