Zbiri trandafiri
Au înflorit iar trandafiri
Dar când au fost doar braț de spini
Cine oare i-a iubit tanini
Infipți inimii ca niște zbiri
Precum în ale noastre iubiri
Ce se ucid venin în ofiliri
Când numai suntem plini de-nfloriri
Nerăsărind din furtuni, ninsori
Din golurile noastre muguri
Comozi în a arunca și tăia
Ce pare defect și neavând flori
Fără răbdarea de a retâmâia
Privirea,sufletul cu răni spini
De unde se ivesc cei mai frumoși
Trandafiri tanini în iriși
Ce răsfiră petale calde inimii
Culoare poem de quasar
Despletită învăluită șerpiu
abur de curcubeu cu boare
sublimă de mirare
înfiptă al meu rece pustiu
pe ecranul de cinema gol
ce desparte ziua de noaptea mea
văzând doar umbre prin ea
spintecând în lumină de mirabol
vidul meu rece de prostovol
unde prins în liane nevăzute
ace de timpuri topite
te asteptam levitat în carambol
cu astri seci ai clipelor
ce i-ai-nflorit în nuferi de albastru
cu sărutul tău măiastru
și căpruiul curcubeielor
a opta culoare a cerurilor
dorită de privirea îngerilor
de mare de piatra stâncilor
să le ucidă teama abisurilor
cu șoapte și bucle
nemaivăzute în toate timpurile
cu conturul de infinit
în care în quasar poem am renăscut
Versuri de incesturi
Devin cu fiecare cuvânt o spadă
In vorbele de frescă gigolo
Auzind slujbe cameleon, acolo..
Unde destrăbălarea e „sfântă”
Sub budoare coperți de ceață
Cu iubirea ce mi se învață
De la vânători și sirene
Ascunși sub Manole și Ane
Ce ridică plase de painajăn
In catedrale cu scriptă de cocon
Agățate precum recompense
In condeiele cuie perverse
Cu glugi negre îngenucheate
Rugându-se cu bicele liane
Să intre enoriași acatiste
Să-și scrie psalmurile venine
Pe suflete cu slove de Salem
In cercul lor rece de harem
Slăvind cu guri orgi-n recviem
Amăgiri zidite în bluestem
Celor ce citesc coperta ușă
Ce infinge sfori de păpusă
Inimilor precum o căpușă
De poeți nemiloși cătușă
Cu teorii și fresce acuzații
Celor ce sunt iubirii,damnații
Atei scripturilor de mlaștină
Ce ucid în turbă cheratină
Puritatea printre incesturi
Violate de condei în versuri…
Carusel cu ventuze
Toteme cu trupuri închinate
De liane cu ventuze, perfuzate
Ca niste incubatoare iobage
In carusele cu oase oloage
Flasce și-ncrustate cu rune
Se învârt prin privirea mea nebune
Strigând cu mesaje subliminate
De zboruri libere-n eternitate
Pe jos fiind împrăștiate biletele
Acatiste cu numere de loto
Toate sfârșite sau numărul șase
Printre fulgere căzute incognito
Străfulgerând chipurile oglindă
In umbre prea rar de noi văzute
Cameleonice ce pe aici abundă
In sfincși cu predici adorate
Ce sfințesc lumii fade împietrirea
Juisând-o sub sutane că e-nvierea
Priviți-n noi ca albastre toteme
Ce transfuzează heruvime poeme
Sepiale cuvinte-n abisal refren
In caruselul de tentacule tern
In inversatul nostru infern
Părut drumul sfânt spre doritul etern
Curcebeie cărări
Câteodată-mi transform
condeiul în aruncător
cu metaforele astrelor
ziduri de umbră să sfărm
ce cresc prea sfidător
hrănite de lumina versurilor
in cartierul de rafturi
răsturnate și pline-n prafuri
invechit al poeziei
din biblioteca trufiei
să ajung pâna la fereastra clepsidrei
să o sparg feeriei
din poienile câmpii munți râuri
codri
cu libere versuri
cu nouă sărutări
derbedeu pe curcubeie neumblate cărări
–––––––––––
Petru Daniel VĂCĂREANU
22 mai, 2018