Dragii mei enoriași!
Ideal ratat. În Evanghelia din Duminica a XII-a de după Rusalii ni se relatează întâlnirea Mântuitorului cu un tânăr bogat, care voia să câștige ,,împărăția cerurilor”. Pe cât de scurtă povestirea, pe atât de profundă!
Așadar, tânărul acesta avea de toate, era bogat în cele materiale. Probabil că avea o casă/vilă frumoasă, încăpătoare, luxoasă, bogat amenajată cu mobile scumpe, care-i asigurau tot confortul. Avea tânărul nostru proprietăți însemnate, de pe care culegea multe roade: cereale, fructe, legume. Avea animale de tot felul și acareturi. Avea slugi numeroase, poate chiar sclavi, care executau fără comentariu orice poruncă a sa. Organiza petreceri fastuoase, la care invita prieteni și cunoscuți, rude și colegi, cu care făcea chefuri, nu glumă. Avea iubite care mai de care mai frumoase și mai drăgăstoase. Avea tot ceea ce își putea dori un om aici pe pământ din cele pământești. Și, totuși, sufletul lui era nemulțumit. Își sătura trupul cu mâncări și cu plăceri de tot felul, dar sufletul lui era nefericit, neîmplinit. Câți nu întâlnim și azi de acest fel. Oameni în toată firea, cu afaceri bănoase, cu averi serioase acumulate, dar cu o viață personală dezastruoasă: scandaluri, divorțuri, stres, depresii, boli de tot felul, nefericire. Tocmai oamenii aceștia, care le au pe toate sunt mai nefericiți. Fie că ar vrea mai mult, tot mai mult, fie că ar vrea altceva decât ceea ce au.
Tânărul din Evanghelie dorea și ,,viața veșnică”. Așadar, bunurile și poziția socială pe care le avea aici pe pământ îi erau insuficiente. El avea un ideal mai înalt. Este extraordinară dorința tânărului. Putem spune că idealul lui este cel mai înalt ideal la care poate tinde omul în această viață: câștigarea vieții veșnice, adică mântuirea sufletului său.
Fiecare tânăr, încă de la vârsta copilăriei are un ideal major în viață. Întrebați copiii ce vor să se facă. Unii vor răspunde că doctori, alții profesori, alții ingineri, alții șoferi de autobuz etc. Cu ani în urmă, un preșcolar mi-a spus cu toată seriozitatea, că vrea să se facă… hoț, ca să fure din casele oamenilor bani și obiecte! Mda! Un ideal este și acesta! Poate idealurile acestea zămislite așa de timpuriu au ceva cu talanții pe care persoana respectivă i-a primit de la Dumnezeu; alteori ele sunt imitații ale unor oameni realizați sub aspect material sau social, care constituie modele pentru cei tineri. Părinții au un rol hotărâtor în orientarea copiilor spre un ideal în viață. Bineînțeles, motivațiile lor trebuie să fie serioase și bine fundamentate. Motivații de genul: ,,O fac farmacistă, fiindcă am văzut că farmacistele stau toată ziua de vorbă și beau cafele!” nu motivează o fată să urmeze o facultate foarte grea, fiindcă poate să stea de vorbă și să bea cafea și cu opt clase! Cu ani în urmă, cineva îmi spunea că-și îndemna copilul: ,,Să te faci orice în viață, dar să nu muncești, sau să muncești cât mai puțin!” Și copilul a ajuns portar la o întreprindere, deși, ca elev, era capabil!
Mântuitorul îi spune tânărului din Evanghelie ,,ABC”-ul conviețuirii sociale, poruncile date de Dumnezeu, care-i asigură buna relație cu Dumnezeu și cu oamenii. Pe acestea tânărul declară că le-a respectat dintotdeauna. Așadar fusese un tânăr cuminte, silitor la învățătură, fiindcă acestea se învățau în școală, cu frică de Dumnezeu și respect față de părinți, nu făcuse nimănui nici un rău. Era un tânăr exemplar în ceea ce privește comportamentul, dar care avea un ideal ce privea o realitate mai presus decât cea obișnuită. El nu făcuse altceva decât ceea ce trebuia să facă, adică împlinise poruncile care reglementau viața oamenilor. Și noi întâlnim la tot pasul tineri și vârstnici, care sunt la locul lor, corecți, cinstiți, nu fac rău nimănui, își împlinesc îndatoririle de cetățeni și de creștini.
