Despre batjocură şi îndoială
Liră să numeşti acea sălbatică ispită ce trezea
Revoltă, croncănind batjocură, îndoială, ducând
Urât o lume întreagă pe Drumul Decăderii?
O, Doamne Sfinte, dăruieşte-mi harul şi – smerite
În pocăinţă – privirea, gândul, fapta şi cuvântul,
Ca să trimit recunoştinţa mea spre Tine! Precum
Ţi-i Vrerea, iertare dă-mi, putere, chinul să-ndur,
Cu bucurie suferinţa să primesc pentru păcatul
Săvârşit! Redă-mi în al meu suflet şi în gând,
Preabunule Părinte, Cântarea Ta pe Calea Dreaptă
Toţi neîncrezătorii, batjocoritorii, revoltaţii, ei,
Hulitori de Dumnezeu, pe tot parcursul existenţei
Pământeşti, arogant înfăşuraţi în viclenii, ipocrizii,
De spaţiu şi de timp înlănţuiţi, au împletit minciunii
Cununi din lauri, lăsând în urmă şiroaie de lacrimi,
Sânge şi dureri! Trezindu-li-se conştiinţa abia
Pe patul morţii, în clipa cea din urmă, recunoşteau că
Viaţa şi-au trăit-o fără rost, himeric au zidit castele
De nisip. În îndelungi, în crunte agonii şi zvârcoliri,
Necontenit urlau, cereau iertare, repetau la nesfârşit
Că, fără Dumnezeu, s-au pomenit definitiv pierduţi,
Să-ţi spun deschis ce sunt batjocura şi îndoiala,
Prin prisma Adevărului privite? Nimic nu sunt,
Decât dorinţe exprimate! Neîncrezătorul spune,
Complet inconştient, exact ce îşi doreşte, lasă
Lăuntricul său pradă cătăturii, voit şi-l dezgoleste…
Doar şi în negare, şi în apărare se află răsădite
Adânc dorinţe ascunse, foarte uşor de cunoscut…
E trist şi dureros când dezveleşti mereu în semeni
Numai mizerie şi multă nepăsare, în suflete enormă
———————————-
Nicolae BĂLȚESCU
Chișinău
5 septembrie 2011