Restaurare
Le-am permis vizitatorilor
să-mi intre
în suflet
și să-mi atingă
exponatele:
amintiri,sentimente,
lacrimi.
Nefiind un muzeu celebru,
vizitatorii au intrat
fără papuci de protecție
și cu aparate fotografice.
Acum… sunt nevoită
să-mi închid
sufletul
pentru o perioadă
și să încep
restaurarea câtorva
sentimente.
La următoarea naștere…
Am avut parte
de multe zile ploioase,
m-a scăldat și soarele,
m-a legănat și vântul!
M-a nins,
m-a burnițat,
și…poate fi un lucru de mirare
dar încă resist!
Sunt o plantă adaptabilă,
am rădăcinile bine fixate
în pământ
și-mi văd lungimea ramurilor.
Când înfloresc,
îmi dăruiesc parfumul tuturor
și nu vreau nimic în schimb .
Deși nu m-am născut plantă,
am devenit!
La următoarea naștere
știu că-mi voi dori să devin femeie,
însă… prefer să uit
și să-mi amintesc atunci!
Trecătoarea
Între viață și moarte
este o trecătoare.
Cei bogați și-au angajat șerpași,
catârii i-au împovărat
cu desagi plini de aur și argint…
Cei săraci și-au luat ofurile
în spinare
iar desagii i-au umplut cu lacrimi.
Cine va străbate poteca mai ușor?
Cine?
Mulți dintre noi,
știm răspunsul:
acel bogat sau acel sărac
care-și cară cu smerenie
faptele bune
și se căiește pentru cele rele.
Dacă știm răspunsul,
atunci,
de ce ne încăpățânăm
să aurim poteca?
De ce ne plângem de milă?
Să lăsăm faptele bune
să netezească poteca!
Noduri
Am făcut noduri
la batistă.
Este un semn:
mă întomnesc!
Bunica își înnoda banii
în batistă,
eu îmi înnod uitările!
Simț civic în tramvai
Deși poartă pălărie
– semn de distincție masculină,
gândul acesta
nu are maniere alese,
așa cum ar fi firesc
pentru un nobil.
S-a așezat pe scaun
și priveste lung afară, pe fereastră.
Lângă scaunul lui, în picioare,
este o speranță însărcinată
și un regret cu tâmple cărunte…
Hei, stimate domn,
te faci că plouă?!
Deși ignorată,
simt că mi-am făcut datoria.
Am încercat să pun la punct
un gând necioplit.
Încorsetare
Auzisem că-n inima unui mort
unii momârlani* împlântă
un țăruș de lemn,
pentru a nu se întoarce ca strigoi,
el, mortul.
Așa auzisem.
Și… mai auzisem că,
pentru a nu li se fura
din fructele din livadă,
unii momârlani
aveau garduri electrificate.
Au murit electrecutați căpriori, vulpi
Chiar și… și câțiva copii.
Așa auzisem. Însă ce văzusem,
asta e altă poveste.
Văzusem mâini bătătorite
care-ți întindeau un măr,
ochi care vorbeau
despre pădure, izvoare, păsări…
Văzusem pietre ridicate
nu pentru a lovi în mine,
deși aveam buzunarele pline cu mere,
ci …pentru a îndepărta
vreun uliu gata să înșface
un pui de cloșcă sau un boboc de rață.
Văzusem cuvinte
care luau forma unei tăceri
și tăcerea aceea era răspunsul
la miile de întrebări
care-mi încorsetau copilăria.
Poate… unii momârlani
făceau ceea ce auzisem…
Eu am avut norocul
să întâlnesc doar momârlani cumsecade?
Și matură fiind,
aud multe despre unii momârlani,
însă deși vederea mi-a slăbit,
văd aceleași mâini,
mâini întinzând unui copil
un măr.
Văd pietre alungând ulii…
Doar transformarea cuvintelor în tăcere
nu o mai pot vedea.
Mii de întrebări
îmi încorsetează maturitatea.
Precis se aud multe și despre mine.
Cine vede ceea ce sunt?
Ceea ce sunt, cine vede?
Momârlani(Jienii)*= urmaşii dacilor din Valea Jiului.
Simplificare
Unii oameni complică
ceea ce este simplu.
Un geniu este furnica:
știe să simplifice complexul.
Nu m-aș mira dacă
o furnică
ar ști să aducă
două fracții
la același numitor comun.
Nu m-aș mira dacă
o furnică ar folosi algoritmi
pentru a simplifica
calcularea numerelor mari.
Nu a plouat de ceva vreme.
Furnica își vede cu modestie
de al său drum.
A te plimba pe bulevard c-un radio în mână 16 iulie 2020
A te plimba pe bulevard
c-un radio în mână
era ceva șic.
A te plimba
c-un casetofon
ce să mai zic?
În acele timpuri
nimănui nu i-ar fi trecut
prin minte
să ia în derâdere
un asemenea modernism.
Mă și mir
cum de unii
nu-și plimbau butelia.
……
Tocurile cui
lasă amprente adânci
în asfaltul fierbinte.
Mă plimb pe bulevard,
de mână cu o lacrimă.
Trecătorii mă ignoră.
Despre elocvență
Ați ascultat vreodată
o frunză uscată?
Ascultând-o,
simți verdele,
vezi nevăzutele…
Eu o ascult
în fiecare toamnă
și de fiecare dată,
al treilea ochi
mi se deschide.
Adierea vântului
poate fi
mângâierea unui înger!
Pălăria unei ciuperci
îi poate ține umbră
unei umbre.
Dacă legeni o piatră,
aceasta îți va cânta.
Ați ascultat vreodată
o inimă uscată?
De unde a învățat
să le vorbească
simțurilor?
Povestea mea personală
va deveni una universală?!
Va deveni!
Auditoriul aplaudă!
Strategie
Fiecare unghie
este un ciob de oglindă
care reflectă
diferite aspecte
ale sănătății unei persoane.
Deși îmi privesc
fiecare unghie
cu mare atenție,
nu sunt capabilă
să diagnostichez
nici măcar o boală.
Alții s-ar putea
să fie capabili.
Îmi țin aproape mereu
mâinile ascunse
la spate.
Pentru nimic în lume
nu vreau cineva
să-mi plângă
de milă!
Pentru nimic în lume!
Cuierul
Puțini sunt
cei care tânjesc
după zile friguroase.
Ei bine,
eu tânjesc!
Mai agață cineva
de mine
un pardesiu, o geacă…
Vara
mă simt inutil.
Măcar dacă n-ar fi
singurătatea
atât de apăsătoare:
mă ruginește.
Sper să nu ajung
la fier vechi.
Iarna
port veșmintele celorlalți,
nimeni n-a observat:
ruginesc!
Da,ruginesc!
Încet, încet,
ruginesc.
Vara
scârțâi de frică
că-mi va fi descoperită
vârsta.
N-o pot ascunde
după o pălărie.
Doar lacrimile.
Pe acestea le pot.
Suflet invizibil
Dacă aș ieși afară
încălțată doar la un picior,
nu-i așa că aș fi
considerată
o ciudată?
Ce bine că, nimeni
nu-mi poate vedea
sufletul:
mereu iese afară
“mănușo-înaripat ”
doar la o aripă!
————————–
Lăcrimioara IVA
Italia
10 august 2020