1.Liberul-arbitru acordat omului este un dat divin de o valoare enormă, însă Dumnezeu nu ne-a putut face acest dar eliminând, totodată, riscul ca noi să abuzăm de el.
2. În urma acestui deziderat, Dumnezeu nu poate fi considerat responsabil pentru lucrurile rele care se întâmplă, întrucât ele se întâmplă doar din vina noastră și nu ar trebui să ne facă să ne îndoim de Existența lui.
3. Parafrazândul pe Benjamin Mays spun; faptul că un ziarist nu-și atinge scopul în viață prin opera jurnalistică publicată nu e o tragedie. Adevărata tragedie e să nu aibă unul.
4. Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii. Spunea Eleanor Roosevelt.
5. Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Gala Centenarului Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Bucureşti, 26 septembrie 2019:
Valorile creştine şi jurnalismul de responsabilitate socială
,,În societăţile moderne, sistemul mass-media, cu paleta sa largă de dezbateri şi idei construite pe fondul libertăţii de exprimare şi al responsabilităţii faţă de comunitatea pe care o însufleţeşte, reprezintă o componentă esenţială a procesului de conservare a valorilor perene, de transparență instituţională şi de înnoire civică.
De aceea, profesia de jurnalist are o importanţă aparte în funcţionarea organismului social, prin asumarea rolului de liant comunitar, imparţial şi independent, dar așteptat să fie constructiv în spaţiul public, traversat adesea de furtuni şi incertitudini.
Vocaţia Bisericii în lume este fiinţial legată de promovarea valorilor spirituale, de cultivarea relaţiei omului cu Dumnezeu şi de căutare a Împărăţiei cerurilor prin credinţă, speranţă şi fapte bune.
În plan social, ziariştii se concentrează îndeosebi asupra detaliilor, faptelor şi evenimentelor care influențează viaţa de fiecare zi a oamenilor. Însă, există întotdeauna puncte de întâlnire şi întrebări ale omului aflat sub presiunea acestui veac şi aspiraţiile sale spirituale.
Istoria presei româneşti cuprinde multe mărturii despre familiaritatea dintre oamenii Bisericii, vestitorii Cuvântului lui Dumnezeu în lume, şi evoluţia rapidă a mijloacelor de comunicare socială.
Chiar în acest an în care aniversăm Centenarul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi când se împlinesc 190 de ani de la apariţia Curierului Românesc (Bucureşti, 1829) şi a Albinei româneşti (Iaşi, 1829), aniversăm şi 180 de ani de la întemeierea Vestitorului Bisericesc (Buzău, 1839).
Este bine cunoscut faptul că Telegraful Român, gazeta politică, industrială, comercială şi literară fondată de Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna la Sibiu, în anul 1853, rămâne cea mai longevivă publicaţie periodică din ţara noastră, cu apariţie neîntreruptă până în prezent.
Anul Marii Uniri găsea Telegraful Român la datorie, într-o simbioză a slujirii bisericeşti cu munca ziariştilor patrioţi din mai multe oraşe ale ţării, truditori jertfelnici, prin darul meseriei lor, la însufleţirea poporului şi la făurirea idealului de unitate naţională.
Despre rostul presei şi despre misiunea ziariştilor în societate, Părintele Academician Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului XX, el însuşi redactor responsabil al Telegrafului Român mai mult de un deceniu, scria în 1944: „Ziarul trebuie să aibă orizontul larg, armonios şi să respecte temeliile morale, absolut necesare pentru existenţa sănătoasă a mulţimilor. Poate se va ajunge odată la acea stare, când cel ce vrea să devină ziarist va trebui să fi dat probe puternice nu numai de destoinicie stilistică, ci de credinţă tare şi de moralitate neclintită”[1].
După anul 1989, Biserica Ortodoxă Română a dezvoltat, alături de slujirea social-filantropică şi de cea cultural-educativă, o lucrare misionară şi civică prin intermediul propriilor instituţii media, în vederea intensificării comunicării cu întreaga societate românească şi a cultivării limbii şi tradiţiilor naţionale în rândul diasporei române de pe toate meridianele lumii.
Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (radio, televiziune, agenţie de ştiri, publicaţii periodice), împreună cu celelalte instituţii media bisericeşti promovează în rândul tinerei generaţii valorile credinţei creştine, istoria şi virtuţile neamului românesc.
Totodată, privim cu respect către toţi jurnaliştii de la instituţiile media publice sau private care îşi fac datoria cu onestitate şi profesionalism.
Prin intermediul Biroului de Presă şi Relaţii Publice, Patriarhia Română menţine o legătură permanentă cu toţi cei care doresc să cunoască, de la sursă, proiectele şi activităţile Bisericii.
Apreciem eforturile Uniunii Ziariştilor Profesioniști din România de a aduna într-un cadru asociativ jurnalişti din diferite generaţii şi de a cultiva demnitatea şi responsabilitatea unei profesii care a avut şi poate avea o contribuție majoră la bunul mers al societății.
Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să binecuvinteze pe toţi organizatorii şi participanţii la lucrările acestei întruniri şi să le dăruiască bucuria de a cultiva în universul mediatic dinamic din zilele noastre valorile care nu se învechesc niciodată”.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
6. Lăsând deoparte problemele pe care le ridică răul natural, apărarea centrală pe liberul-arbitru iscă o mare furtună filosofică, sub forma problemei liberului-arbitru în sine. Apărarea se întemeiază pe ideea că voința umană este liberă în sensul cel mai deplin cu putință atunci când decidem să facem ceva, alegerea nu ne este impusă de vreun factor din afară, posibilitatea ei fiindu-ne realmente accesibilă. Acest mod de libertarian de a vedea liberul-albitru se potrivește cu modul nostru cotidian de a ne raporta la felul în care facem alegeri, dar mulți filosofi susțin că este realmente imposibil de susținut această viziune libertariană privind liberul-albitru nu poate fi susținută, apărarea centrată pe aceasta pică și ea.
7. În concluzie există libertatea de a greși.
8. Samuel Taylor Coleridge scria în anul 1825: “Cel ce va iubi creștinismul mai mult decât iubește adevărul va ajunge să-și iubească secta sau Biserica mai mult decât creștinismul și va sfârși iubindu-se pe sine mai mult decât pe orice altceva.“
9. Se zice ca atunci când un nebun urlă nu urla și tu că nu se mai știe care e nebunul și care e cel sănătos la cap. Parafrazând acest dicton, pot spune că un ziarist când scrie multe minciuni, ce-l care-l combate trebuie să-și echilibreze frazele cu înțelepciune, căci cititorii nu mai știu care dintre ei spune adevărul și care nu.
10. Concluzia este: cred în credință. Augustin din Hippo spunea prin anii 400: “Cred, deci înțeleg. “
Al.Florin Țene, UZPR
**Din ciclul “Sens și Contrasens în înțelepciunile pentru ziariști“