Tânărul din Evanghelie voia mai mult să aibă. Dacă cele ce câștigase până atunci aici pe pământ îi împlineau dorința de a avea, idealul pe care i-l mărturisește Mântuitorului privea dorința lui de a fi, de a deveni nemuritor în împărăția lui Dumnezeu. Fiecare om care-și fixează un ideal mai înalt în viață nu urmărește numai câștigul material, banii, salariul, ci speră că va realiza mai mult, ceva despre care se va vorbi și după ce el nu va mai fi pe pământ. Este tot o formă de nemurire aici pe pământ. Va supraviețui condiției umane prin artă, prin știință, prin realizările sale în timpul exercitării unei anumite funcții sau demnități sociale, politice, militare etc.
Dacă împlinirea poruncilor era obligatorie, fiindcă ele ședeau la baza organizării sociale, la baza relațiilor omului cu Dumnezeu și cu semenii, idealul nu mai era obligatoriu, ci facultativ și opțional. Fiecare este liber să se angajeze ca să realizeze un ideal în viață sau nu. Idealul și-l alege fiecare în mod liber și nesilit de nimeni. Poate să întrerupă oricând strădania de realizare a idealului. Evanghelia în discuție este un argument. Mântuitorul îi spune tânărului ce trebuie să facă pentru a-și atinge idealul, dar nu că este obligatoriu. Idealul este un act de voință și decizie personală, este un adevărat motor al vieții. Sunt idealuri pentru care lupți o viață și nu le atingi sau nu ești sigur că le-ai atins. Moștenirea vieții veșnice de care vorbește tânărul nostru sau mântuirea sufletului nu știm noi dacă le atingem vreodată. Dumnezeu este cel care ne judecă și hotărăște dacă suntem sau nu mântuiți. Pentru alte idealuri trebuie să urmăm una sau mai multe forme de învățământ superioare, să dăm examene grele, să ne lipsim de multe plăceri și distracții. Cel ce-și propune să realizeze un ideal măreț în viață nu are timp de cârciumă, de anturaje, de cluburi și petreceri, de filme porno, de discuții de dragul discuțiilor. Pentru el fiecare moment contează, ba chiar timpul pentru masă și pentru somn ar vrea să le scoată din program pentru a se dedica mai mult pregătirii pentru idealul propus. Și Mântuitorul știe că nu este ușor pentru un tânăr sau pentru un bogat să atingă un ideal. În cazul din Evanghelie este vorba de proba ,,de foc”, adică de milostenie, care înseamnă fructul iubirii de Dumnezeu și de semeni. În cazul altor idealuri cel în cauză trebuie să se priveze de alte plăceri, proprietăți, câștiguri de moment etc. Realizarea unui ideal în viață este un țel nobil, dar foarte greu. Tocmai de acea și meritul celui în cauză este mare. Mulți renunță când dau de greu, asemenea tânărului din Evanghelie, dar mulți merg până la capăt.
Cei care au câștigat viața veșnică pe care o voia tânărul din Evanghelie au fost sfinții, campionii credinței și ai vieții creștine. Ei au renunțat la toate cele lumești, uneori chiar la propria lor viață. Nu erau numai tineri, ci și cei vârstnici, uneori bătrâni. Ce ideal mai frumos poate să-și propună cineva decât acela de a-și mântui sufletul, de a se apropia de Dumnezeu, de a câștiga viața și fericirea veșnică. Un asemenea ideal merită toată osteneala și jertfelnicia și este la îndemâna oricui. Chiar dacă cineva nu-l atinge, important este să lupte pentru el și să-și subordoneze toate celelalte ocupații și interese acestui ideal. Pentru a realiza marele ideal, mântuirea sufletului, facem multe fapte bune, rugăciuni, ținem posturi, avem multă credință și speranță, ne spovedim și ne împărtășim, ducem o viață de creștini adevărați. Dacă n-am avea acest ideal măreț, toate acestea le-am face doar din când în când. Dumnezeu să ne ajute să ne realizăm cu adevărat un ideal nobil!
