Cartea ,,L’evasion silancieuse” am găsit-o pe rafturile unui anticariat din Amsterdam. Însuși titlul mi-a stârnit din primele momente curiozitatea și în același timp imboldul de a o citi. Lucrarea a apărut la editura ,,La Decouverte”, Paris. Pe pagina de titlu stătea scris numele autoarei ,,LENA CONSTANTE”.
Însăși numele mi-a provocat o rememorare precum aș fi revăzut o întreagă epocă…tristă, zguduitoare. Două, ba chiar mai multe figuri – oameni, scriitori, creatori se înșiruiau în imagini de-o claritate tulburătoare. Ba chiar aveam impresia, încă de la lectura primelor fraze, retrăirea mai multor evenimente.
Excursii științifico-folkloristice, tineri entuziaști pregătindu-se pentru a descoperii comoare antice în M-ții Rodnei, exercițiile cu primitivul aparat de filmat pe banda de 8mm, a imprimărilor pe bandă, sau încercările tinerilor de a realiza fotografii. De altfel, și eu eram la o primă încercare ,,folkloristică”.
Inițiatorul acestei expediții a fost prof.de geografie Chiriac, un entuziast animator a mai multor acțiuni de acest soi. Cu toate că nu eram la prima mea excursie pe meleagurile Romîniei, a munților a căror cărări înguste dar înseninate le bătusem încă de pe vremea anilor școlari. Acum, eram în fața unei excursii folklorice. Așa l-am cunoscut pe prof.Harry Brauner –de la Institutul de Folklor din București. Un bun și experimentat cunoscător a numeroase regiuni, implicit a satelor din munții Rodnei. Sate izolate, la mari înălțimi și cu o populație a căror obiceiuri, tradiții erau într-un fel mai altfel de cît a țăranilor din satele moldovenești. Am întreținut, la cererea mea o conversație cu Brauner, pentru a mă pregăti, într-o oarecare măsură, în domeniul folkloristicei. Pe lângă cele câteva îndrumări mi-a înmânat o bibliografie, cărți a căror conținut mi-au deschis orizonturi largi, perspective. Prof.Harry Brauner pe lângă buna-voința pe care mi-a dovedit-o la încă din momentul primei noastre cunoștințe, m-a călăuzit, încurajat și mi-a deschis porțile spre informarea mai deplină a acestui domeniu ,,folklorul” care în acei ani nu era prea dezvoltat. Cei care se ocupau de această ramură istorică, cu toate că erau entuziasmați de noile perspective, dar făceau primii pași. Harry Brauner era un fiu al Moldovei. Era din Piatra-Neamț și la vremea întîlnirii noastre conducea o secție a Institutului de Folklor din București. Ca mulți moldoveni cutreierase la rându-i plaiurile României atât, își însușise o bogată cultură geo-folkloristică. În scurta noastră convorbire îmi recitase versuri ,povestiri în care se ilustrau obiceiurile anumitor sărbători și cîntece de pe meleagurile Dornei. Cu toate că părea ,,obosit” poate chiar rănit de evenimentele atât familiare cât și cei care timp îndelungat nu i-au făcut viața ușoară, ci dimpotrivă. A fost urmărit, hârțuit și chiar arestat în perioada de la începutul regimului comunist-cât și Elena Constante. Toate aceste tergiversări au lăsat urme adânci în personalitatea sa, dar entuziasmul și pregătirea intelectuală solidă i-a dat puterea de a fii optimist și a nu se lăsa învins. Prof.Brauner – în anii tinereții făcea parte din cercurile intelectualității. Mulți dintre aceștea obișnuiau să organizeze excursii, vânători și astfel să–și însușească noian de cîntece și mai ales texte populare. După cum însuși mea relatat: ceea ce era important erau textele ,căci refrenul muzical …Întîlnirile cu lăutarii din sate,îmi atrase atenția,te vor conduce la numeroase texte care aveau la bază o melodie care ici,colo se cam repeta. Ba chiar ,ca o concretizare mi-a fluierat o melodie și apoi mi-a dat o cărțulie cu versuri populare.
Numeroase versuri se potriveau de minune melodiei pe care mi-o fluierase.
Îmi amintesc de acest tânăr-bătrân folklorist, printre primii creatori a unei adevărate școli de cercetare, cu respect și recunoștință.
