ULTIMA LACRIMĂ
de ce să plâng
când lacrimi curg
tu astăzi pleci
în vremuri reci, târzii și seci
iubirea între noi s-a așternut în veci
am împletit în doi suspinul cel dintâi
demult, odată, între noi
astăzi durerea țipă sugrumată
iubeam atunci, o fată, prima dată
la care porți să bat acum, îndată,
iubirea noastră este scrum sau poate ferecată
iar cheia am azvârlit-o în cer
în noaptea aceea de beție
acum adorm în nopți târzii și plâng în mine
femeie, ești cupa de cucută sau doar un vis târziu, trecut, o dulce amăgire
sunt piatră azvârlită într-un colț de mare
acolo, undeva, în depărtare
eram eu, erai tu
era doar o banală întrebare
pășesc pe maluri de dor
pașii mă ard și mă dor
rătăcesc între noi
căutând zadarnic un doi
în amurg, pe țărmul pustiu
a rămas o piatră ce strigă în gol
DRUMURI OBOSITE
mi-am dezgolit gândurile într-o noapte
cuvântul rătăcea în neliniștea tunetului
departe, alte cuvinte izbeau malurile sufletului
mai departe, soarele a îngenunchiat în tăcere
să nu tulbure zborul pescărușilor
liniștea curgea oblic
printre obosite șoapte
drumuri mergeau agonic în tristețea serii
erau încărcate de întrebări eșuate
azi pășesc printre orizonturi umede
sunt lacrima ploii pe zidurile lumii
sunt val ce se sparge de mal
sunt țipătul cerului pe mări de opal
în zori, alte drumuri, fără cuvinte, fără întrebări
drumuri părăsite, drumuri irosite
în față, ușa timpului…
cioc-cioc-cioc
PRUNCUL
din bătăile de inimă
am zidit o biserică
în deschiderile de pleoape ale universului
ne descălțăm de gânduri la intrare
pășind pe trepte de lumină
destrămând întunericul lumii
ne naștem din lacrimi de iubire
în țipătul primului cuvânt rostit pe pământ
creștem cu fiecare clipă a Înălțării
pe trepte către cer
clădim alte biserici de iubire
în jur, în noi
legănând în brațe pruncul vieții
–––––––––-
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
8 martie, 2018