*
Suflet călător(II). Și, totuși, omul din popor, creatorul acestor nestemate folclorice, a știut religie. Imaginea acesta a Mântuitorului călare pe cal mohorât și transportând sufletele celor morți în viața de dincolo nu este atestată scripturistic. Ea însă există în scrierile Sfinților Părinți, care au meditat asupra unor aspecte profunde ale activității și învățăturii Mântuitorului. Iată ce imagine găsim în prima stihiră din Canonul Paștilor: ,,Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare,/Paștile Domnului, Paștile!/Că din moarte la viață și de pe pământ la cer,/ Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,/Cei ce-I cântăm cântare de biruință./Hristos a înviat din morți!”
Este o trecere spirituală, este mântuirea obiectivă, pe care Mântuitorul Iisus Hristos a dăruit-o prin jertfa Sa pe cruce întregii omeniri. Prin aceeași jertfă, Mântuitorul ne-a trecut din robia păcatului în împărăția libertății, a luminii, a vieții veșnice. Viața de aici este socotită în cântarea canonului moarte, existența de dincolo însăși Viața. Chiar denumirea de ,,Paști” înseamnă ,,trecere” dintr-o stare într-alta. Făcând legătura între versurile bocetului mehedințean și Canonul Sfintelor Paști, înțelegem că omul din popor, participând an de an la slujba Învierii din noaptea Sfintelor Paști și apoi la toate slujbele de până la Înălțare, în care se cântă Canonul Sfintelor Paști, a reținut esența învățăturii, a transpus-o în vers, apoi în cântec, a făcut legătura și cu niște elemente străvechi, păstrate în memoria oamenilor locului și a creat cântarea aceasta a Zorilor. Chiar denumirea cântărilor funebre de ,,zori”, ne duce cu gândul la ideea că viața de aici a fost înțeleasă ca o noapte a existenței noastre, iar ,,nașterea” în lumea de dincolo zorii unei noi zile. Toate acestea ne dovedesc cu prisosință câteva adevăruri, astfel: poporul român a avut o existență milenară și o continuitate neîntreruptă pe aceste meleaguri; omul din popor a înțeles sensurile cele mai profunde ale Teologiei Ortodoxe și le-a îmbrăcat în hainele pe care le-a socotit cele mai bune și mai frumoase, precum colinde, proverbe, pricesne, cântece funebre, aducând astfel slavă lui Dumnezeu și liniște sufletului său(Va urma).
*
Sfaturi părintești. Am găsit pe internet o istorioară intitulată Plăcerea unui om inteligent, care chiar merită a fi cunoscută de cât mai mulți dintre noi. Lucrurile se petreceau în 1892! Iat-o:
,,Un bărbat de 75 de ani călătorea cu trenul și folosea timpul pentru a citi. Alături de el un tânăr student citea și el o carte voluminoasă de științe. După un timp tânărul observă că bătrânul de lângă el citește Biblia și fără menajamente îl întrebă: ,, – Dvs. încă credeți în această carte plină de fabule și povești?” ,,- Bineînțeles, răspunse bătrânul, dar aceasta nu este o carte de povești sau fabule este Cuvântul lui Dumnezeu! Dvs. credeți că e greșit să cred asta?” ,, – Bineînțeles că e greșit! .. Cred că dvs. trebuie să vă dedicați studiului științei și Istoriei Universale. Veți vedea cum Revoluția Franceza a demonstrat miopia, stupiditatea și minciunile religiei. Doar persoane fără cultură sau fanatice încă mai pot crede în astfel de prostii. Dvs., domnule, ar trebui să cunoașteți puțin mai mult părerea oamenilor de știință cu privire la lucrurile acestea!” ,, – Și spune-mi, tinere, aceasta este părerea oamenilor noștri de știință despre Biblie?” ,,- La următoarea stație trebuie să cobor și nu am timp să vă explic. Vă rog să îmi dați cartea dvs. de vizită și vă voi trimite prin poștă câteva lucrări pe tema aceasta. Așa vă veți edifica asupra acestei teme care preocupă întreaga lume!” Bătrânul, cu multa răbdare și liniștit, căută în buzunarul hainei sale. După un scurt timp îi întinse cartea sa de vizită.
