Moment de echilibru
Câte lumi îndepărtate fără margini și hotare,
Câte spații tăinuite, nepătrunse de gândire,
Fi -vor drumuri fără-ntoarceri pentru sufletul ce moare?
Sau cărări nebănuite, căutând spre „nemurire”?
Și mă-ntreb a mia oară cutreierând printre spații.
Pe poteca mea stelară către universuri mute,
Ce se-ascunde după norul ce-ar dorii să -mi intre-n grații ?
Ce misterioase taine, zac în stele mii și sute?
Călător spre noi zenituri, care-ncearcă să mă cheme,
Doar plutind în cuget liber , voi descoperi minunea.
Cercetând cu -a mea gândire, între două mari extreme.
Imperfecta mea ființă , va transcende din nou „lumea.”
Cu durere și tristețe, voi pleca spre altă lume.
Lăcrimând, cu doruri multe, cu iubiri de neam și vatră..
Dus pe’aripile vântoase , sufletul se va supune.
Voi sui spre ceru-albastru pe o cale neumblată.
Fiindcă viața omenească e o lungă căutare.
Mă întreb de asta dată, căutând în continuare.
Voi mai reveni vreodată pe Planeta mea Albastră?
Dintr-o lume prea străină fără margini si hotare ?
——————————-
Mia UNGUREANU
Martie 2019