…era după o noapte ,în care grupa de elevi, aleasă pe ,,sprinceană” Dormisem, elevi și profesori în internatul unei Școli de meserii, unde ori directorul sau unul din profesori era –după câte-mi amintesc, prieten cu Stelian. Micii cercetători n-au apucat să-și lase rucsacurile de pe spinare că întinși pe saltelele din cele câteva camere, au adormit. Doar pe la miezul nopții se mai trezea unul care-i suna ,,un gol” prin stomac. Buimăcit de somn plescuia: mi-e foame…Și începea să bîjbîie prin întuneric, prin sacul cu merinde pînă ce trezea pe cel din dreapta lui. Așa se făcea ,la orele nopții adînci se auzeau plescuitul băieților. Ciușmeaua era pe undeva în curtea internatului…
Și iar adormeau pe unde-și puneau trupurile obosite .
A doua zi am pornit-o la drum spre Șarul Dornei, pe traseul cunoscut de toată echipa.: Neagu Șarului, și Gura Haitii. În drum am poposit și prin câteva cătune. La Costești și chiar la Sturzești gospodarii ne-au întîmpinat cu voie-bună. Casele le-am putut număra pe degetele de la o mănă sau două. Erau rare, joase și curțile largi cu șoproane și grajduri părăsite. Se pare că pe acolo nu ajunseră să se înjghebe ,,Gospodării comune”. Bătrînii își trăgeau hrana din ceea ce cultivau pe micul ogor unde pămîntul era răvășit de uneltele străbune și nici decum de tractoare.
Mulți din cei pe care i-am cunoscut se ocupau și cu păstoritul. Vara duceau cirezile spre munte și iarna le adăposteau prin șurele din jurul casei. Majoritatea clădirilor erau din lemn. Nicu –unul din elevi care-și purta magnetofonul pentru ca la vremea potrivită să poată imprima vreo povestire sau câteva versuri, era nerăbdător să stea la ,,o vorbă” cu cel sau cea care avea darul povestirilor. Florinel se tot învîrtea în jurul caselor și din cînd în când apăsa de butonul magic. De câte ori era întrebat: ce-ai imprimat pe peliculă…zâmbea sau se îndrepta spre una din ușile magaziei.
Ne-am așezat pe prispa unei case, la chemarea lui Stelian. Gospodarul-un bărbat albit de ani ,cu privirea vioaie ne privea rînd pe rînd și apoi își găsi locul potrivit .Se așeză pe un butucel lipit de peretele deasupra căreia era fereastra.
– Măi școlari, se auzi vocea cam ștearsă a unei femei care în timp ce-și potrivea basmaua ca nu cumva să i se vadă cele trei fire albite de vreme,îi spuse gospodarului care-și lipise trupul drept de peretele proaspăt văruit :-Am să le povestesc băieților despre noaptea vijelioasă și umbra coarnelor…Nicu porni magnetofonul,care îl ascunsese după haina mototolită scoasă dintr-un sac .Vorbele femeii se înregistrau una după cealată …ba și respirația ei scurtă, pauzele cînd mai trăgea din șumuiogul aprins de unde ne îmbîcsea cu un fum cu miros de tutun -greoi.
Dom’ profesor…dom’…se auzi glasul spart și cam îndepărtat a unuia din elevi. Stelian ne făcu un semn, după ce se ridică și întinse pasul cu repezeală căci, părea că vocea celui ce strigă ,e cam înnecată.Pe cînd magnetofonul se oprii,iar femeia mulțumi pentru ascultarea dată de noi, poveștiii. Privirea grupei se îndreptă spre cei doi care trăgeau după ei o lemnărie îndoită la partea de sus .
-Ce-o fi drăcia asta împodobită de bălegar uscat?
Săteanul zîmbi sub musteața pe care tot o învîrtea ba cu degetele dreaptei, ba cu cele de la stănga.
-Un ciot vechi,de cînd pămîntul! Spuse ,apoi adăugă:pe unde l-ați găsit? Stelian avea pantalonii brăzdați cu lut și paie iar elevul gîfîia din greu.
-E …mai bine zis ,a fost un fel de cimpoi,un instrument de cîntat la hore…Apoi,adăugă:de vă face folosință ..luați-l cu voi.
-Și l-am tras după noi pînă am dat de un căruțaș binevoitor.
Întorși acasă,după cam o săptămînă ne-am adunat în Sala de festivități.Sunetele magnetofonului se auzeau clar.Povești…cîntece…
Curățat, dichisit ,,instrumentul muzical ,,stătea drept în atenția oaspeților-părinți ,colegi și nenumărați colegi .
