De foarte multe ori auzim sau spunem, nimic nu este nou sub soare, toate au fost și în esență asistăm la o repetiție nesfârșită a unor lucruri și stări care au fost și rămân și doar detaliile nesemnificative sunt altele, dacă și atâta.
Este o imagine tristă, deprimantă, fără chemare și în ea se cuprinde ascuns îndemn la trândăvie fizică și morală și implicit la păcat.
Da, este un fapt că lucrurile esențiale și materiale rămân în starea lor constantă. Este la fel de adevărat că cele necesare menținerii existenței: lumina, aerul, apa în continuare ne înconjoară și ne mângâie. Este adevărat că “oamenii” arată la fel că în trecute vremi istorice. Dar starea lumii nu este aceiași, ea este alta și a fost alta, s-a preschimbat în totul aproape generație după generație de oameni. Iar în ce privește mentalitățile omenești modificările au fost cel mai adesea dramatice, în bine sau în rău. De fapt asistăm la dezvoltarea simultană a două mișcări, una de stagnare și altă de preschimbare, pe plan material și moral.
Pentru a putea înțelege mai bine aceste lucruri este nevoie să ne reamintim că această existență care ne înconjoară este o stare “nefirească”. Lumea și Omul nu au fost create pentru a fi în prezenta condiție. Prezenta condiție este consecința separării Omului de Dumnezeu și izgonirii omului în “lume”. Omul nu se află în “Raiul unde l-a vrut Dumnezeu”, se află în exil. Pentru aceia care se consideră “ateiști” aceste adevăruri enunțate se fac într-o formă mult mai contorsionată și complicată dar în esență concluzia este aceiași: ”lumea” nu este o stare ideală. Întrebarea fundamental care stă în față oamenilor, a tuturor, indiferent de credință este aceiași, ce poate face “omul” spre a scăpa sau diminua ceva din răul “lumii”? Răspunsurile date de către cei legați de materie au fost multe și ele s-au numit: comunism, fascism, capitalism, și acuma în urmă “globalism”. Catastrofele produse de “ism-ele” trecute le știm, pe cele pe care le produce actualul “ism” le vedem și simțim. Dacă am avea minimal bun simț ar trebui să admitem că toate, absolute TOATE au eșuat lamentabil, unul însoțit de mai mare suferință decât cel anterior. Explicația, din punctual de vedere al unui credincios, este simplă. Starea de păcat, persistența în ea nu poate genera decât tot păcat și întotdeauna unul mai mare. Putem să ne uităm la câteva “cazuri”.
Ce produce excesul etilic sau de droguri? O enormă stare de rău și confuzie.
Cât de complicat, umilitor și penibil este o efortul de a ieși din “infidelitate”.
Cât de greu este unui mincinos să mențină iluzia minciunii. Cât efort de memorie și consum nervos sunt incluse. Iar, pe de altă parte, a spune adevărul nu implică nici o trudă.
Dar dincolo de toate detaliile stă adevărul că în fapt starea oamenilor se poate schimba și se și schimbă printr-un efort de transformare permanentă, prin “întoarcerea” de la căile rătăcite, prin “metanoia”.
Atunci când a venit ora ispitei, ceasul cel fără de noroc, care poate face din bun rău și din rău bun, și în care, mai ales, cel tare poate deveni slab și cel slab poate devein tare, atunci trebuie făcută alegerea, atunci se pot toate înnoi, atunci este “scăldătoarea Vitezda”. Atunci invidia se face bucurie, atunci zgârcenia devine dărnicie, atunci rânjetul devine zâmbet cald, atunci în aproapele vedem chipul Celui care ne-a făcut, atunci trufia prosteasca devine smerenie.
Iar aceasta înseamnă întoarcerea către calea împărătească, calea străbătută de Neamul Românesc de câteva mii de ani încoace, calea luminată de Dreapta Credință, de Ortodoxie. Pe această cale toate se înnoiesc și toate cresc din genune în genune și din lumină în lumina, în fiecare clipă, în veșnicie.
–––––––––––––
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
28 iunie, 2018