Satul Borlovenii Vechi a fost pomenit în documente relativ târziu, 1690-1700, dar acest fapt este irelevant, deoarece vatra satului s-a mutat mereu în cadrul hotarului de azi al satului, după cum au cerut-o nevoile momentului istoric. Cu toată siguranța că satul era compus, asemenea tuturor satelor românești, din “crânguri” având la baza familii lărgite. Amintirea acestor “crânguri” s-a păstrat în toponimia locului; Vlasca, Breazu, Sfarleac, Sopoteanu. O alta mărturie sunt “colibele” care dăinuie până azi. Colibele există deoarece drumul din sat și până la locurile oamenilor este prea lung pentru a putea fi străbătut zilnic și mai ales în vremea lucrului. Amintirea acelor vremi este păstrată și de așezarea morilor sătești. Între morile cele mai amonte, morile “Boldesti” și cea mai din vale, ”Vaiala”, este o distanță de aproape cinci kilometrii și pe parcurs mai erau și alte mori, ”țărănească”,”de-a-parte”. Evident fiecare moară deservea un “crâng” iar “crângurile “erau așezate în relație cu drumul “al vechi” care, apoi, corespundea cu culmea spre Semenic, era “plaiul’.
Satul a fost așezat în capătul de sus al luncii Nerei după ce Banatul a fost încorporat în Imperiul Habsburgic în dorința de a controla mișcările de oameni. Iar după înființarea “graniței” aceasta așezare și organizare a căpătat dimensiuni încă mai stricte.
Amintirea acestei reașezări este păstrată și ea în toponimie. Astfel un cot al Nerei, cam la trei kilometrii amonte de sat, se numește “grebla”. Acolo era așezată o “greblă” masivă al cărei rost era să oprească lemnul necesar construcției satului și care cobora pe Nera. La capătul satului, până în urmă cu câteva decenii, se păstra urma unui loc zis ”firiz” (fierăstrău). Acolo era un mare fierăstrău hidraulic care făcea cheresteaua necesară zidirii caselor. În aceeași vreme casele au fost ridicate după anume plan ordonat. Casele făceau “fronturi” care puteau bloca accesul, la nevoie. Grănicerii din Borloveni au luptat în războaiele cu turcii (1788-1791) când, foarte probabil, a intrat în uz expresia, ”ce ie han-tataru”, la cele împotriva lui Napoleon, în câmpiile italiene, la Solferino, și în războiul cu Prusia în 1866. Voi căuta să ilustrez istoria satului prin cazul familiei Boldea, familia mea maternă.
Casa Boldea, aflată în partea de nord-est a satului, pe drumul ce străbate așezarea de la nord la sud, are spatele strajuit de “cracul Bolgii și făcea parte din frontul de răsărit al satului. Nu știm cu exactitate când a fost zidită casa, dar știm că după 1725, când satul s-a așezat în vatra actuală și înainte de 1774 când listele “grănicerești” recunoșteau casa sub numărul matricol 44. Casa era așezată atunci pe un singur “platz” și era ca toate casele “tipice” grănicerești, poate ceva mai mare. Casa era înaltă și așezată pe o pivniță (“podrum’) boltit, și în spate un gang. Numele celui care a zidit casa era Șerban Boldea și informații mai multe exista despre feciorul lui, Savel Boldea. Conform tradiției familiei el ar fi căzut în 1796 în bătălia de la Arcole, unde grănicerii bănățeni au făcut minuni de vitejie care au impresionat și pe Napoleon. După asta, bărbații din familia Boldea, ca toți grănicerii bănățeni, au participat la toate bătăliile în care regimentul de granița bănățeană a fost chemat.
Feciorul lui Savel Boldea a fost Toma Boldea, rămas în amintire ca “moșul” Toma, născut în jur de 1796. El este cel care a început să mărească avutul familiei. Inițial familia avusese două parcele în luncă, o “poiană” mare, cu zăbran (slobozenie de pădure) în Ogaș și ceva pășune în Sfarleac. În plus grădina foarte mare din jurul casei și până în “drumul vechi’, intreg “cracul Bogii”. Toma Boldea a cumpărat pământ în Sfarleac. Feciorul lui, Savel Boldea a continuat această lucrare. Lui i se datorează lucrul greu de a defrișa și preschimba în pășune o suprafață mare la Sfarleac, tot el a făcut o prisacă foarte mare, cea mai mare din sat. Alături de el a fost nevasta lui Eva, rămasă drept “baba” Eva. Pe feciorul lor mai mare Pavel, născut în 1840, l-au ținut în casă și apoi l-au trimis la școala românească din Caransebeș unde s-a calificat învățător și dascăl. Tot în acei ani au fost cumpărate “platzurile” de casa din jur. Aceasta explica de ce “casa Boldea” are doua “praznice” anuale, la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, praznicul “mare” și la Adormirea Maicii Domnului, praznicul mic.
