Lui Nichita
Dacă inimii
i-ar fi crescut flori…
Ce primăvară!
Cuvintele ar fi umblat desculţe.
Timpul nu ar mai fi șchiopătat,
dacă i-ai fi sărut talpa,
secundele ar striga şi azi:
,,Ce bine că eşti!Ce mirare că sunt!…”
Aș răsturna clepsidra
să trec mereu către început.
Gândul să-mi fie verde
în miez de lume,
nestrivit de pasul nopții.
Fericirea-i perlă ascunsă
în scoica clipei,
stropită de o dulce amărăciune.
Mai lasă-mi dreptul la vis–
Paradis înflorind în tăceri.
Mută-i hotarele către mâine,
să glumim cu stelele
pe marginea unui râs neinventat.
Sub pleoape ni se odihnesc
Necuvintele…
Lavinia Elena Niculicea