Prea puțin s-a făcut, de-a lungul istoriei jurnalismului în țara noastră, despre o teorie de text în presa. Există puțin interes asupra exegezei de la procesul de creație către actul receptării și mai ales către investigarea produsului jurnalistic, înțeles ca structură specifică, actuală, dar efemeră și de interes imediat.
Într-un înțeles foarte larg și tradițional, avându-și locul său de drept în desfășurarea oricărui proces de cunoaștere, actul analizei decurge după principii cunoscute și descrise de multă vreme. În cadrul receptării estetice, momentul analitic echivalează cu o intervenție a unor facultăți intelectuale, interferate cu cele ale sensibilității într-un tot unitar, dar care, pe parcursul procesului receptării și în funcție de experiența și specializarea cititorului de presă, pot căpăta, la un moment dat, o pondere superioară. Prima impresie pe care o produce contactul cu lucrarea jurnalistică, impresie constituită dintr-o stare de curiozitate care apoi face loc treptat ivirii facultăților de înțelegere și de analiză. Pe măsură ce procesul receptării înțelegerii produsului jurnalistic se dezvoltă, atitudinea critică a spiritului crește în importanță, investigând elementele participante la structura produsului jurnalistic, în primul rând cele formale și apoi și cele de adâncime.
Termenul de analiză desemnează însă și o activitate critică de un tip special, având un statut bine delimitat. Analiza produsului jurnalistic este un act complementar al oricărui demers critic ce nu dorește să rămână în sfera abstractă a teoriei. Ea măsoară capacitatea cercetătorului produsului jurnalistic de a veni în contact direct cu faptul artistic, (fiindcă și jurnalismul este poartă), de a coborî pe terenul demonstrației practice. Rezultând în mod explicit sau implicit dintr-o anumită poziție estetică, analiza vrea să facă evidente aceste propoziții generale, să dovedească aderența științei la obiectul său. În general, analiza își presupune principiile ce o guvernează și în numele cărora se dezvoltă.
Două sunt principiile fundamentale pentru care critica jurnalistică înnoitoare se luptă timid în abordarea intrinsecă a faptului jurnalistic, considerând-o complementară- abordarea extrinsecă și înțelegerea lucrării jurnalistice ca structură, ca totalitate de elemente interelaționate, consecință direct a primei propoziții. Un reportaj, în măsura în care este un bun reportaj, e o unitate organică, în care toate elementele sunt vital întrepătrunse.
Ideea considerării produsului jurnalistic în specificitatea lui particulară, de individ unic, și nu numai ca “semn”, ca simplă ilustrare a realității sau a ideilor particulare și generale, morale, culturale, politice și filozofice ale ziaristului dintr-o epocă dată, își ia locul treptat în cercetarea jurnalismului.
Întreaga structură a unui ziar sau revistă se lasă citite și datorită paginației, a titlurilor și apoi al conținutului fiecărui material publicat. Ele sunt fața pe care publicația o întoarce către cititor.
Primul nivel al analizei textului jurnalistic, coroborat cu celelalte straturi care alcătuiesc structura materialului jurnalistic, acestea fiind: adevăr, analiză, stil, sinceritate, inclusiv talent, propune lecturii o vădită coerență în cazul articolelor de valoare. Noțiunea de stil, înțeleasă în modul cel mai obișnuit ca realizându-se la nivelul unui puternic centru unificator care e personalitatea jurnalistului, poate fi extinsă în jos și în sus, adică la nivelul lucrării jurnalistic, sau la nivelul unităților superioare ca generalitate: epocă, specific național, limbă, politică.
Se pune întrebarea, ce câștigă analiza jurnalistică din această încercare de scientizare a discursului critic al produsului jurnalistic, ca și din celelalte demersuri înnoitoare ale criticii actuale? Profiturile pe care le lasă întrezărite metodologiile desprinse din ilustrările concrete ale noilor orientări sunt suficient de convingătoare pentru ca analiza jurnalistică să se intereseze de aceste procedee.
——————————–
Al.Florin ŢENE
24 mai 2020