Învățătorul Pavel Boldea (1840-1917) a mărit mult prestigiul familiei și el a avut un sens clar de “fruntaș” ardealo-banatic, cu datorie către familie, sat, biserica și neam.
A fost un om aspru cu el și cu cei din jur, lucrător peste măsură și ambițios, foarte strâns la mână, tradiția familiei spune că își gonea caii în drum spre Sfarleac ca să se gunoiască pe pământul lui. Având venituri mai mari a cumpărat pământ la Sfarleac și în luncă, a zidit o colibă la Sfarleac și așezat acolo o turma de oi, a mărit prisaca foarte mult. A început să ridice acareturi noi și zdravene în enorma curte a casei. Tot el a început tradiția familiei, ce s-a continuat până azi, de a înzestra biserica din Borloveni cu pământ, obiecte de cult și bani. Pavel Boldea era un apreciat învățător în “granița” bănățeană și s-a remarcat în adunările învățătorilor din zonă ținute la Caransebeș. Sentimentele lui erau naționale și creștine, a sprijinit cu bani mișcarea naționala și era abonat la principalele “foi” din Banat. A fost însurat cu Maria, născută Popisti din Bozovici și numită în sat “jupâneasca”. Au avut copii pe Pavel, Calina, Grigore, Remus și Măriuța. Mândria lui a fost feciorul cel mare, tot Pavel Boldea, născut în 1862. Prin el familia Boldea a intrat într-o noua fază și și-a câștigat un statut superior intrând în categoria “fruntașilor” ardealo-banatici.
Pavel Boldea a absolvit seminarul teologic de la Biserica Alba, învățând, pe lângă teologie și limbile sârbă și germane, cărora li s-a alăturat curând și maghiara. În Toamna lui 1882 s-a însurat cu Silvia Iovanescu, fiica învățătorului din Marga. Imediat după aceasta a fost hirotonit preot pe seama parohiei din Borlovenii-Vechi. În Septembrie 1884 i s-a născut un fecior, Romulus, și se părea că viața lui intra pe un pașnic făgaș. Dar Dumnezeu a voit altfel.
Imediat după naștere, preoteasa Silvia s-a îmbolnăvit de tuberculoză galopantă și în câteva luni s-a stins. Rămas văduv la 23 de ani, Pavel Boldea, un muntean voinic, înalt, cu ochi albaștri, a aflat putere în el de a își dedica viața familiei, satului Borloveni, Neamului Românesc și Ortodoxiei.
La scurta vreme după moartea preotesei el își lua rămas bun de la Parohia Borlovenii Vechi, într-o vorbire emoționantă. Apoi s-a înrolat în corpul preoților militari din armata cezaro-craiasca. În această schimbare de carieră el a primit un ajutor decisiv din partea Generalului în rezervă, Traian Doda din Prilipeti. În noua calitate el a avut o carieră strălucită, trecând din treaptă în treaptă până la gradul de Colonel (cea mai mare treapta accesibilă unui canonic din armata K.u.K.). A profesat în Sibiu, Budapesta, Viena, Leibach. A primit titluri, Cavaler al Ordinului Francisc Iosif, Crucea de Fier (gemana) și Steaua României clasa I-a. Dar în paralel mereu a fost cu grija pentru familie, neam, Biserica.
A sprijinit cu vorba și fapta mișcarea naționala românească și biserica ortodoxă. Peste tot pe unde a trecut a lăsat o urma pozitivă. A sprijinit preoți români tineri, a contribuit la ridicarea de lăcașuri, de rugăciune și cultură, a ctitorit biserica română ortodoxă din Viena. Pe frații și nepotul său, nu i-a dat uitării. A ajutat pe surorile lui să se mărite și ssă se așeze la casele lor.