Când tânărul citi se rușină și nu mai îndrăzni să ridice capul nici ochii din pământ. Pe cartea de vizită scria: ,,Profesor Doctor Louis Pasteur, Director General al Institutului Național de Cercetare Științifică al Universității Naționale Franceze”.
Mda! E tocmai ceea ce spunea însuși L. Pasteur: ,,Puțină știință ne desparte de Dumnezeu, multă știință ne apropie!” Mai mult, ajungem și la următoarea morală: ,,Plăcerea cea mai mare a unui om inteligent este să lase impresia că e un prost în fața unui prost ce vrea să pară inteligent!”
*
Când mor părinții, nu le vinde casa. Am găsit pe internet o poezie emoționantă cu acest titlu, semnată de Doamna Beatrice Silvia Sorescu. Sunt sfaturi înțelepte!
,,Când mor părinții, nu le vinde casa,
Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt,
Din când în când, mai pune-acolo masa,
Păstrează-le bucata de pământ!
Când mor părinții, nu te duce-n pripă,
Să calculezi cât iei pe truda lor,
Ci construiește încă o aripă
Și ai să vezi că nu le-a fost ușor!
Păstrează demn tot ce a fost frumos:
Masa, la care ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde încă, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,
Așterne iute, scoarțele din lână,
Mâinile mamei te vor mângâia,
Și stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculți concertul din vâlcea!
Hai, scoate apa toată din fântână,
Să primenești izvorul înfundat,
Mama și tata te vor lua de mână,
Te vei simți la fel ca altădatʼ!
Mai dă cu var, copile, pe pereți,
Să îi păstrezi curați, ca pe-o icoană,
Părinții tăi au devenit peceți,
Nu alerga, dup-avuții, în goană!
Nu aștepta rugina să le rupă,
Deschide porțile, la casă, largi,
Toți îngerii te vor veghea, ascultă,
Vei fi înconjurat numai de magi!
De ce nu vii? Ai tăi mereu așteaptă…!
Ofteaz-atunci când văd că ești absent,
Stau umbre triste, pironite-n poartă,
Nu vor să creadă-n visul desuet!
De fapt, Părinții nici nu mor vreodată,
Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină,
Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senină!
Tu ia aminte: casa părintească
E locu-n care sufletul ți-e rouă,
E vatra noastră veche, strămoșească,
Lumina ce se scaldă-n luna nouă!”
*
In memoriam: Pr. Prof. Nicolae Petrescu. Am scris despre mulți profesori pe care i-am avut la școlile pe care le-am frecventat de-a lungul vremii. Au fost însă unii de care mi-a fost greu să mă apropii și să scriu câteva cuvinte despre dumnealor. Printre aceștia a fost și regretatul meu diriginte din seminar, Părintele Prof. Nicolae Petrescu.