Erau primii pași a unei,,Excursii cu caracter folkloristic,,sub îndrumarea și povățul profesorului ,,HARRY BRAUNER
Cartea ,,L’evasion silancieuse” am găsit-o pe rafturile unui anticariat din Amsterdam. Însuși titlul mi-a stârnit din primele momente curiozitatea și în acelaș timp imboldul de a o citi. Lucrarea a apărut la editura ,,La Decouverte”, Paris. Pe pagina de titlu stătea scris numele autoarei ,,LENA CONSTANTE”.
Însăși numele mi-a provocat o rememorare precum aș fi revăzut o întreagă epocă…tristă, zguduitoare. Două, ba chiar mai multe figuri – oameni, scriitori, creatori se înșiruiau în imagini de-o claritate tulburătoare. Ba chiar aveam impresia, încă de la lectura primelor fraze, retrăirea mai multor evenimente.
Excursii științifico-folkloristice, tineri entuziaști pregătindu-se pentru a descoperii comoare antice în M-ții Rodnei, exercițiile cu primitivul aparat de filmat pe banda de 8mm, a imprimărilor pe bandă, sau încercările tinerilor de a realiza fotografii. De altfel, și eu eram la o primă încercare ,,folkloristică”.
Inițiatorul acestei expediții a fost prof.de geografie Chiriac, un entuziast animator a mai multor acțiuni de acest soi. Cu toate că nu eram la prima mea excursie pe meleagurile Romîniei, a munților a căror cărări înguste dar înseninate le bătusem încă de pe vremea anilor școlari. Acum, eram în fața unei excursii folklorice. Așa l-am cunoscut pe prof.Harry Brauner –de la Institutul de Folklor din București. Un bun și experimentat cunoscător a numeroase regiuni, implicit a satelor din munții Rodnei. Sate izolate, la mari înălțimi și cu o populație a căror obiceiuri, tradiții erau într-un fel mai altfel de cît a țăranilor din satele moldovenești. Am întreținut, la cererea mea o conversație cu Brauner, pentru a mă pregăti, într-o oarecare măsură, în domeniul folkloristicei. Pe lângă cele câteva îndrumări mi-a înmânat o bibliografie, cărți a căror conținut mi-au deschis orizonturi largi, perspective. Prof.Harry Brauner pe lângă buna-voința pe care mi-a dovedit-o la încă din momentul primei noastre cunoștințe, m-a călăuzit, încurajat și mi-a deschis porțile spre informarea mai deplină a acestui domeniu ,,folklorul” care în acei ani nu era prea dezvoltat. Cei care se ocupau de această ramură istorică, cu toate că erau entuziasmați de noile perspective, dar făceau primii pași. Harry Brauner era un fiu al Moldovei. Era din Piatra-Neamț și la vremea întîlnirii noastre conducea o secție a Institutului de Folklor din București. Ca mulți moldoveni cutreierase la rându-i plaiurile României atât, își însușise o bogată cultură geo-folkloristică. În scurta noastră convorbire îmi recitase versuri ,povestiri în care se ilustrau obiceiurile anumitor sărbători și cîntece de pe meleagurile Dornei. Cu toate că părea ,,obosit” poate chiar rănit de evenimentele atât familiare cât și cei care timp îndelungat nu i-au făcut viața ușoară, ci dimpotrivă. A fost urmărit, hârțuit și chiar arestat în perioada de la începutul regimului comunist-cât și Elena Constante. Toate aceste tergiversări au lăsat urme adânci în personalitatea sa, dar entuziasmul și pregătirea intelectuală solidă i-a dat puterea de a fii optimist și a nu se lăsa învins. Prof.Brauner – în anii tinereții făcea parte din cercurile intelectualității. Mulți dintre aceștea obișnuiau să organizeze excursii, vânători și astfel să–și însușească noian de cîntece și mai ales texte populare. După cum însuși mea relatat: ceea ce era important erau textele ,căci refrenul muzical …Întîlnirile cu lăutarii din sate,îmi atrase atenția,te vor conduce la numeroase texte care aveau la bază o melodie care ici,colo se cam repeta. Ba chiar ,ca o concretizare mi-a fluierat o melodie și apoi mi-a dat o cărțulie cu versuri populare.
Numeroase versuri se potriveau de minune melodiei pe care mi-o fluierase.
Îmi amintesc de acest tânăr-bătrân folklorist, printre primii creatori a unei adevărate școli de cercetare, cu respect și recunoștință.
