Cu fiecare iarnă ce se-aprinde
Ca o scânteie de fetiță cu chibrituri,
Nehotărâți între o lacrimă și-un zâmbet,
Îmbătrânim, chemați de începuturi.
.
Și-n timp ce un copil cu mâinile-nghețate
Ne poartă sufletele în trei versuri de colind,
O, Doamne, leru-i ler, florile-s dalbe,
Ne-am luat cu viața și-am uitat de noi, trăind!
.
Iertare, visuri, stele noi, beteală,
Atâta strălucire strânsă din Ajun!
Deci, binecuvântată fie pronia divină
Fiindcă renaștem toți în zodia Crăciun!
.
Tu știi prea bine, Doamne, carte-Ți sunt, deschisă,
Că-n fiecare an, împodobind alt brad,
În loc de globuri scumpe, masă-ntinsă,
Bunicii îi visez, covrigii din Ajun strânși în șirag.
.
Copilăria, ca o floare ne-ntinată,
În palme să-mi tresară, de Crăciun,
Căci vârful bradului atât așteaptă:
Lumină adevărată să-i adun.
Alina Neagoe (ANNE)