Cu mulţi ani în urmă, adunând material pentru lucrarea Contribuţii monografice asupra Văii Bohotinului şi Văii Moşnei, prin 2005, am aflat la localnicii din Gura Bohotinului despre învăţătorul Corneliu Lazăr, poet, pictor şi sculptor autentic, calităţi pe care doar învâţătorii de altădată le deţineau. Întâlnindu-l, mare mi-a fost încântarea când i-am putut admira mulţimea sculpturilor din cioate de viţă de vie, din trunchiuri de copaci contorsionaţi, dar şi tablourile în ulei şi tempera, dar mai ales poeziile sale pline de miez, pline de substanţă tradiţională.
Citindu-i poeziile, te copleşesc rezonanţele ancestrale ale satului, idilele faptice ale personajelor, obiceiurile şi tradiţiile frumos instrumentate şi inserate în versurile poeziilor sale răscolitoare de duh. Mesajul poetului învăţător Corneliu Lazăr au un ecou profund asupra sensibilităţii de neam şi glie; cititorul se regăseste pe sine în fiecare vers al poemelor sale.
Învăţătorul Corneliu Lazăr retrăieşte prin versuri şi poeme, momentele importante ale vieţii sale. Prezintă fapte şi oameni, întâmplări hazlii şi dramatice, tradiţii pe cale de a se pierde, obiceiuri dispărute etc. Prin surprinderea în vers sau proză a lumii rurale, învăţătorul Corneliu Lazăr reactivează un fond istoric şi folcloric ce ne vine ca moştenire de la înaintaşii daci. Astfel că prin această reactivare a fondului tradiţional, învăţătorul scoposean (de la satul Scoposenii de pe valea râului Prut) devine un veritabil dac. El aduce la zi mulţimea legendelor pierdute în negura timpului. Poeziile sale satirice surprind atât fapte emoţionante cât şi fapte dramatice din lumea diversă a satului de baştină. Dăm doar câteva exemple de astfel de poezii: Legenda verii, Secretul pâinii, Pe două cărări, Noapte de logodnă, Şezătoare la bunici, Noapte amăruie, Cu bunica după sobă, Încurcate iţe, Nod în papură, La coasă, Ciorbă de hram, La strânsul grâului, Din urma plugului, Petec de legendă, «Şcoala» din baltă, La şezătoare, Pământ strămoşesc, La gura sobei, Concluzie pe prispă etc.
Prin romanul său „Baştina”, învăţător Corneliu Lazăr zugrăveşte atât drama omului supus capriciilor naturii (inundaţii, calamităţi), cât şi postura omului învingător asupra acestora, mai ales atunci când în spatele lor stau idile de dragoste, sentimente nobile ce întreţin speranţa, cutezanţa, eroismul, perseverenţa în bine etc.
Atât poeziile cât şi romanele sale, prin conţinutul lor plin de înţelepciune practică, vin într-un cotext social greu încercat de politica neomarxistă actuală, promovată de elitele lumii, ce au ca scop înăbuşirea actului patriotic, a tradiţiilor strămoşeşti.
Astfel că, prin scrierile sale, învăţătorul Corneliu Lazăr devine un anacronist al vremii, un patriot ce are drept arme condeiul şi ideile conservatoare, tradiţiile multimilenare, astfel încât sunt scoase la zi, simbolurile, legendele şi tradiţiile Daciei esoterice, ce au ca substrat continuitatea şi statornicia poporului român pe aceste meleaguri mioritice.
–––––––––––
Prof. dr. Vicu MERLAN
Huşi, 6 decembrie 2021