Era vâlcean, născut în localitatea Laloșu, la 2 aprilie 1908. Absolvise în 1927 liceul din Rm. Vâlcea, apoi frecventase cursurile Seminarului Teologic din Craiova(1927-1930) și Rm. Vâlcea(1930-1931). A urmat apoi Facultatea de Teologie din București(1931-1935) și Seminarul Pedagogic Universitar din București(1936). A funcționat ca preot la Băile Olănești(1933-1938), profesor de Religie la Liceul din Gheorgheni (1938-1940), profesor la Liceul ,,Elena Cuza”(1940-1948) și ,,Nicolae Bălcescu”(1940-1948) din Craiova. În perioada 1949-1956 predă Istoria la aceleași licee craiovene. Din 1955 începe lungul drum al carierei didactice la Seminarul Teologic din Craiova, drum care se termină cu pensionarea din 1977. Aici a predat obiectele care i-au fost cele mai dragi inimii sale: limbile clasice greaca și latina. În permanență a fost preocupat de cuvântul scris, de publicații. În acest sens am putea enumera câteva reușite ale sale: trei manuale pentru seminariile teologice, traduceri numeroase din limbile clasice, articole, studii, contribuții substanțiale la traducerea Noului Testament. A plecat dintre noi în 2001, la vârsta de 93 de ani.
Era un om mic de statură, bine împlinit, chiar greoi. Mergea încet, cu grijă. Cred că deviza vieții sale a fost ,,Festina lente!”(Grăbește-te încet!), pe care-i plăcea să ne-o amintească destul de des. Pășea cu grijă, parcă ar fi vrut să înfigă în pământ piciorul, să fie sigur că nu alunecă. Era un munte de cultură, de știință, ceva asemănător cu Profesorul Alexandru Elian de la Facultatea de Teologie din București. A scris puțin, prea puțin pentru volumul de cunoștințe pe care-l avea, pentru capacitatea sa de sinteză, dar fiecare cuvânt, fiecare propoziție, fiecare frază erau îndelung gândite, atent măsurate, cu grijă croite. Textele lui erau asemenea sculpturilor în piatră, de neclintit.
Ca profesor n-a prea avut ucenici. Ți se părea atât de înalt într-ale culturii, încât ți-era teamă să te apropii de el. Preda materii grele, limbile clasice. ,,Greaca și Latina sunt matematicile voastre!” obișnuia să ne spună. Fiecare oră a dumnealui era o adevărată Liturghie. Capta atenția tuturor, fie că le plăceau limbile respective, fie nu. Mai de voie, mai de nevoie, la orele Părintelui Petrescu erai atent. Știa să facă obiectele respective interesante. Se oprea aproape la fiecare cuvânt și făcea legătura cu limba română. Nu cred că era cuvânt căruia să nu-i cunoască etimologia (originea), nu cred că era formă gramaticală în greacă sau latină, pe care dânsul să nu poată s-o analizeze până în cele mai profunde detalii. Deși greaca veche și latina erau niște limbi moarte, Părintele Petrescu știa să le facă vii, chiar frumoase, aș putea spune plăcute.
Era foarte exigent. Principiul lui de notare era acesta: ,,Nota zece este a profesorului meu; nota nouă este a mea, iar nota opt este a celui mai bun elev al meu!” În ,,folclorul” școlii se zvonea că dăduse o singură dată zece unui elev și se duseseră toți, – cei din clasa respectivă și cei de la celelalte clase -, ca să vadă cum arată nota zece pusă de ,,Nea Nicu”, cum îi spuneam noi, elevii, când vorbeam între noi.
Era un legist desăvârșit. Legea era înainte de toate. Îi erai prieten, vorbea cu tine, glumea, atâta vreme cât erai corect și nu încălcai regulamentul. Cum alunecai de pe linie, cât de puțin, ,,nea Nicu” nu te mai cunoștea, ci ,,tăia în carne vie”. Un singur exemplu ar fi de ajuns în acest sens. Era în dimineața zilei de 8 ianuarie. Prima zi de școală după vacanța de Crăciun. Veneam unii foarte de departe. Eram din județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea și Olt. Drumurile erau înzăpezite, gerul pătrundea la oase, bagajele erau multe, mijloacele de transport făceau probleme ca de obicei. La o clasă prima oră din ziua de 8 ianuarie era Limba Greacă. La ora opt, Părintele Petrescu a intrat în clasă. După ce a făcut rugăciunea cu cei câțiva elevi prezenți, a strigat catalogul. A pus absențele, în ciuda încercărilor unora de a motiva întârzierea sau lipsa unor colegi. A chemat apoi la lecție patru sau cinci. Aceștia, luați ,,ca din oală”, au început să se scuze: ba că e prima oră, ba că sunt degerați de pe drum, ba că sunt obosiți și n-au putut să învețe etc. Le-a dat la toți nota doi. A motivat: ,,Eu sunt plătit și pentru ziua de astăzi ca să-mi fac datoria, nu să tai frunză la câini!” Peste ani, o directoare de liceu mă atenționa: ,,- Părinte, vedeți că în săptămâna premergătoare vacanței și cea de după vacanță, la noi nu se face carte! Vă duceți la clase, nu puneți absențele, stați de vorbă cu copiii și atât!” Ehe! Ce vremuri, domʼle, ce vremuri! Și ce oameni!