Pe Calina au măritat-o în Prigor, în familia Buracu. Pe feciorul ei mai mare Coriolan, protopopul Pavel l-a ținut la școală, la liceul românesc din Brașov și apoi la seminarul teologic. Mai târziu tot protopopul Pavel l-a ajutat să intre în corpul preoților ortodocși militari din armata K.u.K. De altfel Coriolan Buracu nu a uitat niciodată binele pe care i l-a făcut “unchiul” Pavel și mereu, a amintit copiilor lui că “domni” au ajuns datorită acestui unchi. Remus, ajuns învățător, s-a însurat în Patas, dar a murit tânăr, probabil de tuberculoza. Pe Mariuța au măritat-o în Sibiu, cu cel ce avea să devină Protopopul Iosif Serafin. Fiica lor, Silvia, a fost și ea ajutată de Protopopul Pavel. Ea s-a măritat cu ofiterul K.u.K Traian Popa. Ajuns căpitan Traian Popa a avut un rol instrumental, sub îndrumarea lui Iuliu Maniu, în păstrarea ordinii în Viena, la sfârșitul Primului Război Mondial când acolo erau tulburări provocate de bolșevici. Pe fratele mai mic, Grigore, Protopopul Pavel l-a ținut în școala militară până ce a primit, prin 1898 comisia de sublocotenent de artilerie. Grigore Boldea va face o frumoasă carieră ulterioară. Va ajunge colonel în Armata Română și apoi comandant al “pieții” Timișoara.
O grija speciala a avut Pavel Boldea pentru educația fiului sau Romulus. L-a ținut în școli de elită, inclusiv în “Krieg Schule” din Viena. În 1905 Romulus Boldea a fost comisionat sublocotenent într-un regiment de artilerie de munte în Sibiu. În paralel Pavel Boldea s-a îngrijit de gospodăria din Borlovenii Vechi și de casa strămoșească pe care, mereu, a considerat-o căminul lui ideal.
Începând cu 1890 Protopopul Pavel a trimis mereu sume serioase de bani, intre doua și trei mii de coroane anual, tatălui său pentru a cumpăra pământ și pentru a mari casa. Pământul stăpânit de “casa Boldea” s-a dublat în suprafața, ajungând la circa 50 de ha, o întindere mare, considerând zona de munte. Casa a fost mult mărită. A fost înălțată și s-au adăugat două dormitoare, o biblioteca-salon, un antreu (vorzimmer) mare, cămara de alimente, bucătărie cu vatră și cuptor de făcut pâine, două pivnițe (pordrum) mari, boltite. Curtea enorma a fost înconjurată cu zid de aproape trei metri și în el era o “supa” mare, grajd, cocina de porc și un hambar din bârne. De la Viena Protopopul Pavel a adus câteva frumoase piese de mobilier Bidermeier, doua oglinzi venețiene și un dulap/bibliotecă elegant. Acolo au fost așezate câteva cărți esențiale: Istoria Romei de Theodore Mommsen, Istoriile lui Petru Maior și George Barit, ”Cartea de Aur” a lui Th.Pcatianu, Enciclpedia Romana a lui Constantin Diaconovici, toate în prima ediție, precum și lucrări ale lui Ioan Slavici, Constantin Gane și altele, tot în prima ediție. Tot el a adus câteva frumoase litografii cu scene de viața rurală și de vânătoare, a comandat mai multe portrete mari ale părinților lui și ale sale, a adus portrete mari ale ierarhilor: Andrei Baron de Saguna, Ioan Metianu, Ioan Popasu și a lui Emanoil Gojdu (al cărui mausoleum din Budapesta tot el l-a sfințit). Erau și câteva gravuri cu scene istorice românești. În Toamna lui 1918 el s-a tras la pensie și s-a așezat definitiv la Borloveni. Asta în contextual sfârșitului Războiului și destrămării dublei-monarhii. Într-un fel a fost o salvare și casa Boldea s-a dovedit să fie locul care îngăduia “reinventarea” familiei și pregătirea ei pentru o nouă faza istorică.
În 1917 fiul lui, Romulus acuma capitan K.u.K, s-a însurat cu Otilia Bauer, fiica unui instărit negustor german din Bijelina, Bosnia. Mama Otiliei Boldea era italianca din Udine și născută Cordiniani. Un an mai târziu acolo s-a născut fiica lui Romulus Boldea, Victoria, mama mea. La destrămarea monarhiei, Otilia Boldea și Victoria, de câteva luni, au venit la Borloveni.
