Mi-am început cariera în 1992 la Teatrul Muzical din Brașov. Mi-am părăsit facultatea de jurnalistică în 1995 pentru a onora un contract cu cel mai modern teatru al fostei Yugoslavii: Teatrul Național Sârb din Novi Sad. În 1998 am reprezentat acest teatru la concursul internațional de balet Oleg Danovsky. Am luat mențiune (locul 4) și am fost înaintat în funcție.
În 1999 au început bombardamentele NATO asupra Yugoslaviei. Am rămas singurul străin pe teritoriile lor. Am fost acuzat de poliția militară sârbească de fapte care nu trebuiesc spuse: după un control mi-au găsit mai multe dicționare în diverse limbi străine, o agendă cu foarte multe companii din străinătate, cu o săptămână înainte de război fusesem la o audiție în Germania și cerusem o adeverință că fusesem acolo, mi-au mai găsit o hartă făcută de mână cu localitățile sârbești care le erau bombardate, căci nu le știam geografia și mi le însemnam singur, ca să am ce povesti acasă, războiul fiindu-mi aventura vieții.
Mi s-a confiscat pașaportul, cei de la tribunal m-au sfătuit să nu apelez la traducător, căci le știam bine limba, trebuia să primesc 15 zile închisoare. Cei de la ambasadă mi-au zis: „Îți recomandăm un avocat foarte bun din Belgrad, cam scumpuț, dar foarte bun – în contextul în care pentru Teatrul Național Sârb din Novi Sad făceam voluntariat pe atunci (îmi era mai frică de România decât de bombardamentele lor). M-am salvat cu ajutorul mass mediei – Radio Europa Liberă și Vocea Americii în limba sârbă- care i-au forțat cu sesizări. La ultima întrevedere cu conducerea teatrului directorul însoțit de doi avocați ai instituției mi-au spus: ce v-a trebuit vouă NATO?! Nu am fi putut rămâne prieteni, noi sârbii și cu voi românii? Mă dusesem să le cer datoriile pe un an de zile. Din cauza inflației banii întârziați mai valorau câteva tricouri. „Nu mai merită să te reîntorci la ei nici măcar ca să îi înjuri”! mă sfătuia tatăl meu, după deportare. Mi-am lăsat însă cu ei ușile prieteniei deschise…
În 1999-2000 am lucrat pentru Teatrul Național Pecs Ungaria. În 2000-2002 în Teatrul Național Split. Mi-am adus soția în Teatrul Național Rijeka (pe atunci iubită) la 400 kilometri depărtare. În 2002 Iunie am plecat să lucrez în Nordharzer Stadtebung Theather din Halberstadt Germania. Am rezistat doar patru luni. Am fost lucrătorul care și-a dat cel mai rapid demisia din acel teatru. M-am întors în Croația, în Rijeka, și am cerut-o pe Alexandra de logodnică. În acel teatru, cu ocazia unui spectacol de Crăciun, președintele Croației, Stepan Mesici, a avut o dorință, să facă pentru prima dată o fotografie cu o balerină. Aceea a fost soția mea.
Din Rijeka ni s-a propus să merg ca director al baletului la Teatrul Național Osijek, tot din Croația, Alexandra tot acolo, ca pedagog de balet. Nu au avut fonduri, așa că am fugit din Rijeka prin intermediul unei demisii memoriu și am ajuns în Bosnia, în teatrul Național Sarajevo, unde am lucrat timp de patru ani, pentru un salariu mult mai bun.
Din 2003-2007 am lucrat într-un teatru plin de istorie, Teatrul Național Sarajevo. Am făcut și programe artistice pentru taberele de menținere a păcii de la Butmir Sarajevo SFOR, și am avut ample relații cordiale cu delegația Ambasadei României din Sarajevo. În TN Sarajevo am avut cele mai frumoase și mai reușite roluri.
Întoarcerea în România a fost dezastroasă. Nu doresc încă să desecretizez cauzele revenirii. În orice caz, datorită statutului înalt pe care mi l-am realizat într-un timp relativ scurt în Sarajevo, acest lucru nu a mai convenit unei anumite părți a administrației teatrului de acolo, o parte mai minusculă, ce-i drept, dar mai puternică. Am fost rugat să întocmesc demisia în acordul ambelor părți, ca să las loc de bună ziua, fără să fac memorii la ambasade. Patru ani mi-au trebuit să îmi revin.
În România, în Brașov, am înflorit pe partea culturală mondenă, extrateatrală, prin intermediul câtorva mii de spectacole și evenimente. Am fost recompensat cu două premii pe cultură însemnate, una din partea Uniunii Naționale a Patronatului Român, la gala respectivă călcând pe aceeași scenă cu Marian Râlea, Tudorel Stoica, Raed Arafat; și un altul din partea ascociației culturale Art Respect, alături de toată spuma cultural mondenă, afaceristică, jurnalistică, sportivă a orașului Brașov. În 2016 am fost catalogat pe locul 41 într-un top 50 al personalităților brașovene, un sondaj întocmit de Agenția Metropolitană Brașov (Primăria Brașov) și revista FVDBV; peste mine fiind Jan Paler, lista culminând cu Ion Țiriac, Horia Brenciu, Dumitru Prunariu… Invitat să candidez ca și consilier local și ulterior pentru camera deputaților de către anumite formațiuni politice. Am acceptat provocările. Sunt membru, or membru onorific a mai multor asociații care funcționează pe bază de voluntariat: Uniunea Națională a Patronatului Român de la Brașov, Clubul Rotary Kronstadt, Asociația Noul Spital de la Brașov- președinte Dumitru Prunariu, director executiv al asociației culturale Vibe Music Production, și alte organizații…
Referitor la Radio pro Diaspora, emisiunea mea se numește Pro Contra, și expune un paralelism între lucrurile frumoase, sublime, și cele grele. Mi-aș dori să se concretizeze sub forma unui Talk-Show. Am ales să emit pentru acest post de radio pentru că nu refuz provocările, întotdeauna descoperi și te alegi cu ceva din ele.
Radio ProDiaspora reprezintă, poate, una dintre oportunitățile cu care pot să jonglez, punându-mi-o în propriul avantaj. Încă nu pot constata dacă viața mi se schimbă sau nu de când emit. Sunt totuși în faza incipientă și am foarte multe alte îndeletniciri. Mi se pare totuși flatant că oamenii îți dau importanță și pe această latură. Totuși de când emit – am peste 10 emisiuni – mi s-au concretizat noi perspective, noi posibilități de înfiripări ale unor noi proiecte, persoane pozitive cu care am venit în contact, și multe alte premize desemnate unor schimbări în sereotipicul demers al propriei vieți cotidiene…
––––––––
Adrian SCRIMINȚ
Brașov, mai 2019
Realizator al emisiunii:
„Pro-Contra”
Radio ProDiaspora
https://www.liveonlineradio.net/germany/radio-prodiaspora.htm