RĂZBOIUL PENTRU INTREGIREA NEAMULUI (1916-1919)
Anii neutralităţii (1914-1916). La 15/28 iunie 1914, moştenitorul tronului austro-ungar Franz Ferdinand şi soţia sa au fost asasinaţi la Sarajevo, capitala Bosniei, de un grup de tineri sârbi. După ce-a adresat un ultimatum Serbiei, Austro-Ungaria, care se considera victimă, a declarat război acesteia, la 15/28 iulie 1914. În zilele următoare, conflictul s-a extins, Germania a declarat război Rusiei, la 1 august, apoi Franţei, la 3 august, iar la 4 august, după încălcarea neutralităţii Belgiei, Anglia declara război Germaniei. Marele război, cum l-au denumit contemporanii, începuse .
În cursul lunii iulie 1914, regele Carol şi oamenii politici liberali şi conservatori priveau cu îngrijorare crescândă agravarea situaţiei internaţionale. România a fost ,,şocată” (C. Nuţu) de-a binelea de ultimatumul adresat Serbiei de Austro-Ungaria. La 13/26 iulie, Berchtold, ministrul de externe, adresa o telegramă lui Ottokar Czernin, reprezentantul diplomatic al Monarhiei la Bucureşti, în care îşi exprima speranţa într-o strictă neutralitate a României: ,,În ceea ce ne priveşte, noi nu vom lua…decizii care ar putea atinge interesele României…” Czernin solicita audienţă la rege, care dădea asigurări asupra neutralităţii României, într-un război austro-sârb, dar, concluziona diplomatul în răspunsul său: ,,în cazul când Rusia va fi contra noastră, noi nu vom putea, din nenorocire, conta prea mult pe ajutorul militar al României”.
În dimineaţa de 15/28 iulie, Czernin se afla în audienţă la palat, pentru a informa şi a sonda poziţia cercurilor conducătoare româneşti. În discuţia cu regele, acesta arăta că ,,…un ajutor militar din partea României va putea fi obţinut, din păcate, cu foarte mare greutate”, apoi adăuga ,,problema românilor din Transilvania a enervat aşa de mult opinia publică (românească), încât o cooperare a celor două armate ar fi aproape imposibilă”. În convorbirea cu primul.ministru Brătianu, acesta spunea lui Czernin că România nu a fost avizată din vreme asupra declaraţiei de război şi că Rusia şi Anglia se vor implica în conflict. O. Czernin mărturiseşte că, în primele zile după declaraţia de război, mai ales după intrarea Angliei împotriva Germaniei, ,,a devenit clar pentru marea majoritate a românilor că împlinirea aspiraţiilor lor este numai o chestiune de timp…”. Diplomatul susţine că, la începutul războiului, dorinţa de eliberare a Transilvaniei era mai puternică: ,,În primele momente, cu toţii, până la Carp şi mica lui grupare, erau mai mult sau mai puţin împotriva noastră”.
În ciuda răspunsului pe care guvernul român îl dădea Puterilor Centrale, la 1 august 1914, ,,că va face tot posibilul pentru a răspunde obligaţiilor sale de aliat”, Brătianu şi majoritatea conducătorilor politici erau de cu totul altă părere, acelaşi Czernin raporta la Viena că ,,o cooperare activă între noi este foarte îndoielnică”.
Pe de altă parte, la 30 iulie 1914, de la Petrograd, Sazonov îl autoriza pe ministrul rus la Bucureşti, Poklevsky, să declare că, în cazul în care România se va alătura Rusiei împotriva Austro-Ungariei, guvernul imperial este dispus să recunoască includerea Transilvaniei la România. Aceste intenţii erau confirmate şi de guvernul francez: ambasadorul rus la Paris, Izvolsky, transmitea la Petrograd opinia preşedintelui Poincare, că aceste promisiuni pot fi făcute României şi dacă este gata să păstreze neutralitate absolută .