Dintre toți profesorii pe care i-am avut, Părintele Nicolae Petrescu mi s-a părut omul care avea gândirea cea mai ordonată. Totul funcționa la el ca un ceas electronic. Nu avea darul oratoriei, al vorbirii. Poate tocmai din cauza aceasta. Când era rânduit să ne țină predică ori vreo cateheză, ne vorbea sec, fără ,,floricelele” care dau frumusețe și savoare unei cuvântări. Din punct de vedere tehnic, predicile și catehezele Părintelui Petrescu erau perfecte, ca la carte. Se adresau minții, dar inima o lăsau rece. Erau alcătuite după un plan bine conturat, erau documentate, logice, dar seci!
L-am văzut odată foarte supărat. Apăruse o nouă ediție a Noului Testament. Ani de zile dumnealui publicase în revistele bisericești eparhiale și centrale propuneri privind traducerea Noului Testament. Mereu găsea anumite lucruri în traducerea textului cu care nu era de acord. Analiza cum numai dânsul știa s-o facă vechea traducere, îi arăta deficiențele și venea cu o nouă variantă, pe care o dovedea a fi mult mai expresivă, mai cuprinzătoare și mai corectă. Spera că se va ține seama la noile ediții ale textului biblic de studiile sale. Nu i le-a luat nimeni în seamă! Lucrul acesta l-a măcinat sufletește. Era munca lui de-o viață. Poate dacă ar fi fost un profesor universitar, așa cum l-ar fi îndreptățit cultura pe care o deținea, studiile sale s-ar fi bucurat de mai multă atenție! Așa, un profesoraș de seminar din provincie….! Peste puțin timp după această scenă, am aflat că s-a pensionat.
Peste ani, având o întâlnire cu foștii colegi, ne-am dus și la Cimitirul Ungureni din Craiova, să vedem mormântul dirigintelui nostru, să-i facem o slujbă de pomenire. Era un mormânt modest la marginea cimitirului, străjuit de o cruce de piatră la fel de modestă. Am rămas fără grai, când am văzut pe cruce fotografia Părintelui Prof. Nicolae Petrescu. Era îmbrăcat civil, cu cravată, iar dedesubt scria: ,,Aici odihnește Prof. Nicolae Petrescu(1908-2011)”. Parcă n-ar fi fost niciodată preot! Cred că era consecința unor dezamăgiri și neîmpliniri, unor frustrări și marginalizări acumulate de-a lungul anilor. Un asemenea om cu siguranță că ar fi meritat mai mult respect din partea semenilor. De!
Dumnezeu să te ierte, Părinte Profesor, pentru tot ce ai făcut pentru Biserică, pentru zecile de generații de elevi, pentru limba și cultura românească!
