Discursul Rabinul Israel Meir Lau la Yad va Shem – Jerusalem – World Holocaust Center – Remembering Holocaust, fighting Antisemitism.
Ne amintim Holocaustul – Combatem antisemitismul.
Dragi conducători ai lumii,
V-am întâlnit ieri, va văd azi aici, va mulțumesc pentru amabilul vostru gest, atât pentru alocuțiunile care ne-au atins, cât și pentru dragostea, prietenia, frăția pe care ne-o arătați, pentru promisiunile de speranțe și de viitor, nu vom uita niciodată, apreciem prezența dvs. adânc, noi supraviețuitorii, frați și surori, cetățeni ai Israelului.
Lideri ai lumii, doamnelor și domnilor, cu 25 de ani în urmă, cu ocazia pomenirii a 50 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare Buchenwald de către armata americană, în 18 aprilie 1945, am fost invitat să țin un discurs pentru supraviețuitorii eliberați din lagăr și care au supraviețuit în plus, 50 de ani în libertate. Am venit împreună cu fratele meu mai mare Naftali, eroul care mi-a salvat viața, am venit din Ierusalim la Weimar (Buchenwald se află la periferia orașului Weimar) și am început discursul meu cu aceste vorbe: „Aceasta este a doua mea vizită la Buchenwald, prima a fost cu 51,5 ani mai devreme. Care este diferența? Când am fost adus prima oară aici, eram un copil de 7,5 ani. Nu mai aveam tată, nu mamă, doar un frate. Am sosit aici fără un nume, eram doar un număr – prizonierul 117030. Prizonier… un copil de 7,5 ani. Ce crime făcusem până atunci ca să fiu luat prizonier? Fără un nume. Fără identitate. 50 de ani mai târziu am venit din vechea mea nouă țară – statul Israel. Acum am un nume, el este Israel Meir Lau. Nu mai sunt un prizonier, sunt șef rabinul Israelului. Ce schimbare!”.
Pentru o astfel de schimbare între prima și a două vizită aici, cineva ar spune: OK, hai să uităm toate astea, să deschidem o pagină nouă, un capitol nou, hai să iertăm, hai să uităm, de aceia am venit să vă spun direct – nu pot să iert, pentru că nu am fost autorizat să iert, părinții mei înainte de ce au fost luați de lângă mine, nu m-au rugat să iert, ei mi-au cerut să continui lanțul evreiesc, care nu va fi distrus, care nu poate dispare, întru eternitate. Mi-o aduc aminte pe mama, aveam deja 7,5 ani, ea îmi spunea: oriunde vei fi adu-ți aminte că ești evreu, ești partea unui lanț rabinic care continuă, tatăl tău a dispărut în urmă cu 2 ani, și nu știu unde se află, era al 37 la număr într-o dinastie rabinică, tu ești al 38-lea, continuă dinastia, du-te acasă, cu ajutorul lui D-zeu… Ea nu a vorbit despre iertare, nici despre uitare.
Uitare? Cum pot uita… Cum să uit bătăile, gerul, foametea? Dar îmi aduc bine aminte stelele într-un tunel întunecos pe când aveam 5,5 ani. Aceștia erau „drepții între popoare”, unora dintre ei, eu le datorez viața… Pe aceștia îi țin minte. La fel îmi amintesc suferința, torturile, victimele… pe ei nu îi pot uita și de aceia am venit aici.
Acum vreau să va spun aici, dragi prieteni, în Yad va Shem apreciem enorm efortul de a veni aici, apreciem mult promisiunea de a combate antisemitismul și rasismul, este o promisiune și o obligație, o datorie a umanității întregi, și nu vom uita nici măcar un cuvânt din ce s-a spus azi aici, pentru că a-ți spus-o din inimă, și noi vă credem, și mai credem că această seară, aici în Yad va Sherm în Ierusalim, poate fi o punte între întreaga omenire, nu numai legată de holocaust ci vizând supraviețuitorii conflictelor globale. Explic la ce mă refer… dacă deschidem primul capitol al bibliei, Geneza, să citim povestea arcei lui Noe. Începe un potop și Dumnezeu îi spune lui Noe: „Să construiască o arcă și să ia cu el toate animalele, cât și familia lui, acolo veți fi în siguranță, veți supraviețuii potopului”. 150 de zile au stat grămadă în arcă, și ce era acolo? Șerpi, leoparzi, tigrii, lei, păsări, animale domestice, vaci, măgari, găini, rațe… Cum au rezistat toți la un loc sub același acoperiș? 150 de zile!!! Nimeni nu a fost bătut, nimeni lovit, omorât sau măcelărit… Nu s-au mâncat între ei, 150 de zile lungi, șerpi și copii la un loc, nepoții lui Noe… Și nimeni nu s-a rănit! De ce? Pentru că s-au purtat bine, erau obligați să se comporte civilizat, pentru că exista un inamic comun în jurul lor: potopul! Puteau pieri în potop, lichidați de ape. Trebuie să trăim în prietenie, avem un dușman afară!
Oameni, cetățeni ai lumii, dragi oaspeți și conducători, noi nu avem azi un inamic comun? Nu putem înțelege ce șerpii s-au înțeles pe arca lui Noe, nu simțim și noi amenințarea inamicilor comuni? Bolile, cancerul, alzheimerul, foametea, ignoranța, crimele, armele nucleare, cât de mulți inamici… Să ne comportăm prietenește, să înțelegem ce animalele au înțeles, timp de 150 de zile… Să înțelegem că și nouă ni se poate întâmpla la fel, aici în aceste timpuri. Chemarea poate veni de la Yad va Shem, poate veni din Ierusalim, așa cum profetul Isaia și profetul Micah, au zis cu aceleași cuvinte: „Din Sion va ieși Cartea Sfânta (Torah) și cuvântul D-lui din Ierusalim”.
Vocea Dumnezeului a tot puternic răspândită în toată lumea, a plecat din Ierusalim, un oraș cu o istorie de 4000 de ani. Nu putem uita, dar trebuie să iertăm, trebuie să ne comportăm ca prieteni și frați, e datoria noastră și este concluzia acestei întâlniri… Voi liderii lumii aveți puterea în mâini, în brațe… Cu o singură frază, cu o semnătură… puteți decide pentru milioane de suflete! deci alegeți iubire, prietenie și pace eternă. Vă mulțumesc.
–––––-
(Traducere: Adrian GRAUEFELS, Israel, 27 ianuarie 2020)