L-AM VISAT PE EMINESCU
L-am visat pe Emisescu într-o mantie de aur,
Serafim, purtând pe frunte-ai, scânteind coroană-n laur,
Fulgerând prin căi lactee, în întorsul către casă,
Să vedem, de neamul nostru, cum Domniei Sale-i pasă.
S-a oprit întâi din mersu-i, la a codrului umbrare,
Și c-o rugă de iertare s-a-nchinat, Măriei Sale,
Că pe-aici copilăria pașii l-au purtat odată
Prin hățiș de dulce zmeur și de mură neagră, coaptă.
Iar apoi, a vrut s-audă, cum izvorul susurând
Stâmpăra cu apa-i rece malurile-i rând pe rând,
Și-apoi lacul plin de nuferi, privegheat de vechea salcă,
În prundișul plin de stele, cum îmi tremura o barcă.
În palatul de mărgeane, vălurit în unduire,
Vrea să vadă ce-a codană îmbătată de iubire
Și Luceafărul cum noaptea cobora din naltul cer ,
În odaia-n care juna, l-aștepta-ntr-un ungher.
Și în tremuratul frunzei, plopilor cei fără soț,
Să ne-mpartă-a sa iubire, răspândindu-se în toți,
Să simțim dumnezeirea cum ne umple de divin
Și ne-mbată ca tăria, unui vechi pahar cu vin.
Și-n poiana numai floare, păsărele ciripind
Și-n cuibare de pe ramuri puișorii piuind,
Să-i trezească amintirea raiului din astă lume,
Ca-n simțirea unor versuri, mai pe toate să le-adune.
Și în urmă la mai toate, la o margine de mare
Vrea să-și vadă nemuritul cum se trece-n neuitare
Și-ngânat de valul mării, din a sa vremelnicie,
Să ne lase-a lui simțire, într-un rând, de poezie.
Noi, să-l punem ca icoană, în altarul celui suflet
Și-nspre-acol ne ducă pași într-o lacrimă de plânset,
Că s-a dus din astă lume ce-a trăit-o-n chin și foc,
Și-am rămas ca noi să-i plângem, urma lui, de noroc.
————————————-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
August 2019