Motto:
Am pierdut prea mult!
Copilăria este săgeata amintirilor mele.
Săgeată a gândului care îmi aduce aminte, că pe la trei, patru ani eram cu familia pe granița româno-iugoslavă (tata era încadrat militar și eram toată familia mutată într-un sat pe graniță).
Tot satul era plin de trupe ale armatei române să păzească fâșia de Tito, președintele Iugoslaviei.
Eram copleșită de emoția atâtor uniforme militare,soldați și tehnica militară.
Copil fiind nu întrebam nimic din ce se petrecea dar sufletul îmi trăia în alarma ce se dădea noaptea,când soldatul bătea agresiv în geam să-l trezească pe tata, care sărea din pat cu o repeziciune ce mă speria!
Se îmbrăca așa de repede ca și când își dădea sufletul. Rămâneam cu mama și cel două surori mai mari în gânduri crude pentru un copil, a;a de mic (dar cu suflet nespus de mare pentru România!
Atunci am înțeles ce sunt dușmanii, ce este ura dar și ce este dragostea de România care se dorea apărată…
Am rămas copil sufletește și prețuiesc mult ce-am trăit.
Mai târziu săgeți ale comunismul dur, care-l amenința pe bunicul meu să le dea pământul …
Se apăra cu barda de golanii (așa-i numea) care-l pândeau în umbrele înserării să-l înscrie forțat la colectiv prin amenințări și bătăi.
Doamne! Cum a rezistat !
I-au luat pământurile dar el nu a semnat!
I-au furat ( fiind înstărit) din casă multe, printr-o familie vecină și neam cu el dar nu a cedat.
A pierdut averea dar nu s-a înscris pe numele acelora care se îmbătau și batjocoreau numele fraților sacrificați.
S-a înserat în mine dar copilăria ține în mănunchi bucuriile, tristețea, fericită că am păzit-o bine.
——————————–
Alexandrina TULICS
Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.
15 aprilie 2020