Conductorul ia la rând compartimentele și controlează atent biletele călătorilor, dar într-unul de clasa a doua, chiar în dreptul ușii de coborâre, întâlnește un ardelean cu clopul așezat șmecherește pe o ureche, cu biletul înfipt după panglica tricoloră a pălăriei… și doi saci burdușiți, unul cu lână bine presată iar celălalt cu brânză de oaie din care s-a scurs destul zer pe linoleumul de pe jos.
– Hm! Bună ziua – îl salută conductorul militărește ducând palma la chipiu, fără să-și dezlipească privirea încruntată de nemulțumire de la băltoaca de zer formată la picioarele ardeleanului.
– Noa, servus la dumnevoastră! – îi răspunde ardeleanul făcându-i cu ochiul, bine dispus -, la slujbă, la slujbă?
– Păi, după cum se vede! – îi răspunde conductorul nedezlipindu-și privirea de la băltoaca de zer care tot creștea încet la picioarele lor – De unde vii și unde mergi?
– D-apoi, vin de la stâna mè de oi țurcănoase, fainășag – și îi face cu ochiul șmecherește țuguindu-și buzele, tare mândru de el – și mărg până la Câmpeni, la ficiori, să le duc ceva d-ale gurii, iaca niște caș proaspăt. Da, dumnevoastră? Cu preumblarea, cu preumblarea… mereu din vagon în vagon?
– Hm! – mormăie conductorul, continuând vizibil supărat să măsoare băltoaca de zer de la picioarele lor -, dar… ai cam făcut mizerie pe jos!
– Așè-i, da n-am ce-i face, că așè-i cu cașu’ proaspăt, mai lasă zăr. Dumnevoastră ăștè de la urbe, nu prea știți asta, nu-i așè?
– Lasă-mă pe mine, ce știu și ce nu știu eu… – se burzuluiește la el conductorul – Mie spune-mi imediat cine va curăța mizeria asta pe care ai făcut-o aici?!
– Păi, … – se gândește un timp ardeleanul scărpinându-și părul de la ceafă -, bag samă că nu prè aveți fimei?
– Adică, … femei? – întreabă conductorul holbându-se la el surprins de întrebare.
– Da, domnu’ dragă, … fimei, or bag samă că nu prea cunoști ce-s alè?
Conductorul îl cercetează atent încruntându-se și mai rău la el iar îl cele din urmă îl întreabă enervat:
– Dar, la ce-ți trebuie dumitale femei?! D-aia te plimbi cu trenul, ca să întâlnești femei?
Ardeleanul a rămas blocat de o asemenea întrebare pe care nu o prevăzuse așa că, îl cercetează îndelung străduindu-se să priceapă rostul întrebării… iar în cele din urmă se încruntă și el răspunzându-i supărat la culme:
– Domnu’ dragă, io nu am folos de la fimeile voastre de pe beleaua aiasta de țug, că io am muiere acasă cu care am deja șinși ficiori ca brazii, iar sus în munte mai am câteva băcițe faine care lucră la făcut brânza, așa că … nu-i nivoie de fimeile voastre de pă trin!
– De ce te superi, nu dumneata m-ai întrebat dacă avem femei pe tren?!
– Noa, c-așe-i, io dară am întrebat de fimei la treabă – și se uită lung pe jos apoi continuă, și… nu de fimei – iar de data asta îi face cu ochiul conductorului lovindu-l zdravăn cu cotul în coaste pentru a-l face să-i înțeleagă aluzia.
Pufnind îmbufnat, conductorul se reechilibrează pe picioare și își pregătește cleștele pentru control:
– Hm!… Mă rog, mă rog, e treaba dumitale câte femei ai și la ce le folosești, … acum prezintă-mi biletul la control.
Ardeleanu înclină din cap cu un aer serios dând astfel de înțeles că a priceput ce i s-a spus după care se apucă să-și verifice chimirul lat de două palme și apoi buzunarele de la vestă bombănind din ce în ce mai supărat și plin de năduf:
– Tulai, Doamne, unde l-oi fi băgat?! – și după ce își șterge stropii de sudoare apăruți deodată șiroaie pe frunte se apleacă și începe să răscolească în desaga aflată și ea pe jos, la picioare, din care scoate o mulțime de lucruri, un șervet bine răsucit în care avea o bucată zdravănă de slănină, o jumătate de pâine țărănească coaptă la cuptor, o altă legăturică cu jumări, câteva cepe roșii, niște căței mari de usturoi și diverse… Dar biletul… ioc!
