Între subiect și obiect, întotdeauna, se stabilește o relație de intercondiționare de natură informațională și practică de care ziariștii în analizele lor trebuie să țină seama. Informația, adică cunoștințele pe care le posedă subiectul, este o premise a activități practice- cadrul obiectiv în care se instituie circuitul informational dintre obiect și subiect. Cunoștințele sunt exprimate și păstrate numai prin intermediul limbajului, scris și vorbit, natural și artificial. Ele sunt structurate în funcție de gradul lor de abstractizare, instituindu-se o dialectică complex între concret și abstract, în funcție de structurile lor logice, în sintetice și analitice, în funcție de ponderea perceptivului și raționalului, în empirice și teoretice , iar în funcție de locul lor în procesul de cunoaștere, în a priori și a posteriori. De aceea, cunoștințele nu sunt simple copii ale obiectului real, ci sunt re-producere și o construcție a acestuia.Se poate spune că memoria, sau mai bine zis, conștiința jurnalistului nu numai că reflect mediul obiectiv în care trăiește, dar îl și creează.
Prin urmare, cunoașterea sau relația cognitive dintre subiect și obiect depinde de mai mulți factori, printre aceștia sunt: natura și structura obiectului cunoașterii, el poate fi material și ideal, structurile psihice și logic-lingvistice ale subiectului, cadrul în care se instituie raportul dintre subiect și obiect, felul, bogăția și nivelul informației pe care o deține subiectul, scopurile urmărite de subiect, a se citi jurnalist, mijloacele folosite pentru a-l atinge etc.
În funcție de natura și structura obiectului cunoașterii și de structurile psihice și logic-lingvistice ale subiectului, cunoașterea este perceptivă și rațională.
Prin cunoașterea perceptivă, obiectul își dezvăluie însușirile sale exterioare și individuale, subiectul utilizând cu preponderență organele sale de simț. Sunt obținute astfel date observaționale. Ele sunt un rezultat al contactului dintre subiect și obiect și formează totodată un “capital “ de bază în procesul cognitiv. Fiind un rezultat, ele nu trebuie confundate cu imaginile senzoriale pe care orice ființă superioară le are, ci ele sunt cunoștințe perceptive, informații intersubiective, comunicabile, și prin urmare sunt exprimate în enunțuri care pot primi o anumită valoare de adevăr.
Principala cale de obținere a datelor este observația spontană sau provocată care, la nivel epistemic, se desfășoară în condiții experimentale și este controlată metodic.La nivelul ziaristului, actul percepției senzoriale și cel al observației nu sunt separate în timp; simultan cu percepția, ca actpsihic elementar, are loc și conștientizarea a ceea ce este perceput, respective formularea verbal, cel puțin la nivelul limbajului interior, a conținutului celor percepute.
Prin urmare, contactul direct dintre obiect și subiect, în actul perceptive, nu trebuie înțeles ca o reflectare pasivă, ci ca o intervenție active a subiectului. Obiectivitatea se obține prin existența unui raport de corespondență între caracteristicile obiective ale obiectelor și caracteristicile percepțiilor, raport care se realizează prin intermediul subiectului.
Cunoștiințele perceptive exprimă în limbaj natural-comun și științific- informații despre ansamblul trăsăturilor individuale ale obiectelor reale, care încep să devină obiecte ale cunoașterii.Dacă un anunț a fost abundant confirmat de evidență și dacă este inclus în mod consistent într-un system theoretic admis, atunci, până la noi dovezi, I se poate atribui o valoare de adevăr apropiată de unitate.Dar confirmarea singură este insuficientă, ea nu este decât un indicator nesigur al adevărului, dar tocmai această nesiguranță provoacă noi cercetări și astfel cunoașterea progresează.
——————————
Al. Florin ŢENE
3 februarie 2020