Evenimentele se precipitau cu mare iuţeală, conflictul lua proporţii cu fiecare zi, diplomaţia austro-ungară acţiona cu toate forţele pentru a asigura respectarea tratatelor încheiate anterior, dar fără succes. La 2 august 1914, primul ministru Brătianu avea o întrevedere cu diplomatul rus Poklevsky, pe care l-a întrebat intempestiv ,,dacă neutralitatea României ar fi considerată drept o demonstraţie de prietenie”, iar răspunsul primit a fost afirmativ. Rusia şi Franţa ar fi dorit ca România să se alăture imediat Antantei, dar pregătirea militară şi alte condiţii de ordin politic şi economic nu permiteau guvernului român intrarea în război.
Pentru a se lua o decizie oficială, la 21 iulie/3 august 1914, s-a întrunit Consiliul de Coroană, sub conducerea regelui Carol. Încă înainte de aceasta, el luase măsuri pentru a pregăti mobilizarea şi se pronunţa categoric pentru intrarea în război alături de Puterile Centrale. Ceea ce avea să influenţeze dezbaterile din Consiliu a fost actul neutralităţii Italiei, chiar la 21 iulie/3 august, ştire comunicată celor prezenţi de ministrul Const. Angelescu, după cum consemna Al. Marghiloman, în Notele sale. Consiliul de Coroană a avut loc la Sinaia, la Castelul Peleş, cu participarea membrilor guvernului, a foştilor prim-minuştri, a şefilor partidelor politice şi a principelui moştenitor Ferdinand. Dezbaterile şi atmosfera din Consiliu au fost consemnate de Al. Marghiloman şi I. G. Duca. Primul nota: ,,Toţi suntem foarte mişcaţi. Ţinem şedinţa în sala de muzică a reginei. Prinţul Ferdinand stă în faţa regelui. Tratatele (stau) pe masă, regele ia la dreapta sa pe Rosetti, la stânga pe Carp; Prinţul, pe Brătianu la dreapta, pe mine (Marghiloman) la stânga; Take Ionescu a luat pe C. Cantacuzino…”. I. G. Duca consemna şi el: ,,O tăcere mormântală. Aveam senzaţia că o mare greutate apăsa peste noi şi ne înăbuşea. După un schimb de priviri mute, regele Carol a rupt tăcerea. Era congestionat şi vădit emoţionat”.
Regele a deschis şedinţa şi a propus să se vorbească în franceză (,,limba diplomaţiei”), apoi a prezentat un referat în care a susţinut, de la început, intrarea în acţiune alături de Puterile Centrale, conform obligaţiei ce decurgea din tratatele semnate: ,,În acest moment, (regele) a întins mâna spre aceste tratate cu gestul preotului care în fine dezvăluieşte credinciosului tainele altarului. Am aruncat repede împrejurul mesei o privire, toţi ochii erau aţintiţi spre documentele nepăsătoare”. Regele a făcut apoi apel la ,,sentimentul patriotic”, a arătat că ,,o politică de sentiment îmi pare inadmisibilă”, acum când soarta Europei este în joc. Calea de urmat, spunea el, nu poate fi alta decât alianţa cu Puterile Centrale şi intrarea în război: ,,Această alianţă ne-a asigurat foloase netăgăduite, a o părăsi azi ar însemna a pierde beneficiile a 30 de ani de muncă şi roade”. El respingea neutralitatea ca nefiind o soluţie într-un conflict mondial, spunând că ,,neutralitatea este o soluţie rea”, refuza categoric o alianţă cu Antanta, considerând-o contrară ,,sentimentelor unanime ale ţării” (referirea era la Rusia!) şi dăunătoare. Regele conchidea că numai alăturarea la Tripla Alianţă era viabilă, fiind în acelaşi timp o ,,chestiune de onoare”, prin respectarea tratatelor.
