Nu mai este clipa cum a fost odată
de când prin risipă trece spulberată
mustind de regrete
ce vin doar în cete
ca să tot repete noaptea mea damnată.
Clipa care vine
dorind ca în mine
să zburde in fine, e-o clipă ciudată,
nu mai este plină
de dulcea lumină,
ci e de rugină mâzgălită toată.
Clipa de acuma
e rece ca bruma
uşoară ca spuma, moale ca o vată,
iar încinsu-i aer
este tors din caer
de suspin şi vaier şi plâns câteodată.
Clipă după clipă,
fâlfâit de-arìpă
în a mea risipă neînaripată.
————————————–
Anatol COVALI
București
4 aprilie 2019