…era după o noapte ,în care grupa de elevi, aleasă pe ,,sprinceană” Dormisem, elevi și profesori în internatul unei Școli de meserii, unde ori directorul sau unul din profesori era –după câte-mi amintesc, prieten cu Stelian. Micii cercetători n-au apucat să-și lase rucsacurile de pe spinare că întinși pe saltelele din cele câteva camere, au adormit. Doar pe la miezul nopții se mai trezea unul care-i suna ,,un gol” prin stomac. Buimăcit de somn plescuia: mi-e foame…Și începea să bâjbîie prin întuneric, prin sacul cu merinde pînă ce trezea pe cel din dreapta lui. Așa se făcea, la orele nopții adânci se auzeau plescuitul băieților. Ciușmeaua era pe undeva în curtea internatului…
Și iar adormeau pe unde-și puneau trupurile obosite .
A doua zi am pornit-o la drum spre Șarul Dornei, pe traseul cunoscut de toată echipa.: Neagu Șarului, și Gura Haitii. În drum am poposit și prin câteva cătune. La Costești și chiar la Sturzești gospodarii ne-au întîmpinat cu voie-bună. Casele le-am putut număra pe degetele de la o mănă sau două. Erau rare, joase și curțile largi cu șoproane și grajduri părăsite. Se pare că pe acolo nu ajunseră să se înjghebe ,,Gospodării comune”. Bătrînii își trăgeau hrana din ceea ce cultivau pe micul ogor unde pămîntul era răvășit de uneltele străbune și nici decum de tractoare.
Mulți din cei pe care i-am cunoscut se ocupau și cu păstoritul.Vara duceau cirezile spre munte și iarna le adăposteau prin șurele din jurul casei. Majoritatea clădirilor erau din lemn. Nicu –unul din elevi care-și purta magnetofonul pentru ca la vremea potrivită să poată imprima vreo povestire sau câteva versuri, era nerăbdător să stea la ,,o vorbă” cu cel sau cea care avea darul povestirilor. Florinel se tot învîrtea în jurul caselor și din cînd în când apăsa de butonul magic. De câte ori era întrebat: ce-ai imprimat pe peliculă…zâmbea sau se îndrepta spre una din ușile magaziei.
Ne-am așezat pe prispa unei case, la chemarea lui Stelian. Gospodarul-un bărbat albit de ani ,cu privirea vioaie ne privea rînd pe rînd și apoi își găsi locul potrivit .Se așeză pe un butucel lipit de peretele deasupra căreia era fereastra.
– Măi școlari, se auzi vocea cam ștearsă a unei femei care în timp ce-și potrivea basmaua ca nu cumva să i se vadă cele trei fire albite de vreme,îi spuse gospodarului care-și lipise trupul drept de peretele proaspăt văruit :-Am să le povestesc băieților despre noaptea vijelioasă și umbra coarnelor…Nicu porni magnetofonul,care îl ascunsese după haina mototolită scoasă dintr-un sac .Vorbele femeii se înregistrau una după cealată …ba și respirația ei scurtă, pauzele când mai trăgea din șumuiogul aprins de unde ne îmbâcsea cu un fum cu miros de tutun -greoi.
Dom’ profesor…dom’…se auzi glasul spart și cam îndepărtat a unuia din elevi. Stelian ne făcu un semn, după ce se ridică și întinse pasul cu repezeală căci, părea că vocea celui ce strigă ,e cam înecată. Pe când magnetofonul se oprii,iar femeia mulțumi pentru ascultarea dată de noi, poveștii. Privirea grupei se îndreptă spre cei doi care trăgeau după ei o lemnărie îndoită la partea de sus .
-Ce-o fi drăcia asta împodobită de bălegar uscat?
Săteanul zâmbi sub musteața pe care tot o învârtea ba cu degetele dreptei, ba cu cele de la stânga.
-Un ciot vechi,de cînd pămîntul! Spuse ,apoi adăugă:pe unde l-ați găsit? Stelian avea pantalonii brăzdați cu lut și paie iar elevul gîfîia din greu.
-E …mai bine zis , a fost un fel de cimpoi, un instrument de cântat la hore…Apoi, adăugă:de vă face folosință ..luați-l cu voi.
-Și l-am tras după noi pînă am dat de un căruțaș binevoitor.
Întorși acasă,după cam o săptămînă ne-am adunat în Sala de festivități.Sunetele magnetofonului se auzeau clar.Povești…cântece…
Curățat, dichisit ,,instrumentul muzical ,,stătea drept în atenția oaspeților-părinți ,colegi și nenumărați colegi .
Erau primii pași a unei,,Excursii cu caracter folkloristic,,sub îndrumarea și povățul profesorului ,,HARRY BRAUNER” .
—————————–
Dr. Paul LEIBOVICI
Rehovat, Israel
13 iunie 2019