În acea vară mă aflam în Brăila cu misiunea de rezolvare a unor probleme ceva mai complicate iar în puținul timp liber îmi rezervasem marea plăcere ca să mă plimb pe malul Dunării delectându-mă atât cu imaginea spectaculoasă a fluviului dar și cu parfumul care umplea aerul. După câteva popasuri mi-am descoperit un loc bine amplasat chiar destul de aproape de mal iar astfel, m-am așezat comod pe niște colace de parâme groase de unde îi puteam supraveghea cu mare plăcere pe câțiva copii care se străduiau ca să prindă pește iar astfel, timpul zbura nu altceva spre marele meu regret.
Într-una din zile, o adiere îmbietoare a purtat spre mine un miros de grătar care mi-a gâdilat foarte plăcut nările și încercând ca să-i depistez originea, am dat de o speluncă aflată nu prea departe de locul în care mă aflam. Cu timpul, deoarece mă simțeam perfect în locul astfel descoperit, mi-am dat seama că puștii care pescuiau locuiau chiar pe șlepurile ancorate în lungul malului și care, la pupa se aflau la vedere chiar și câteva cotețe confecționate din sârmă împletită în care se aflau păsări de curte, ba chiar și un purcel, iar pe sforile întinse erau puse la uscat rufe spălate… Altfel spus, aceste amenajamente mi-au reamintit că majoritatea marinarilor care lucrau pe asemenea ambarcațiuni locuiau acolo cu familiile iar astfel nu mi-a fost greu deloc să-mi dau seama că și micii pescari erau precis copii celor care locuiau pe șlepuri.
Într-una din zile chiar în apropierea locului în care mă aflam unul dintre copii a prins un peștișor pe care l-a strecurat iute într-o găletușă așa că, m-am apropiat încet de el:
– Merge, merge pescuitul? – l-am întrebat zâmbindu-i amabil.
– Eh… – mi-a răspuns el cercetându-mă iute cu coada ochiului – uneori mai pune gura dar cam rar.
– Ai prins ceva, sau nu prea? Sper că nu e singurul pe ziua de azi. La ce dai?
– Păi la râmă, la ce altceva?!
– Or fi sătui – am continuat eu dialogul -, pentru că, din câte știu eu guvizii ăștia sunt cam hămesiți și ar trebui să muște rapid.
– Hm… – mi-a aruncat puștiul o privire care m-a analizat în fugă apoi mi-a replicat rânjind ironic – Așa am auzit și eu despre guvizim însă până vom da de ei noi nu prindem decât obleți, dacă știți cum arată – și pentru a mă lămuri, a scos din găletușă vreo trei peștișori recunoscând astfel imediat obleții.
– Mda – i-am dat eu imediat dreptate – iartă-mi confuzia dar eu nu sunt din Brăila ci numai în trecere.
– Nu-i nimic – m-a încurajat puștiul făcându-le cu ochiul celorlalți pescari -, dacă doriți pește, v-am putea oferi câteva bucăți pe care să-i dați lui Mama India ca să-i prăjească.
– Mama India? – m-am încruntat eu auzindu-i numele care în fapt, în acea perioadă, era titlul unui film indian care tocmai rula pe ecrane.
– Mda… – mi-a răspuns puștiul făcându-le cu ochiul amicilor lui – Și pe la noi a rulat filmul ăsta și de acolo i-am tras numele deoarece seamănă grozav cu artista, adică… e la fel de grasă și neagră la piele – iar puștii au pufnit cu toții în râs.
Deoarece am simțit că ne apropiasem suficient unii de alții am profitat de momentul prielnic și le-am propus ceea ce îmi doream:
– Ia spuneți-mi, măi pescarilor, … aveți sau nu ceva pește de vânzare?
– Pentru cine? – m-a întrebat prompt puștiul cu care discutasem și aflat în apropierea mea.
– Păi, pentru mine, că doar nu fac speculă cu pește!
– Atunci – și aruncă o privire în găletușă moment în care mi-am dat seama că acolo se află întreaga lor captură după care continuă – Când v-ar trebui peștele?
– Păi… – și am aruncat o privire la ceasul de la mână -, văd că este deja ora douăsprezece așa că, … hai să spunem că, peste vreo oră ar trebui să mă așez la masă. Ce părere aveți?
– Mda – mi-a răspuns el rumegându-și gândul -, ar fi cam din scurt însă, dacă punem toți pești grămadă s-ar strânge cam vreo zece sau cincisprezece bucăți. Ce ziceți,… v-ar conveni?
– Păi, … n-ar fi rău deloc – am acceptat eu imediat – dar nu-mi spui nimic despre preț ?
– Ba da, cum să nu vă spun – mi-a răspuns prompt puștiul plimbându-și iute privirea pe la ortacii lui după care, socotind o clipă în gând mi-a răspuns cercetându-mă atent pentru a-mi ghici reacția – Io cred că cel mai corect preț ar fi un leu de fiecare bucată. Vă convine?
– Păi, … îmi convine însă, cu obligația voastră de a mă prezenta Mamei India și a o convinge să mi-i gătească. Ei, ce spuneți? Vă prindeți?