*
Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Părintele Pr. Gheorghe Vasilescu din Torino(Italia): 952 lei; Domnul Folescu Cornel(Tr. Severin): 300 lei; Doamna Elisabeta Leferentz din Nürnberg (Germania): încă 235 lei; Domnul Drăghia Aurel din Londra (Anglia), fiu al satului Bârda: 200 lei; Doamna Pârvuceanu Eugenia din Gârla Mare(MH): 110 lei; Domnul Mladin Voicu-Nicolae-Ștefan din Tr. Severin, Domnul Mladin Constantin-Ticu din Tr. Severin, Doamna Stoichină Gheorghița din Italia, fiică a satului Bârda și Domnișoara Bordeiașu Rodica-Ecaterina din București: câte 100 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
În cursul lunii august am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 2 Aug. (Malovăț): 175 pâini; 6 Aug.(Bârda): 58 pâini; 9 Aug.(Bârda): 121 pâini; 15 Aug.(Malovăț): 212 pâini; 16 Aug.(Malovăț): 112 pâini; 23 Aug.(Bârda): 122 pâini; 29 Aug.(Bârda): 67 pâini; 30 Aug.(Malovăț): 160 pâini. Așadar, în luna august s-au donat 1.027 pâini.
Totodată, am vândut pâine credincioșilor participanți la slujbe cu prețul de achiziție de 0,70 lei/buc., astfel: 2 Aug. (Malovăț): 125 pâini; 6 Aug.(Bârda): 142 pâini; 9 Aug.(Bârda): 529 pâini; 16 Aug. (Malovăț): 76 pâini; 23 Aug.(Bârda): 578 pâini; 29 Aug.(Bârda): 33 pâini; 30 Aug.(Malovăț): 1460 pâini. Așadar, în luna august s-au donat 1.623 pâini.
Anunțăm pe enoriașii noștri, care au copii la școală și întâmpină greutăți cu aprovizionarea cu rechizite școlare, să ne contacteze ca să stabilim amănuntele, în vederea ajutorării familiilor respective cu cele necesare pentru școală. Important este ca să nu abandoneze copiii școala.
*
Plăți. În această perioadă, parohia noastră a făcut câteva cheltuieli mai mari, astfel: 5.400 lei protoieriei pentru lumânări; 1.855 lei brutăriei pentru cele 2.650 pâini donate și vândute în luna august; 950 lei tipografiei pentru cărți; 840 lei protoieriei pentru icoane; 636 lei pentru impozit; 340 lei pentru lac de piatră, necesar la gardul de la biserica din Bârda; 280 lei poștei pentru timbre; 133 lei poștei pentru colete; 60 lei pentru internet; 52 lei pentru curent, cât și altele mai mici.
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a mai publicat câteva materiale, astfel: Scrisoare către Europa, în ,,Luminătorul”, Chișinău, 2019, nr. 3(mai-iun.), pp. 20-23; Sacru sau profan, în ,,Luminătorul”, Chișinău, 2019, nr. 5(sept. – oct.), pp. 17-20; Rugă pentru Țară, în ,,Luminătorul”, Chișinău, 2019, nr. 6(nov. – dec.), pp. 19-21; Teroristul, în ,,Luminătorul”, Chișinău, 2020, nr. 1(ian. – febr.), pp. 19-24; Paște cu lacrimi, în ,,Luminătorul”, Chișinău, 2020, nr. 2(mart. – apr.), pp. 12 – 18; Pe urmele sfinților, în ,,Națiunea”, București, 2020, 20 iun., ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); O personalitate colosală a Bisericii Ortodoxe Române, în ,,Națiunea, București, 14 iul. 2020, ediție on-line(https://ziarulnatiunea. ro/category/religiespiritualitate); Din nou despre Nil Dorobanțu și vocația sa profetică, în ,,Națiunea”, 27 iul. 2020, ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); ,,Scrisoare pastorală” – 426, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney(Australia), 7 aug. 2020(http:// bentodica. blogspot.com); Plicul cu păcate, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr. 1042(20 aug.), p. 11; Drumul sufletului după moarte, în ,,Națiunea, București, 25 august 2020, ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro/ category/religiespiritualitate); ,,Scrisoare pastorală” – 427, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 25 aug. 2020, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/category/ biserica); In memoriam: Prof. Florian Vlădica, în ,,Obiectiv Mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr. 1043(27 aug.), p. 12; Cărți rare – sept. 2020, în ,,Armonii Culturale”, Adjud, 1 sept. 2020, ediție on-line(http://armoniiculturale.ro);
Fișa preotului Dvs. a apărut în volumul Acad. Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău, Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni, Chișinău, Tipografia Centrală, 2019, pp. 986-987. Enciclopedia este o carte-monument, de 1200 pagini, care cuprinde câteva sute de nume românești.
