Mâna…cade pe hârtie,
Dorind să redea un vers,
Când din bolta azurie,
Razele cad în avers’
Și la geam valsează fluturi
Cu aripi de chihlimbar,
Dăruind atâtea mituri,
Nopții mândre de cleștar!
Eu mă plec în adorare
Ținând tocul apăsat,
Scriind vers spre încântare,
Gingășei lumi care mi-a dat,
Din nectar, o cupă-ntreagă,
Leac să-mi fie când mi-e greu,
Iar din inimă, flamură
În culori de curcubeu.
Daru-mi este poezia
Și-ale mele stihuri dragi,
Ce-au umplut cu dor câmpia
Suspinând prin flori de maci,
Iar la ceasul fericirii,
Sfânta doină de la noi,
Am cântat-o împreună,
Astfel uitând de nevoi.
Doar o simplă poeziei,
N-am pretenții de poet,
Dau din suflet ca simbrie,
Versul pe un șevalet
Și când inima scâncește,
Las iubirea s-o alinte,
Cu o rimă din povestea,
Florilor de pe coline.
Nu mă condamnați
Dacă darul mi-i sărac,
Dați-mi veto, o iubire
Cu flori dulci de liliac
Și când geana se va-nchide,
Prea grabnic, nu mă uitați,
Spuneți doar atât de bine:
,, Domnul poart-o către înalt,
Pe aripile de îngeri”
Și de-a fi să-mi plângă dorul,
Să-l lăsați acolo unde,
Suspină mai lin izvorul.
Într-o simplă poezie,
Viața-mi este însăși scrisă,
Căci din inimă simbrie,
Dat-am clipa, de dor ninsă.
———————————-
Ioana CONDURARU