Ceresc…
Când miresme florale se alintă în mintea-mi,
Iar raze solare mă țin mai sus de pământ ,
Când zboară cocorii -n solfegii,
Atunci aș vrea să Îți cânt..
Când mioare albesc verdele-n deal
Și seara își suflă-n adiere răcoarea ,
Cheamă-mă Doamne să-Ți cânt osanali
Să plângă pe-arcușu-i vioara..
Să pășesc gânduri din albul ceresc
Să-mpart spice ce satură ființa ,
Să m-aplec în genunchi îngeresc,
Să-mi trăiești Doamne sfinte…penița!
Izbăvirea?-n curând
Plete de aur soarele-și desface,
Foc ,limbi de foc la apus,
Cu ele,mai trage o semnatură
Și miine veni-va ,cum Domnul a spus.
Fâșâie umbra grabită s-ajungă,
Aduce răcori din cămările-i știute,
Înegrite căpițe -și dau miresme de fân,pe întrecute.
Larmă de gâște zoresc să ajungă,
La locul sortit de odihnă,
Păsări se-ascund,se cuibăresc,
Și omul se-gândește la tihnă.
Valuri de aur,luna și-arată,
Fața-i la fel, palidă ca și-altă dată,
Norii-și dansează plutirea în jur s-o susțină ,
Purtând în ei trista lunii-lumină.
Câte-un buhai se trezește cântând sau,
Prietenii nopții și-i cheamă ,
Pruncii -s-nveliți de cuminții părinți
În rugăciuni să adoarmă.
***Mi-e cerul,ieșirea și casa și poarta
Pe care eu intru-n iubiri,
Chem; stele,toiage ,care,luceferi
Și mă duc… cu ei …cer-colindând…
Aduc aceleași miresme la Poarta cea Mare
Și lacrimi aduc,
De la acei ce-s plecați dincolo de zare
Și-n urmă …sughițuri de lacrimi se-ncurc.
Îmi pun -ncetișor mireasma-povara,
Iar lacrimile lor mi se preling,
Privește -n tristețe Stăpinul cu milă
Se uită la min-suspinând,
Izbavirea?mă- ntreabă.
O simt ca pe-o șoaptă ,spusă-n surdină,
Așteapt-o, vine-n curând!
Nufărul
Plutește pe apă -n splendoarea lui albă
Nufărul , o stea pământească,
Trimisă de Domnul să ne învețe
Cum să trăim deasupra de valuri și ape
Viața -I duhovnicească.
Își plimbă semeț splendoarea creată
De mână Stăpână atât de curată,
În liniște-și duce frumosul creat,
Chiar dacă valul e mare și înspumat…
Alunecă lin -n acea frumusețe,
Când apa e calmă -mbrăcat tot în alb ,
Vioi în albul -lumină ,parcă-ți dă binețe
Și-n urmă îți lasă în suflet
O pace albă, sublimă încât ,
Te-ntrebi rușinat ;
-Cum poate
Să traiască în alb frumos și în pace
Pe apele -nvolburate?!
Să-și ducă solia în alb -bucuria
Ca Domnu-n Golgota,
Ce-a adus nemurirea!?
Vino Isuse, vino în vară!
Miresme de vară scriu iubiri-ne-nțelese,
Vântul șoptește din muzici celeste,
Ninge-n culoare, parfumuri de vară,
‘Mi-e miere și dulce și cânt mă-nfioară.
‘Mi-e sare albina ce zboară în dulce,
La-nțelepciune cu gândul mă duce,
Mă plimbă-n înalt păsările iară,
E cer pe pământ!
Și Domnul la jertfa-nchinării coboară.
Mi-e sufletul copt în iubirea-I divină,
Mă ține pe braț, Iubitul m-alină,
Mi-aduce fiori din Duhul de slavă,
Îi cânt dulce în gând;
-Vino Isuse, vino în vară, degrabă!
Culori curcubeie fața-şi arată,
Ca după potop cu Noe-altădată,
Miresme de flori se lipesc în culoare de ele,
Din dulcea lor miere,
Scriu cerului cu pulberi de stele.
Mi-e sufletul copt în iubirea-I divină,
Mă ține pe braț, Iubitul m-alină…
——————————–
Alexandrina TULICS
Delafield, S.U.A.
24 iulie 2020