Sonata cuvântului pe întuneric…
Vântul gândului de seară a născut întâi cuvântul,
… apoi l-a învățat să scrie … sunete pe întuneric.
”- Iată că și azi ecoul dânsului ne este cântul!”,
ce se-aude în neant sau chiar spațiul atmosferic.
Îl aud în somn, pe stradă și în pulsul mut al cărnii,
(când poftesc vreo desfătare sau doresc puțin noroc).
… în izbeliștea de-o viață și în gustul resemnării,
peste tot sau peste toate ce și-au împlinit soroc.
”- De ce tac slovele scrise între noi și n-au putere!”,
… să întoarcă iar la viață zborul unei păsări moarte?…
”- Cum să folosesc cuvântul ce mă-ndeamnă la tăcere!”,
(când acesta stăruiește … să îl folosim și-n șoapte?).
Noi greșim când cerem voie să dăm viață slovelor,
(care sunt neputincioase în pământul sterp al sorții).
”- Ai văzut câtă putere pune-n taina … vorbelor?!”,
lovind chiar și-n întuneric … în neantul gol al morții.
Îl încerc eu cu rumoarea, rugilor … și cu răbdarea,
(viselor … încredințat că acestea-s o virtute!).
… să-mi răspundă vehement și urgent la întebarea,
”- Pentru ce atâtea șoapte, uneori chiar neplăcute?”.
… totuși, nu știu cum se face, dar pe El nu-L vede nimeni,
nici în hăul mut al morții … nici pe malurile vieții.
… că-n placentele Genezei … puse-n graiul unor gemeni,
un cuvânt poate ucide chiar și roua dimineții.
”- Iată că și azi ecoul dânsului ne este cântul!”,
ce se-aude în neant sau chiar spațiul atmosferic.
vântul gândului de seară l-a născut întâi pe dânsul,
… apoi l-a învățat să scrie … sunete pe întuneric.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN