Degringoladă
n-ai vrea decât să ajungi cât ma repede acasă
aventura zilei printre atâtea lucruri lipsite de sens
e pe sfârșite
întrebările nepuse
ochii holbați
goliți de umoarea vitroasă
rămân fără răspunsuri și fără reacții
îmi aprind o țigară ca să nu fac un atac cerebral
și asist resemnat cum viața îmi așează pe umeri tot cerul
în bătaie de joc
știind că nu-l pot lua cu mine-năuntru
unde să-nghesui atât infinit
atâta albastru
abia mai este loc pentru o boare de aer curat
ultima frântura de liniște
rămasă de ieri
într-o cutie de chibrituri pe jumătate goală
nu mai are puls
disperarea se zbate ca o pasăre neagră
din colț în colț
de obosit ce sunt mă prăbușesc între fotolii
voi fi foarte singur la noapte cu fâșia această de cer
năruită în prag
cu stelele aceste risipite pe dealuri
cu lumina quasarilor triști înfiptă în gât
departe
foarte departe de țărm
n-a mai rămas niciun capăt de pod de unde s-arunci o ancoră…
——————————–
Aurel CONTU
29 mai 2019