În timp ce ardeleanul se dă din ce în ce mai tare de ceasul morții că nu-și găsește biletul, conductorul îl cercetează încruntat iar în sinea lui râde cu lacrimi: „Doamne, ia-mă… că așa dobitoc nu mi-a mai fost dat ca să întâlnesc până acum și slavă Domnului că mie îmi ies atâția în cale! Cretinul a uitat că și-a înfipt biletul după panglica pălăriei și acum îl caută ca disperatul peste tot, numai acolo unde este în realitate nu-i trece prin capul ăla sec al lui de ardelean… încet la minte ca să-l caute” – după care se încruntă iar amenințător spre ardelean:
– Auzi, știi ce? Am mai întâlnit eu d-ăștia care se prefac că nu-și găsesc biletul, sau nu mai țin minte ce povești cusute cu ață albă îmi îndrugă, de parcă eu oi fi prostul proștilor și tocmai de aceea m-au angajat aici la CFR! Hai, mai bine scoate banii pentru amendă deoarece te-am prins că mergi fraudulos fără bilet. dar și pentru mizeria asta pe care ai făcut-o aici pe jos! Hai, ce mai stai, bani pe unde-i ai?
Ardeleanul îl ascultă amuțit de supărare și cu un gest nervos își împinge clopul spre ceafă pentru a-și șterge cu mâneca largă a cămășii fruntea acoperită de sudoare continuând apoi ca să răscolească și mai febril prin toate locușoarele unde speră să găsească până la urmă blestematul de bilet:
– Ptiu… domnu draghă, dar unde Dumniezău l-oi fi băgat, că doară ceva mai devreme l-am cumpărat de la ghișăul din gară, când tocmai să anunța la megafon că țugu’ aista se pune la cale! – după care continuă și mai îndârjit ca să-și răscolească buzunarele, chimirul și desaga.
Auzind semnalul de la locomotivă, conductorul aruncă iute o privire la ceasul de la mână apoi se uită pe fereastra ușii după care, pe un ton ceva mai indulgent i se adresează ardeleanului care îl privea disperat:
– Hai, că în câteva minute intrăm în gară, c-am ajuns deja iar dumneata încă mă mai minți că ai bilet fără să mai spun și de mizeria care a făcut-o pe jos – și uitându-se din nou la băltoaca de zer constată nu numai că nu s-a mai lărgit dar a cam început să se evapore datorită curentului dintre ușile vagonului, așa că, îl privește îndelung pe ardelean reținându-și cu oarecare greutate un zâmbet… care mai are puțin și îi înflorește pe față așa că, își scoate stegulețul galben din geanta de pe umăr și îi atrage atenția ardeleanului: „Știi ce, ia mută-ți desagii ăia din dreptul ușii ca să se poată deschide și pregătește-ți banii pentru amenzi, așa cum ți-am atras atenția ceva mai devreme!”.
Trenul a încetinit bine de tot intrând deja în gară, iar conductorul a coborât pe scară de unde flutură stegulețul semnalizându-le ceva mecanicilor de la locomotivă. Ardeleanul, cu sudoarea picurându-i de pe vârful nasului, stă aplecat asupra unor bancnote extrase dintr-un buzunar al șerparului și le numără atent mormăind încruntat: „Numai de nu m-o afla vrunu’ din sat de la noi că m-o amendat chefereu și c-am umblat fără belet ca hăndrălăii, că mă fac de râsu’ oamenilor! Ptiu, mare năcaz pă mine! Unde l-oi fi băgat de nu mai pot da de el… că m-o crede și omu aista că-s vreun zălud d-ăia de umblă capii păstă tăt prin lume?!”
În clipa aceea se oprește trenul și conductorul, fiind coborât pe peron, îl ajută pe ardelean să-și dea jos cei doi desagi grei și continuă să-l cerceteze încruntat:
– Ei, ce facem acum? Cum o rezolvăm?
– D-apoi știu și io, domnu’ draghă, că numa dumneata cunoști lejile. Pedepsește-mă așe cum zîșeși deja și gata, ce să fac dacă nu găsăsc nicări bolundu’ ala de belet!
In acel moment se aude semnalul de la locomotivă și trenul începe să se clinteacă încet din loc, semn să va porni din nou la drum iar conductorul, se apucă de bara scării din mers și se urcă în vagon privind cu un zâmbet larg spre ardelean, iar la un moment dat începe să râdă în hohote și îi strigă în batjocură în timp ce trenul a început că prindă viteză din ce în ce mai tare:
– Băi, ardelean capsoman ce ești, voi nu sunteți calmi, bă, ci sunteți înceți la minte, bă, din cauza slăninei și a pălincii pe care o turnați ca disperații în voi! Băi, blegule, ai uitat că biletul ți l-ai înfipt în panglica pălăriei! – și hohotind de râs îi face cu mâna la despărțire.
Auzindu-l, ardeleanul clatină din cap extrem de amărât și dă din mână a lehamite răspunzându-i supărat:
– Noa… domnu’ dragă, om fi noi proști, da nu suntem tâmpiți ca dumnivoastră. Păi, beletu’ de la clop nu-i așela de la drumu’ aista… pe care nu l-am găsît! Îi de la călătoria aielaltă!
–––––––––––
Ștefan Constantin Țiți ȘELARU
București, 1 aprilie 2019