tot ce știi despre mine se face
anotimp stelar,
doi stâlpi ce țin podul dintre ape
sunt ochii mei,
circumferința singuratății în arce
cu far pe diguri scindate,
tot ce știi despre mine
se face pescăruș protocolar în
palma cerului de noapte,
o umbră, un dar de șoapte rostite
solar în patria mamei ce ține frugal
in pântec un rod ancestral,
tot ce știi despre mine
e că mă termin unde începe
nimicul,
atotștiutor în moarte, impar ideal
impărțit sub arbori ce-și leapădă frunza
o dată la o mie de ani,
când eu sunt ciuleandra ce joacă
pe coama unui deal,
uitarea, năpasta!
Ceva despre tristețe
Tristețea-i un fel de liniște-n icoană
cuvinte ronde în jurnale de poeți,
asceza unei tâmple ascunsă de o rană
ce nu se vindecă nici dacă o regreți,
Tristețea e coroană-ngustă
sub nimburi largi golgotelor tenebre,
e-o foame ce te-ncearcă dar nu gustă
din clipă viitoare, pe ziduri vechi, funebre!
E locul unde fiecare dintre noi
invie monologul cu eul său cuminte,
o cumințenie ce stă mereu în foi
nescrise sub lespezi îndoite de cuvinte,
Ca o statuie din marmoră cu ochi
tristețile sunt inerții ce pot vedea abisuri,
e ploaia-n geam ce scutură de stropi
o lacrimă ecvestră,uscată printre visuri,
Tristețe, acoladă cu festin la mese goale
o moarte clinică-n armură de paradă,
sunt necuvinte rostite-n somnuri fade
ce-și au trezirea în patul unei vămi de pradă,
Tristețea-i lanț nedesfăcut la porți
lumină travestită în lacăte ce nu se-nchid
in nopți, când fericirea ni se joacă printre
morți, ce fură triști si ei în pofta unui rid.
————————–
Simon JACK
8 aprilie 2019