M-aș bucura să ajungă mesajul meu la cât mai mulți dintre aceia care pot și vor să înțeleagă faptul că rapiditatea cu care se propagă pandemia de COVID-19, dată de coronavirusul sindromului respirator acut sever (SARS-CoV-2), a luat prin surprindere o lume întreagă. Dacă fiecare dintre guvernele lumii au reacționat potrivit, vom vedea ulterior. Dacă au reacționat exagerat, dacă au făcut-o insuficient sau tardiv vom afla și mai târziu. În prezent, măcar principiul precauției ar trebui să-l aplicăm cu toții, căci acest virus deosebit de contagios nu cunoaște nici granițe, nici statut social. Nici culori politice sau ale pielii. Nici religii, nici – așa cum consideră ignoranții – vârste. Nici, nici. E universal și își arată capacitatea de a transforma binele în rău, iar ceea ce-i deja rău se poate agrava. O entitate sănătoasă se îmbolnăvește, una bolnavă, moare. Ceva asemănător se aplică sistemelor medicale, economice și sociale din întreaga lume.
În tot acest timp, sunt unii, deloc puțini, care nu se tem. La limita propriului absurd, se întreabă cum de astăzi se moare numai din pricina coronavirusului. Aș vrea să lămuresc un aspect: se moare la fel ca înainte, fiți siguri de asta, doar că acum se moare ceva mai ușor. Mai rapid, uneori.
Coronavirusul străbate lumea asemenea unui val incontrolabil, împotriva căruia autoritățile naționale și internaționale manifestă slăbiciuni evidente, în unele cazuri chiar o incompetență rară. Actualele măsuri de izolare, care sunt cel mai probabil necesare – aș zice, vitale – reflectă, totuși (și nu doar la noi), un soi de lipsă culpabilă de pregătire. Uneori sunt contradictorii, alteori chiar grotești. Cel mai adesea, nu sunt respectate, căci nu li se acordă importanța potrivită, din varii rațiuni. Argumente ce sfidează fie bizarul, fie ignoranța și care, în mod inevitabil, prevestește faptul că pandemia va continua să se răspândească. Cel mai probabil, observând cum stau lucrurile, vom ajunge să plătim foarte scump, chiar cu prețul multor vieți, lipsa de educație morală și civică ce îngăduie apariția acelor electroni liberi care iau nebunește la mișto Binele comun, la nivelul întregii comunități internaționale.
În România, conștientizarea gravității pandemiei COVID-19 este una lentă. Pe de-o parte, pentru că numărul testărilor specifice este încă deosebit de scăzut (și, implicit, a cazurilor confirmate de infecție), în vreme ce numărul de persoane infectate este, cu certitudine, infinit mai ridicat. Pe de alta, pentru că nu suntem un popor insuficient educat civic și moral, indolent și lipsit de responsabilitate, situație confirmată prin faptul că nu ținem seama de regulile de distanțare socială, la care se adaugă cele de izolare și carantinare, ca măsuri dispuse de către autorități. Toate acestea întârzie responsabilitatea vitală a tuturor în lupta împotriva virusului. Și în tot acest timp cifrele cresc, iar oamenii continuă să moară din cauza complicațiilor produse de COVID-19.
În aceste vremuri de mare anxietate, în care numărul persoanelor infectate crește exponențial de la o zi la alta (printr-o aritmetică simplă, s-ar putea demonstra faptul că finalul primei săptămâni a lunii aprilie va înregistra în România un număr de 1.500-1.800 de infectați zilnic!), sentimentul de ură sau mânia nu trebuie adăugate fricii devenite deja legitimă. Și nici divizarea nu trebuie să suprapună pe separarea atât de necesară și benefică. Nu ar trebui să ne mai pierdem timpul prin a alimenta tot soiul de controverse argumentate prin suma micilor calcule și a infimelor păreri, căci și acestea contribuie decisiv la marile neajunsuri la care am ajuns, mai ales în ultimele trei decenii de viață nouă.
Lupta aceasta pe care am început s-o ducem împotriva infectării și a efectelor acesteia ne pune față în față cu o altă decizie contradictorie: pentru a proteja comunitatea, trebuie s-o părăsim, iar pentru a reuși să păstrăm colectivitatea, suntem nevoiți să o fragmentăm printr-o multitudine de retrageri individuale. Mulți dintre aceia care iau peste picior această contradicție și o tratează acum neserios, s-ar putea să înțeleagă prea bine mai târziu cum stau lucrurile, în lipsa unei discipline exemplare. Din păcate, deocamdată mulți dintre concetățenii noștri nu sunt capabili să adopte un comportament adecvat, în ciuda situației evidente, a simulărilor alarmante, a măsurilor de restricție sau a bilanțurilor care se înrăutățesc. Pericolul, pentru moment, pare a fi rezervat doar altora, amenințarea le pare că se proiectează într-un potențial viitor oricum foarte îndepărtat. În ciuda avertismentelor, a datelor și a situaților chiar și neprevăzute care se adaugă, negarea persistă în întârzierea comportamentului necesar pentru a face față unui pericol care este considerat de către aceștia întotdeauna foarte abstract. În progresia lui invizibilă și, în egală măsură, rapidă și ucigașă, SARS-CoV-2 s-a aliat cu una dintre marile nenorociri ale societății actuale. Cu egoismul. Acesta contribuie la incapacitatea de a se potrivi interesului comun: a te distanța social, a te izola de ceilalți – la fel cu situația de a accepta vaccinarea – are aceeași importanță cu protecția pe care i-o oferi și celuilalt, nu doar ție. Sper din tot sufletul că după ce vom trece și peste această etapă dificilă să ne amintim cât este de valoros spitalul public și, în general, sistemul medical. Să ne dăm seama că sistemul de sănătate nu reprezintă o cheltuială, cât este o investiție. Una neprețuită. Pentru că acestui sistem medical nenorocit în treizeci de ani de comportament politic iresponsabil și slăbit de tunurile marilor afaceri ale oamenilor mici, cu personal care a sunat necontenit alarma fără să fie auzit, îi cerem astăzi, aproape egoist, sacrificii incredibile, supraomenești. Și numai bunul Dumnezeu le va putea da putere să ne treacă peste asta. Sănătoși. Vii. Și ei, și noi. Pentru că ne e mai puțin clar ce ne așteaptă, cât ne e de limpede momentul în care ne aflăm. Iar pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, vă propun imaginea preluată de pe coperta săptămânalului maghiar de economie mondială „Heti Világgazdaság“.
Un astfel de test la scara întregii lumi pe care trebuie să-l treacă și România are potențialul de a schimba permanent cursul societății noastre, nefiind exclus ca și noi să-l trecem cu bine, devenind mai puternici, dacă reușim să îndeplinim câteva condiții esențiale: să ne păstrăm rațiunea, să ne întărim devotamentul, să ne valorificăm altruismul și să nu ne pierdem încrederea și speranța. Să ne protejăm unii pe ceilalți, nu de ceilalți, să ne respectăm și să ne susținem medicii, să ne ajutăm aproapele, în special pe cei mai vulnerabili dintre noi, și să fim siguri că Dumnezeu nu ne-a întors spatele.
––––––––-
Dr. Alexandru-Claudiu RÂȚĂ
Secretar General CPCS
(sursă imagine: „Heti Világgazdaság“)