Regele pledase emoţionat, patetic şi din convingere pentru intrarea în război alături de Triplice, dar restul Consiliului avea o altă opinie, rând pe rând cei prezenţi şi-au expus opinia. După rege, a vorbit mai întâi Th. Rosetti, fost prim-ministru, care, pe un ton chibzuit, declara că ,,decât să ne avântăm într-un război contra simţământului public, mai bine să rămânem neutri”. Cuvintele acestuia ,,l-au durut” (Duca) pe rege, de aceea, P. P. Carp, luând imediat cuvântul, în vădit dezacord şi pentru a impune alt curs dezbaterilor, s-a declarat deschis şi categoric în sprijinul celor spuse de rege: ,,Eu, fără nicio clipă de ezitare, cer să mergem cu Tripla Alianţă…Nu mă preocupă opinia publică..” El a continuat, în discordanţă cu sentimentele generale, arătând că ,,românii din Transilvania ne îngrijorează mai puţin”, apoi a concluzionat: ,,Regele a vorbit limbajul datoriei şi onoarei, trebuie să-l urmăm. Avem un tratat, România trebuie să-şi ţie angajamentele”. Dar P. P. Carp, care a ţinut ,,această strălucită pledoarie” (I. G. Duca), a rămas izolat în atitudinea sa, nimeni nu l-a urmat, toţi cei care au luat cuvântul după el au fost, fără nicio rezervă, pentru neutralitate. Al. Marghiloman, liderul conservator, s-a pronunţat deschis pentru neutralitate, arătând că aliaţii României nu au fost atacaţi, dimpotrivă.
După Marghiloman, regele a intervenit din nou afirmând că este legat de Puterile Centrale, iar dacă ceilalţi cred că ,,fericirea României” îi impune o altă politică, ,,eu sunt gata să mă retrag”. Apoi a arătat spre principele Ferdinand, care a protestat, dar nimeni din cei de faţă nu a schiţat niciun gest, iar regele ,,a înţeles că manevra nu reuşise” şi pe urmă a început să vorbească despre altceva, ,,ca şi când nu ar fi făcut niciodată o declaraţie de această gravitate”. Toţi conservatorii prezenţi s-au pronunţat pentru netralitate, la fel Take Ionescu, liderul conservator-democrat.
În finalul dezbaterilor, a luat cuvântul I. I. C. Brătianu, primul ministru şi liderul liberal, care a declarat, conform celor relatate de I. G. Duca: ,,Noi cerem ca România să rămână neutră. Tatatul, precum s-a arătat, nu ne obligă, dar chiar dacă ne-ar obliga, România nu poate admite ca aliaţii ei să dispună de soarta ei fără ca măcar să-şi fi dat osteneala de a ne vesti. Sentimentul public, aproape în unanimitate, e împotriva războiului. Apoi soarta românilor de peste munţi, idealul naţional al românismului, sunt chestiuni pe care un guvern nu le poate nesocoti. (…) În ceasurile mari ale vieţii naţionale, oamenii de stat trebuie neapărat să ţie seama de voinţa poporului. Să rămânem, deci, neutri. E probabil că şi Italia va avea aceeaşi atitudine. Să aşteptăm desfăşurarea evenimentelor. După toate prevederile, războiul va fi probabil lung. Vom avea deci prilejul să ne mai spunem cuvântul”.
În timp ce se desfăşurau dezbaterile în Consiliu, a fost adusă telegrama referitoare la neutralitatea Italiei, care a avut un efect copleşitor asupra celor prezenţi, după cum nota I. G. Duca: ,,O adevărată lovitură de teatru. Se simţea că, după aceasta, regele nu va mai fi în măsură să-şi apere punctul de vedere. Făcu un gest de resemnare”, doar Carp a rămas impasibil în atitudinea sa. Majoritatea oamenilor politici prezenţi au votat pentru neutralitate, iar regele, dezamăgit, s-a înclinat în faţa majorităţii: ,,Eu mă voi supune majorităţii. Sunt rege constituţional şi nu voi declara singur războiul”.
——————————––––
Prof. Ioan POPOIU
4 februarie 2019