Triptic III
Şi turmele în juru-mi s-au adunat rotund
sã afle ce durere în sufletu-mi ascund,
de ce de la o vreme
speranţa-n mine geme
şi-n loc s-adorm pe pajişti mã-ntind pe-al spaimei prund.
Lãtrau la mine câinii şi mã lingeau cu drag,
dar eu stãteam cu fruntea pe-al grijilor toiag
ştiind ce mã aşteaptã
şi ce cumplitã faptã
avea sã se întâmple pe-acel strãin meleag.
La umbra resemnãrii eu sufletul mi-am pus
şi-am acceptat ideea cã voi cãdea rãpus,
că-a visurilor turmã,
pierind fãrã de urmã,
va crede cã de voie de lângã ea m-am dus.
Simţeam în mine plânsul regretelor cã pier
neîndrăznind revolta sã o înalţ spre cer,
dar fãrã de-ndurare
o veche împãcare
îmi picura în suflet al resemnãrii ger.
Atunci vãzui icoana frumosului tãu chip
şi m-am trezit deodatã cã din mânie ţip,
cã nu mai pot pricepe
şi nu mai pot concepe
sã fiu în a mea viaţă un oarecare tip.
Mi-am luat atunci baltagul şi câinii i-am strigat,
mioarele din râpe grãbit le-am adunat
şi am pornit devale
sã-ţi ies râzând în cale
gata oricând cu-oricine şi-oriunde sã mã bat.
————————————–
Anatol COVALI
București
7 martie 2019