Ce mă fac ?
Ce să mă fac de-mi este dor de-acasă
De o eternitate și ceva cu timpu-n drum
Cărările se-ntorc prin viața-mi scrum
Iar anii grei din cârcă, greu m-apasă.
Pierdută pe cărări cu margini fum
Prin iarna ce-a trecut, cam friguroasă,
Picioarele de plumb, nu pot, mă lasă,
Şi-o veste simt că-ți vine-n timp postum.
Prin vine simt nimicul cum se-ntâmplă
Cu rădăcinile-a iesit ușor din mine,
Și nu-ți găsește poarta să se-nchine,
Și nu e timp, dar el te mai contemplă.
Dar ce mă fac de-ajung la ține-n tâmplă
Iar eu nu sunt, ori m-am pierdut pe mine?
Spectacol pe cer
Se-ascunde luna poate vrea să doarmă
Și cerul pare c-a uitat de grija ei
E sângerie-n sufletul muşcat de zmei
Ori poate se complace-n noua-i karmă.
Și ceru-i roșu plumburiu de ciudă
Și stă gătit cum vezi prin timp etern
Cad luminițe-n fire ori se cern
Și tot ce mișcă pe sub el asudă.
Un nor își plimbă fața la vedere
Altul încearcă să se-adune din eter
Frumos spectacol tot ce văd pe cer
Dar parcă simt că nu mai am putere.
In contemplare pufăi din țigară
Vai, bietul brici ce sufletul ni-l taie
Cu stropi de cer picati pe o copaie
Se stinge noaptea, fără să ne doară.
Și alte gânduri negre ne îndeasă
Iar norii se albesc de parcă-s zmei
Nu cunosc cerul dacă pleacă ei
Și nu-mi cunosc nici drumul de acasă.
Liliac
Vă aștept de-un an în viața mea
Flori de mov, ca dar din Dumnezeu
In grădina largă-a sufletului meu
Liliac pudrat, prin flori de stea.
Tu împodobești palatele cerești
Flori de vis în primăvara toată,
Boltă din lumină, roată, roată,
Crești din trupul meu, fără povești.
Flori de ametist purtat de zei
Te așterni și peste pleoape ninse,
Ori pe cele încă nedesprinse
Ești și-ai fost o floarea-a dragostei.
Și rămâi copacul credincios,
Cu sfială-n versuri te descriu
Liliac din spectrul vietii viu
Este timp spre-a înflori duios !
———————————
Emilia POENARIU SERAFIN
Sibiu, martie 2019