Taină dulce
Plângeau în mir, teii aseară,
În visul lor cu-albini,
Desculță eu pășeam,
Cu ochii plânși,
de-a mirului-osteneală
și a albineleor
ce îmi purtau pe aripi,
lacrimi în polen ascunși.
Se întindea-nserarea,
ca mierea de albină,
În teii îmbătați
de propriul parfum,
Pe mine mă strigau,
Eu mă-ndreptam
desculță spre lumină
În rugi cu tei, albini și miere,
S-aștept zorii de zi.
Plâns
…Cu lacrimi Te caut Iisuse plângând,
în vifor și soare și-n cântul durut,
În miezul de pâine și zborul înalt,
ce-mi taie calea să nu mă înalț,
În cântul de mierlă și zborul înfrânt,
Când sunt căzut și mă simt durut,
Cândi ulii își cern pene tăciune,
Când străinii,frații nu mă vorbesc de bine,
Când gem sub steaguri,străin
Și-n pana vulturului,ce nu e cu mine.
Când apa -și întoarce din mersul ei clar,
Tăind țara-mi dulce în suspinu-i hotar,
Te caut Isue când plâng porumbeii,
Străinii ne râd în față ca zmeii,
Când asfințitul pleacă roșu înfuriat,
că glia -ai săracă de vitejii bărbați,
Când geme în bob,grâul acasă,
Doar câmpului înflorit i se mai zice mireasă …
Te caut Isuse că-s gol și flămând
În doina mierlei lovite să Te ascult,
De dorul ce cântă în mine amar,
De nu mai știu Doamne,
unde să plâng pe al țării hotar.
Din Tată-n Fiu
Se-nchid ca pleoapele în plâns
Cărări pe care-am mers departe fiind de Tine,
Pe care le credeam și eu, că sunt aproape,
C-acela-i drumul meu, de cer și Tine.
Erau și-acolo înfloriți salcâmul, busuiocul
Dar oamenii-alergau la ele, să le adulmece norocul.
Gândirile erau adânc pătrunse doar să le fie bine;
Se-mpleticeau pe-aste cărări,
Ce nu erau în drumul lor și-al meu, spre Tine.
Culori… culori atât de țipătoare
Și vorbe spuse cu năduf,
Mă atrăgeau să fiu cu ei în vale,
Să mă îndepărtez de Tine, să n-ascult.
În loc de ciripit de rândunele,
Zburau atâția lilieci,
Nocturnii trubaduri cu-aripi deschise,
Duceau solii de întuneric, nedemn-n Psaltire scrise.
Eram și eu cu-acei ce-mpart, trosnit de râs în vale,
Mi se părea că este-atât de bine
În locul unde nu ești înălțat în osanale.
M-acomodasem cu acei ce nu știau
Că în genunchi se-nchină inima-n Psaltire,
Și strigă: Slavă! Glorii-nlăcrimate, iubitului, sfânt Mire.
O vreme tulbure-nainte de furtună
Se prezicea în viața mea
Dar printre ceață, înserare, ai coborât în ființa mea:
-Iubito!
Drumul către casă-ai rătăcit, nici pâine n-ai pe masă,
Iar vântu-ți bate-n față de nestăpânit,
‘N curând, se va abate și mai mult, că-i ceața deasă;
-Ridică-te! Dă-Mi mâna!
Să pornim spre casă împreună!
În lacrimi-pocăință-s lalelele-nflorite,
Salcâmii-și curg din miere peste ființa mea,
Odaia nunții este pregătită,
Să se îmbrace-n alb: Mireasa.
Viori cerești își acordează glasul,
Să fie înălțat Acel ce-I viu.
În vale se-aud rugi, eu le disting glasul,
Sunt sufletele închinate Trinității: Din Tată-n Fiu.
——————————–
Alexandrina TULICS
Delafield, S.U.A.
Iunie 2020
( Versuri din albumul Splendori)