Pavel Boldea a făcut tot ce era cu putință ca Otilia Boldea să se acomodeze și să îndragească Borloveniul și acest lucru l-a reușit din plin. Poate, în plan existențial, aceasta a fost reușita lui cea mai mare. Dar în Octombrie 1920, fulgerător, Pavel Boldea a murit, probabil în urma unui infarct survenit in vremea somnului.
Succesiunea s-a facut in felul următor. Casa și circa 40% din pământ au revenit lui Romulus Boldea, în urmarea faptului ca tatal lui contribuise la creșterea gospodăriei. Grigore Boldea a primit cam 40% din restul pământului (de fapt mai mult decât i se cuvenea și asta prin faptul că el a speculat, cam incorect, împrejurarea ca Protopul Pavel Boldea și tatăl lui aveau același nume), iar restul a revenit Măriuței Serafin care, imediat, a și donat întreaga ei moștenire bisericii din Borloveni.
Un an mai târziu Romulus Boldea s-a tras în pensie ca Lt.Colonel în rezerva și s-a stabilit în Borloveni. El s-a îngrijit să consolideze casa (a adăugat un frumos balcon), să îi adauge anume detalii și a transformat grădina mare din jurul casei, circa doua hectare, într-un adevărat parc, cu poteci, bănci și masa de ședere. Gospodăria a fost pusă pe baze foarte solide și realiste.
La Sfarleac a ridicat o căsuță în stil tirolez, a așezat acolo un om (Iosif Ghiocel) care să aibă grija de livada și de o turma de o suta de oi. În plus a cumpărat un distilator de cea mai buna calitate și anual producea circa 20 mii de litri de tuica excelenta pe care o comercializa prin firma Cireseanu. În gospodarie mereu a crescut, pentru nevoile casei, câțiva porci și a ținut o vaca de lapte de rasa. Din vreme a pregatit succesiunea viitoare, împărțind întreaga lui avere între cele două fiice, Victoria și Silvia, cu condiția de a păstra uzul viager pe tot cursul vieții lui și soției lui. În același timp a fost mereu unul dintre Vice Președinți “Comunității de Avere Granicerești” și a început să activeze în viața politica, fiind adept al Partidului Național Creștin ca urmare a strânsei prietenii ce o avea cu Octavian Goga. In 1927 s-a mutat la Lugoj, reședința județului Severin, pentru activitatea politica și pentru școlarizarea celor două fiice ale lui. Acolo a fost Prefect al Severinului în două rânduri. În 1938, ca Președinte al “Comunității de Avere Grănicerești”, s-a mutat în Caransebeș unde a rămas până în 1948. În acei ani Romulus Boldea stătea cam șase luni în oraș și șase luni în Borloveni.
În acei ani fiicele i s-au maritat, Nemoianu, Victoria în 1939 și respetiv Cincheza, Silvia, în 1946. In cursul Verilor Victoria și cei doi nepoți, Virgil și Romulus, stăteau în Borloveni.
În 1944 “casa Boldea” a primit o năucitoare lovitură. O subunitate germana s-a retras în August-Septembrie pe ruta Bozovici-Anina. Frontul sovietic a deplasat o întreaga divizie în zona și, în legătura cu asta, Almăjul a fost devastat de trupele sovietice. ”Casa Boldea “ a suferit mari pierderi. Acestea au fost corectate doar parțial în anii 1945-1947 prin contributiile foarte mari facute de Virgil Nemoianu. Casa si-a putut revei si repune pe picioare. În aceste condiții casa a fost punctul în care familia și urmașii lui Romulus Boldea și-au putut “trage sufletul”, după instalarea brutal a regimului comunist, s-au putut reculege și au putut continua. Pentru a doua oară “casa Boldea” a făcut cu putință viața famililor legate de ea. Datorita zonei izolate și regulilor stricte din casa, ea a rămas o zonă în afara regimului politic, o insulă care, prin trecutul ei, reprezenta o făgăduință pentru viitor.
După moartea lui Romulus Boldea, 1970, și a soției sale, Otilia, 1975, casa a fost menținută, cu destulă aproximație, de către urmași. Abea după 1994, când casa a devenit proprietatea celor doi veri Alexandru Nemoianu și Otilia Cincheza, ea a fost recondiționată și refăcută, în exterior și interior, și modernizată, cu instalație de apa și bai. Astăzi casa este în picioare și în buna stare așteptând ce va fi să fie.
—————————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
Jackson, Michigan, USA
21 noiembrie, 2018