Cuvinte ,,de foc” rostește Părintele Prot. Dr. Petru Buburuz de la Chișinău despre cartea noastră, Viața Cuvioasei Teofana Basarab(în ,,Luminătorul”, Chișinău, 2020, nr. 3, mai-iun., pp. 10-13). Îi mulțumim!
Parohia noastră a publicat o nouă tranșă din lucrarea Prof. Ioan Neacșu, Martirii Ardealului.
*
Zâmbete. ☻,,- Ce părere ai de pandemia asta?”,,- Auzi, atâția au murit și n-au mai pățit nimic!” ☻ Foaie verde de orez,/Dă-te-n-colo de chinez!/ M-ai băgat în carantină,/M-am făcut ca o găină!”
*
Lucrări la biserică. La biserica de la Bârda s-a terminat lucrarea la gard. Domnul Stănciulescu Florin a terminat de placat cu gresie soclul, iar Doamna Ivașcu Domnica a ,,îmbăiat” întregul soclu în lac de piatră, așa încât lucrarea va fi protejat ca să nu se infiltreze apa în el și să înghețe la iarnă. Ambele lucrări au fost executate gratuit. Le mulțumim cordial celor doi enoriași. Dumnezeu să le răsplătească efortul!
Putem spune că lucrarea este încheiată. Mulțumim celor care au contribuit cu bani sau cu muncă pentru realizarea acestei lucrări. A ieșit ceva frumos, ca pentru biserică. Să le fie spre mântuire tuturor susținătorilor și ostenitorilor!
*
Lucrări la cimitir. În numărul trecut al ,,Scrisorii pastorale”, făceam apel la enoriașii din satul Malovăț și-i rugam să vină sâmbătă, 5 septembrie, la cimitirul satului Malovăț și să facem curățenie generală. Iată că între timp 8(opt) bărbați adevărați au luat inițiativa și s-au dus la cimitir cu uneltele necesare și în câteva ore au făcut o lucrare exemplară. Au cosit fânul, au tăiat mărăcinii, au scos la marginea cimitirului toate resturile și iată că și cimitirul de la Malovăț arată acum mult mai frumos și mai îngrijit decât înainte. Acești enoriași de valoare ai parohiei au fost următorii: Coman Vasile(Valu), Baltac Alexandru(Sandu), Nistor Petre(Trică), Coman Eugen(Gigi), Orodan Dumitru, Văcăriu Nicolae, Căprioru Marius-Emanoil și Carabaș Dumitru (Teică). În numele meu și al Dvs., al tuturor locuitorilor satului Malovăț, le mulțumim cordial acestor minunați fii ai satului, că ne-au scos din încurcătură. Dumnezeu să le răsplătească efortul!
*
Botezuri. Înmormântări. În ziua de 23 Aug. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Mladin Eva-Maria, fiica Domnului Mladin Voicu-Nicolae-Ștefan și a Doamnei Mladin Elena-Florentina din Tr. Severin. Să le trăiască! În ziua de 21 Aug. am oficiat slujba înmormântării pentru Coman Anișoara(58 ani) din Malovăț(al doilea caz de covid în Malovăț!). Dumnezeu s-o ierte!
*
Program. În cursul lunii Septembrie avem următorul program de slujbe: 5 Sept.(Malovăț-Bârda); 6 Sept.(Bârda); 8 Sept.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 12 Sept.(Malovăț-Bârda); 13 Sept.(Malovăț); 14 Sept.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 19 Sept. (Malovăț-Bârda); 20 Sept.(Bârda); 26 Sept.(Malovăț-Bârda); 27 Sept.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda