UN MINUT DUR
Sunt într-un loc rupt.
Sunt într-un loc uitat de lume.
Sunt blocată acolo.
Mi-e frică să dispar…
Am nevoie de un minut cu mine,
Totul pare ireal,
E tot ce am nevoie.
E greu să trăiesc cu gândurile acestea…
E tot mai greu să găsesc realitatea, dar
Nici nu vreau să o am,
Lumea nu îmi cunoaște existența,
Dar vrea să o aibă…
Lumea e un loc ciudat,
Dar vrea să mă depășeașcă.
Lumea e a mea și eu sunt a ei..
Lumea nu există, iar eu nu o mai am..
Sunt speriată și uit de ea.
AL DOISPREZECELEA CEAS
Soarele îmi dă speranțe..
De aceea sunt trează de la miezul nopții.
Căldura zilei îmi încălzește zâmbetul…
De aceea îmi place frigul.
Lumina de afară mă mângâie pe obraz…
De aceea stau și caut stele noaptea.
Emoțiile de bucurie mă copleșesc,
De aceea mă rog să nu le simt.
Timpul trece…
Dar eu m-am pierdut în moment.
OGLINDA DURERII
Cel mai greu lucru e să mă privesc în oglindă.
De noapte mi-e cel mai frică…
De oameni și de orice ”pică”…
De păreri, de sentimente, de mine…
De zâmbete, vorbe imagini…
De culori, forme și durere..
De lucruri reale…
De soare și îmbrățișare…
De alinare și urări de bine..
De mine, cea din reflecție.
CONFUZIE
Au trecut ani de zile, dar tot nu pot uita, că
o umbră mi-a furat lumina.
Că un mostru mi-a distrus
Fericirea.
Sunt ani de zile de când încerc să uit..
Dar a rămas o ură ce nu o simte nimeni.
Un zâmbet ce e rupt din ziar,
Parcă ar fi un fake, dar e totul real…
Ar trebui să mulțumesc cuiva pentru distrugerea mea..
Dar oricât de mult mă uit în oglindă,
Nu mă mai văd.
OGLINDA MEA
În jurul meu e doar cenușă,
Un chip plâns …
De durere nu uită.
Mă simt ciudat să mă deschid persoanelor…
Sunt prea pierdută în moment…
Aș putea să îi pierd…
Dacă nu aș fi cea care zâmbește…
Ar putea să mă uite…
Dacă nu aș fi cea care îi urăște.
Seara… mă copleșesc emoțiile…
Seara… sunt eu și demonii mei.
Seara parcă în oglindă mă pierd..
Și nimeni nu o oprește…
Seara nu vreau să plec…
Seara sunt doar eu.
–––––-
Adda NEAG
Sfârșit de iunie 2020
Oradea