– Normal! A țâșnit imediat în sus puștiul de lângă mine sub privirile mulțumite ale celorlalți camarazi – Mă duc io imediat la ea și va accepta în mod sigur mai ales că, ăla micu de-acolo – și mi l-a indicat pe cel mai mic din grupa lor care ne cerceta atent -, nu e altul decât nepotul ei – după care, a înhățat imediat găletușa rupând-o la fugă și dispărând astfel în speluncă.
Afacerea mea cu cei cinci copii s-a derulat așa de iute încât m-a surprins și pe mine iar apariția în ușa speluncii a Mamei India care mi-a făcut semne ca să mă apropii m-a surprins iarăși însă i-am dat curs de îndată apropiindu-mă de ea grăbit:
– M-ați chemat? – am întrebat-o eu mai mult ca să deschid discuția.
– Normal că v-am chemat! – mi-a răspuns Mama India cercetându-mă intrigată – Vreți să vă pregătesc peștii prinși de ăștia mici?
– Păi, … da, sigur că vreau pentru că eu stau la hotel și nu sunt din Brăila așa că, nu am condiții unde să mi-i pregătesc singur.
– E clar – mi-a replicat Mama India care era cu vreo două palme mai înaltă decât mine iar halatul alb cu care era îmbrăcată avea un polonic măricel agățat de cordonul cu care se înfășura și care aproape că pleznea la presiunea sânilor imenși fără să mai amintesc de mânecile halatului care dezveleau două brațe pe măsura sânilor – Deci, dacă v-ați înțeles cu băieții, în găletușa lor sunt cincisprezece obleți pe care să-mi spuneți cum să vi-i pregătesc.
– Păi, … așa cum credeți că ar fi cel mai bine – i-am răspuns eu cu timiditate – Știți cel mai bine cum trebuie gătiți.
– Mă rog,… – a încuviințat Mama India după care s-a răsucit pe călcâie și a pornit spre plita imensă care se zărea din ușă – Atunci, o să vi-i fac pe plită și dați prin pesmet. E bine?
– Foarte bine – i-am răspuns eu ușurat -, dar două halbe cu bere au loc după masa asta minunată?
– Pha! – a exclamat Mama India luminându-se brusc la față – E normală… berea, pentru că, peștii trebuie să înoate, nu-i așa?! – după care a dispărut în speluncă hohotind de râs în timp ce eu am întins flăcăului suma de cincisprezece lei – Ia de aici banii pe pește așa cum ne-am înțeles – iar puștiul, a fluturat victorios bancnotele spre camarazii lui care aproape că au țopăit de bucurie la vederea lor.
În așteptarea mâncării m-am așezat iarăși pe colacul de parâme în timp ce puștii au șters-o spre un șlep unde i-am zărit țopăind fericiți pe punte. In așteptarea peștilor, pentru câteva clipe mi-am adus aminte de colegii mei care precis luau masa la autoservire străduindu-se ca să nu cheltuiască mai mult decât 18 lei care era contravaloarea diurnei zilnice iar eu, plătind numai cincisprezece lei deja făcusem o economie.
Nu peste mult timp, Mama India a apărut în pragul speluncii și a pornit spre mine având într-o mână o farfurie iar în cealaltă mână, ținea un fund de lemn pe care aburea o mămăligă îmbietoare:
– Aoleo, dar berea mea ? – m-am prefăcut eu îngrijorat.
– N-ai teamă, voinicule – m-a liniștit iute Mama India -, ambele halbe le-am lăsat pe masa de lângă ușă deoarece, mama m-a făcut numai cu două mâini! Te-ai prins? – m-a întrebat ea făcându-mi cu ochiul apoi s-a răsucit pe călcâie și a revenit la speluncă urmat de mine iar astfel, cum am pășit peste prag am și văzut cele două halbe lăsate pe o masă din apropierea ușii.
– Aha, … gata, mi-am luat marfa – după care i-am adresat un zâmbet mulțumit și după ce mi-am luat una dintre halbe, i-am întins o bancnotă de zece lei împreună cu cealaltă halbă – asta este pentru Mama India – am informat-o eu mulțumindu-i astfel.
– Aoleo, … s-a încruntat femeia ridicând halba – păi, dacă-i p-așa, atunci să fie într-un ceas bun boierule și să mai poftești pe la noi – după care, a ridicat halba și i-a sorbit întregul conținut dintr-o singură mișcare de parcă ar fi golit-o la canal.
Ziua a fost minunată așa că, fără să regret, cât timp am muncit în Brăila, fiecare prânz l-am servit pe malul Dunării fiind hrănit la indigo de Mama India și de trupa ei de pescari amatori cărora le-am modificat tehnica de pescuit învățându-i ca să nu mai utilizeze undițe ci, firul de nailon, la capătul opus acelor să aibă făcut un ochi care să fie trecut pe după unui din degetele picioarelor astfel ca, atunci când peștele mușcă momeala pescarul simte imediat pe deget atacul și astfel îl agață pe hoțoman iar în apă are concomitent zece undițe, fiecare cu câte 7-9 ace. Ca urmare, i-am sfătuit pe copii ca, fiecare să facă asemenea nade iar astfel, să-și poată spori producție și în zilele care au urmat, deoarece prânzul meu era uniform la Mama India am avut marea bucurie ca să fiu adoptat de tinerii mei pescari și astfel, am devenit abonat la prânzul speluncii.
–––––––––––
Ștefan-Constantin ȘELARU
București, 1 septembrie 2020