Iubirea n-are margini, ea e ca Dumnezeu
croită din acelaşi tulburător mereu.
În splendida-i lumină,
întotdeauna lină
pătrunde câteodată, timid, sufletul meu.
Atunci devin un altul,
căci simt în trup Înaltul
şi-Adâncul ce a toate şi-n toate e nucleu,
iar sufletu-mi vibrează
când rază după rază
se ţes ca să devină în mine curcubeu.
În orişice iubire
e-un strop de nemurire
atunci când dăruirea ajunge-n apogeu.
Aşa simt eu azi cum e
schimbată a mea lume
când dau doar de iubire pe ultimu-mi traseu
şi mi se pare cum că
destinul mă aruncă
în braţele iubirii şi că iubirea-s eu.
————————————–
Anatol COVALI
București
27 martie 2019