Dați-mi un grăunte de uitare
Dați-mi un grăunte de uitare
Să nu mai simt că viața-i grea,
Divinului să-i cer iertare,
Și-apoi poate să mă ia!
Dați-mi apa vie a fericirii,
Însetat fiind, să sorb din ea,
Și în clipa despărțirii,
Să adorm lângă cișmea.
Extazul iubirii să-mi curgă prin creștet,
Universul să-l inunde neîncetat,
Ruginitul covor de frunze veșted,
Să danseze pe pământul înghețat.
Cerbii să se plimbe lin pe poteci,
În zori de zi, înspre izvoare,
Stejarii să nu mai aibă ghinde seci,
Când ramurile cern raze de soare.
Iar vântul să șuiere pe creste,
Cântând printre brazi valsul iubit,
Ciripitul păsărelelor s-ateste,
Euforia naturii, în mod subit!
Și nimeni să nu-ncalce armonia
Naturii mamă, care m-a vrăjit,
Zilnic s-aud simfonia
Frunzișului de aur veștejit!
–––––––––––
Árpád TÓTH
8 iulie, 2018