Opera bufă Don Pasquale a fost compusă de Donizetti pe libretul lui Giovanni Ruffini într-un timp record, 11 zile! Premiera a avut loc în 1843 la Teatrul Italian din Paris şi s-a bucurat de un mare succes.
Intriga are ca sursă commedia dell’arte, personajele fiind tipice acestui gen. Don Pasquale aminteşte de Pantalone, Ernesto de îndrăgostitul Pierrot, Malatesta este vicleanul Scapin, iar Norina pare întruchiparea Colombinei. Muzica este şi ea specifică operei comice, uşoară, vivace, cu multă percuţie şi instrumente de suflat. În uvertură, frazele muzicale duioase alternează cu allegro buf în fortissimo, iar leitmotivul e jucăuş. Apoi ambianţa se schimbă într-una de petrecere, se interpretează serenada, iar finalul este unul fericit. Orchestra dirijată de Speranza Scappucci a subliniat corect partitura compozitorului.
Montarea regizoarei Irina Brook din vara acestui an este modernă. Acţiunea se petrece la Roma, într-un timp nedeterminat, în orice caz nu în urmă cu două sute de ani aşa cum era concepută. Decorul scenografei Noële Ginefri-Corbel din primul act reprezintă un restaurant cu bar unde mişună beţivani şi femei uşoare. În mijlocul scenei, lui Don Pasquale i se face masaj şi i se pun ventuze. Totul pentru a stârni râsul spectatorilor. Basul Michele Pertusi în Pasquale are o voce excelentă, o dicţiune perfectă, un joc şi o mimică amuzante.
În interiorul intim cu fundal în catifea bordo reprezentând cabina de machiaj a Norinei, soprana de coloratură Danielle de Niese interpretează cu unele deficienţe de respiraţie aria leitmotiv a operei. Vocea ei devine performantă din momentul când se transformă din mam’zelle Sainte Nitouche în scorpie.
Decorul părţii a doua umple scena cu palmieri şi flori, pe lumini în roşu aprins (lighting design Arnaud Jung) găzduieşte corul în costume pitoreşti, cu pălării amuzante ( (Sylvie Martin), valsul Zitti zitti ( în italiană-pe tăcute), excelentul duet Don Pasquale-doctorul Malatesta, precum şi serenada cântată în stil Los Paraguayos. Toate accesoriile exagerate din decorul care de multe ori frizează kitsch-ul sunt îngrămădite pe scenă pentru a amuza publicului. Baritonul Gabriel Bermúdez execută cu succes partitura doctorului Malatesta. El orchestrează câteva farse şi îi reuşesc toate manevrele.
Foarte originală este prezenţa în scena a treia a unui trompetist care cântă un solo excelent. Tenorul Antonino Siragusa (Ernesto), deşi are un aspect de antivedetă, cântă corect în stilul bel canto, dar cu o voce uneori metalică, neplăcută. Personajul principal al operei este bogatul Don Pasquale, un flăcău tomnatic care, iniţial, doreşte să-şi însoare nepotul, pe Ernesto, cu o femeie bogată. Numai că tânărul preferă o tânăra actiţă, Norina, care-l iubeşte şi ea. Deşi n-o cunoaşte, Pasquale nu e de acord cu acest mariaj şi-şi dezmoşteneşte nepotul alungându-l din casă. Numai că Norina nu cedează cu una cu două.
Pasquale şi-ar dori să se căsătorească şi el cu o femeie tânără şi frumoasă. În acest scop, îi cere ajutor prietenului său, doctorul Malatesta. Însă Malatesta se raliază cu Ernesto şi Norina şi împreună pun la cale un plan. Doctorul o va prezenta pe Norina ca fiind Sofronia, sora lui crescută la mânăstire. Pasquale, încântat de cuminţenia şi virtutea tinerei, se însoară cu ea.
Imediat după nuntă, mireasa devine arţăgoasă, cheltuitoare, şi-şi terorizează soţul care, dezamăgit, se gândeşte s-o plaseze nepotului. Identitatea fetei este dată în vileag, iar Don Pasquale înţelege că ar fi trebuit să-şi găsească o femeie potrivită cu vârsta lui. „E adevărat că sunt cam copt. Dar încă bine conservat. Sunt în forţă şi vigoare, am ce oferi!” se prezintă el la început, ca la sfârşit să recunoască „Cel ce se însoară la bătrâneţe e un idiot!”
Finalul este în happy end, în luminile feerice ale stroboscopului. „Don Pasquale” cu muzica sa plină de graţie, umor şi efuziuni sentimentale, una dintre cele mai populare partituri ale operei bufe, este o delectare pentru public. În montarea pe scena Staatsoper din Viena ea devine un spectacol plin de culoare, energie şi umor, dând sinceritate şi profunzime dramatică unei lucrări doar în aparenţă uşoară.
Mi-a plăcut.
––––––––––––
Magdalena BRĂTESCU
Viena, Austria