Mama
Lângă vatră, mama toarce
Fir frumos de borangic,
Iar în inimă-i răzbate,
Dorul dinspre infinit
Căci, ai ei copii plecaseră
Colo-n zarea de cobalt
Și de atunci, nu este pace
Nici hodină de aflat.
Tristă e și noaptea parcă,
Doar prin geamuri mai zărește,
Cum luceafărul se lasă,
Peste lumea de poveste.
Vântul bate printre ramuri
Sunând rece a pustiu,
Iar din lampă scade gazul:
,, Doamne, s-a făcut târziu!”
Tresărind mirată spune
Luând cleștele de jos,
Ridicând cu dreapta cruce,
Spre icoana Lui Hristos.
Învelește bine focul
Punând portița încet:
,, Uite, ăsta ți-i cojocul
Ce-i cu tine jos pe, pled?”
Buchisind într-una plânge
Cu atâta înverșunare,
Parcă i-a venit sorocul
Și cerșește îndurare.
Lângă ușă stă păzind-o
Ursu, câinele isteț,
Privind curios să vadă,
Stelele la cabaret.
Întunericul se lasă
În căsuța cu cerdac,
Iar prin somn, Măicuța sfânta,
Cu, copiii stă la sfat.
Geana-i lăcrimează încă
Pe obrazul îmbătrânit
Și-n noapte, șăgalnic sună,
Orologiul răgușit.
———————————-
Ioana CONDURARU
21 februarie 2019