Alexandrina TULICS: Mama

A ruginit încuietoarea de la poartă,
De când n-a mai fost de nimeni apăsată;
Au înnegrit ulucile în gard,
De când iubiții n-au trecut al casei prag.
Nici cumpăna nu se apleacă cu putere,
De când nu a mai fost de nimeni mângâiată.
O umbră-mbătrânită stă în ușa prispei…
Nici lacrimi nu mai are
De când copiii își așteaptă.
Au înverzit atâtea buruieni
Peste jocurile, fericirea de-altă dată.
Un scâncet stins de câine flămânzit,
Se uită-n ochii cei bătrâni ai umbrei
Și așteaptă să fie mângâiat, hrănit ca altă dată.