Sextil Iosif Pușcariu sau, cum semna cărțile și studiile, Sextil Pușcariu s-a născut în 4 ianuarie 1877, la Brașov și a decedat în 5 mai 1948, la Bran) a fost un filolog și lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, inclusiv publicist și academician român. Acesta a fost între personalitățile reprezentive ale culturii românești.A contribuit prin cercetări științifice la analiza originii limbii române și al literaturii noastre. A avut o activitate didactică și de organizare a unor instituții culturale și științifice de prestigiu.Patriotismul său și valoarea deosebită a operei în ansamblu îl situează între marii cărturari ai neamului nostrum, alături de înalte spirite, dominând cuprinzătoare arii de cultură românească, precum Maiorescu, Iorga, Hașdeu, Sadoveanu, Călinescu, Sorescu,Anghel Dumbrăveanu, Aurel Rău.
Desfășurând o activitate științifică și didactică prodigioasă, abordând în studiile sale aproape toate domeniile culturii umaniste, creând cea mai importantă școală în lingvistica românească, învățatul Clujean s-a impus, între contemporani, ca o personalitate complex.
Dar să vedem drumul parcurs de acest mare lingvist.Brașovul a fost oraşul în care şi-a făcut şi studiile gimnaziale, urmate de studii universitare în Germania, la Leipzig (1895-1899), apoi în Franţa, la Paris (1899-1901) şi Austria, la Viena (1902-1904), Sextil Puşcariu a sosit la Cernăuţi în anul 1906, ca titular al Catedrei de Limba şi Literatura Română, după pensionarea lui I.G. Sbiera, şi ca decan al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Cernăuţi, din 1908, până în primăvara anului 1919, când pleacă la Cluj, iar o stradă cernăuţeană începe să-i poarte numele, faptele ardeleanului fiind demne de recunoştinţă şi încununate ca atare după exemplul lui Pumnul, cel care-l numea nemuritor pe Bariţiu, pe când acesta trăia.
*
Doctor în litere din 1889, membru corespondent al Academiei Române din 1905 şi titular din 1914, Sextil Puşcariu, bun prieten al lui Iancu Nistor şi colaborator statornic al „Junimii literare“, a coordonat, practic, actul Unirii Bucovinei cu Ţara, după întrunirea secretă a „înţelepţilor ardeleni“ în casa lui Isidor Boda fiind chemat Iancu Flondor pentru a i se încredinţa „steagul“ şi înfiinţându-se ziarul „Glasul Bucovinei“, cel mai răspândit în provincie, care vede lumina tiparului începând cu ziua de 22 octombrie 1918.
*
În primăvara anului 1919, Puşcariu a refuzat postul de Guvernator al Bucovinei în favoarea celui de prim rector român al Universităţii din Cluj (din postura de Comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universităţii din Cluj), de ctitor al „Muzeului Limbii Române“ (1919) şi al buletinului „Muzeului Limbii Române“ din Cluj, „Daco-Romania“, 1921, 1922, 1936-1938 (Vol. IX., 696 pagini).
*
Opera lui Sextil Puşcariu, începută în Bucovina, e diversă, amplă şi profundă, savantul, membru în delegatia României la Liga Naţiunilor de la Geneva, în perioada 1922-1925, dominând spiritualitatea românească.
*
A publicat: „Schiţe“ (în revista Vatra, II, 1895), „Die rumänischen Diminutivsufixe“ (Leipzig, 1899), „Lateinisches ti und ki im Rumänischen, Italienischen und Sardischen“ (Leipzig, 1904), „Rapoarte despre cărţi prezentate la concurs pentru premii“ (Analele Academiei, Tom XLI, 1920-1921, pag. 121, 165), „Raport asupra dicţionariului“ (Analele Academiei, Tom XLI, 1920- 1921, Bucureşti, 1922), „Din perspectiva Dicţionarului“ (Tipografia Ardealul, Cluj, 1922), „Literatura Română“ (Biblioteca Semănătorul, Nr. 70, Arad, 1925), „Dicţionarul Academiei“ (Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1926), „Studii istro-române“, Vol. 2, (Academia Română, Bucureşti, 1926), „Istoria Literaturii Române“ (Editura Krafft şi Droibeff, Sibiu, 1939), „Micul atlas lingvistic român“ (Muzeul limbii române), „Îndreptar şi vocabular ortografic“ (în colabprare cu Naum A. Teodor, Editura Cartea Românească, Bucureşti), „Istoria literaturii române“ (epoca veche, Sibiu, 1930), „Limba română“, Vol. I (Bucureşti, 1940, Vol II urmând să apară postum, în 1950), „Dicţionarul Academiei“, Tomul I (Bucureşti, 1913, 1934, 1937, 1940, 1948, 1949, până la cuvântul „lojniţă“) etc
Întors la Cernăuți în toamna anului 1918, el a început să editeze ziarul Glasul Bucovinei, prin intermediul căruia milita pentru Unirea cu Regatul României. După Unire, Regele Ferdinand I i-a propus să devină ministru pentru Bucovina în Guvernul de la București, dar Sextil Pușcariu a preferat oferta lui Iuliu Maniu, de a veni la Cluj, pentru a organiza universitatea românească, al cărei prim rector a devenit. Tot el este cel care a înființat și Muzeul Limbii Române la Cluj.
În această perioadă, profesorul clujean a refuzat oferta PNL de a candida pentru un mandat de deputat. Sextil Pușcariu nu era un democrat, ci admira regimurile autoritare. Cu toate acestea, în perioada interbelică a acceptat să devină membru al delegației României la Liga Națiunilor. În țară, Sextil Pușcariu devenise adeptul mișcărilor de extremă dreaptă și credea că a găsit o fundamentare științifică în infamele teorii eugenice promovate de medici clujeni precum Iuliu Moldovan.
Tot în perioada interbelică, Sextil Pușcariu a blocat alegerea în Academie a lui Eugen Lovinescu și a preferat să îl susțină pe extremistul A.C. Cuza, cunoscut pentru antisemitismul său violent. Sextil Pușcariu a devenit simpatizant al Mișcării Legionare, apoi membru al Senatului legionar. Devotamentul său a fost răsplătit și a fost numit, în 1940, rector al universității clujene refugiate la Sibiu. După rebeliunea legionară, a rămas apropiat de Ion Antonescu. Sextil Pușcariu a fost decorat de Adolf Hitler cu Ordinul Acvilei Germane pentru promovarea Germaniei naziste.
Reprezentant al României la Institutul Internaţional de Cooperaţie Intelectuală de pe lângă Societatea Naţiunilor (1922), membru în Comitetul Internaţional de Lingvistică, începând cu anul 1936, dar şi membru al Senatului Legionar, Sextil Puşcariu a scăpat de umilire, de închisori politice şi de batjocura unora precum Ovidiu Chromălniceanu şi Al. Rosetti (cel care a ordonat arderea manuscrisului „Doinei“ lui Eminescu, în 1949), păcălind securitatea, adică murind, după un şir de anchete preliminare, în ziua de 5 mai 1948, la Bran, exact în ziua în care, după miezul nopţii, urma să fie arestat de c[tre Securitatea regimului comunist-criminal. A fost înmormântat, în 7 mai 1948, la Braşov.
–––––––––
Al.Florin Țene